Livia Ștefan
Re-volver
(CDPL)
pentru și mai mult gol
pentru
zgomotele făcute de alții
atât de străini încât
să nu te mai doară
pentru
scrâșnetul scaunului pe gresie
venit de la apartamentul de deasupra
pentru
foșnetul seminței ce încolțește prin ciment
pentru
sunetul vocii tale din vis
mai vie decât o știai
și
întotdeauna te vei găsi
în preajma neputinței
de a înțelege
lucrurile firești
cum ar fi o îmbrățișare
simplă
ca un sacrificiu
un trup cald
în mormântul ăsta din piept
când reușești să te salvezi în sfârșit
poți asculta cu adevărat gălăgia
sângele care se duce dintr-o parte în alta
ochii se rotesc după fiecare stimul
creierul clănțăne ca dinții unui pui de cățel
mâinile agitate mâinile cuminți mâinile
pe care nu le mai folosești împotriva ta
și chiar atunci corpul tău crud te proiectează
într-un gard electrificat
în spatele căruia moartea aplaudă
ca un oligofren
am separat astăzi
carnea sângele inima dinții
o jumătate de corp întreg pe un scăunel
o jumătate de corp întreg pe un alt scăunel
și am râs ca o curvă nebună
* * *
fumez e soare mă zgribulesc e frig
suflă iarăși vântul tăcut și firav
al neliniștii
așa calm nu a mai fost de mult așa
senin și trist
o vrabie se spală în nisip și e fericită
de ce vreau să o strâng de gât
de ce vreau să o strâng de gât
de ce vreau să o strâng de gât
azi dimineață
după cafea și duș
am plecat definitiv din vechiul meu cap
bătrânul animal a ridicat copita
pentru prima oară
zgomotul lui a ascultat
zgomotul celuilalt
totul
se schimbă
animale perfecte
în ultima vreme
noaptea
în locul tău vin aceste animale perfecte
cu pielea fierbinte și lucioasă
și toate lucrurile luminează liniștit
înspre noi
ne curge sânge din nas și suntem
mulțumiți punem firimituri pe pervaz
suntem câteva sute de mii
închiși aici în apartament
noi și pisicile noi și trupurile noastre
fără gheare
și eu tac tot mai mult și
ochii mi se limpezesc
mă prăbușesc într-o carne
frumoasă
și știu
că războiul meu
e pe sfârșite
o să mor
o să mor peste cinci ore
o să mor mâine
o să mor strivită de corpul tău noaptea
o să mor în ședința pentru optimizarea site-ului
o să mor în octombrie când se va lăsa ceața
o să mor uitându-mă la dr. House
o să mor vorbind la telefon cu Gonzo
o să mor în timp ce voi fotografia două femei goale
o să mor cântând șaraiman
o să mor pentru că nu m-am sinucis
o să mor într-o explozie la metrou
o să mor cu trei tatuaje
o să mor după ce mă pensez
o să mor stând la coadă pentru o ciocolată cu marțipan
o să mor ca o sălbăticiune în junglă
o să mor visând că am cel puțin zece amanți
o să mor pe un scăunel
o să mor după câteva beri și-un gin
o să mor în calitate de tânără speranță
o să mor în calitate de artist fumător
o să mor distrugând totul
o să mor urând urlând urmărind motanii prin casă
o să mor înjurând ca o țigancă
o să mor pe câmp ca un soldat ratat
o să mor în timp ce voi rătăci prin marele canion
o să mor citind un sms
o să mor într-o secundă
fute-mă moartă
ce căcat
într-o zi însorită
a mai murit cineva azi nu numai la noi ci
în toate colțurile cum e normal să se întâmple
cu toate că vântul și-a văzut de ale lui
printre ce-a mai venit după iarnă
e un vânt frumos cum frumoși sunt toții oamenii care
au mai rămas aici și în rest
o debandadă și-un zgomot
iar într-o asemenea zi vrei sau nu ești mai tânăr
și din gălăgia firească a omului nou
te sustragi doar cât să te duci la W.C. și pe urmă
să îți umpli plămânii cu aer curat
oamenii fac lucruri
povestea poveștilor e în construcție
chiar azi
muncitorii au terminat au plecat
cei noi au apărut să tropăie să miroasă aerul proaspăt
în spațiul ce trebuie umplut repede cu ceva
pentru asta suntem aici
cu tălpile pe podeaua rece
cu inima dilatată
să ne tăvălim să propagăm ecoul cărnii
să lăsăm
pete de murdărie
pe care o fetiță să le spele cu clor
în liniște
respirăm
ne cad firimituri din ștrudel pe haină
cerul se ascunde în nas
un pui de șobolan se sperie
ni se face dor de noroi de gălăgia cealaltă
și
se scumpește cafeaua
se face frig
în mine
trăiește un bărbat frumos și tânăr
cu tandrețe îmi atinge cordul
și delicat îmi ciugulește ficatul
în mine
mâinile lui fierbinți
îmi zdrobesc coastele
cu infinită grijă
în mine
facem dragoste
și apoi mă împușcă în cap
tu ești
omul negru care nu mai vine
clopoțelul voios care anunță cafeaua
pâinea prăjită pe sobă
guma de mestecat cu pulpă de fructe
tu ești
cartea nouă adulmecată de studenții săraci în librărie
puiul de câine hrănit de copii pe furiș
tu ești
ceasul neîntors de pe etajeră
floarea uscată din vaza cu buline verzi
geamantanul gol din fața dulapului
și ești
ultima mocirlă unde o să mă scufund iubirea mea
zâmbetul pe care îl vor acoperi
cu un cearșaf