Ana Pușcașu
Te aştept ca pe un glonte
(CDPL)
Ana Pușcașu s-a născut pe 1 iunie 1988, la Petroșani. A absolvit Liceul Militar la Alba Iulia și Facultatea de Litere a Universității de Vest din Timișoara. În prezent, urmează masteratul de Comunicare Interculturală al Facultății de Litere din Timișoara.
A publicat texte în antologiile Pavel Dan 50 și Orbitorul din oglindă, dar și în reviste literare: România literară, Orizont, Stare de urgență, Luceafărul, Discobolul, Revista la plic.
Un spațiu disciplinar, depresiv, amenințat de gloanțe, pândit de moarte – o zonă biografică marcată de absolvirea LM-ului (liceul militar). Prezența semnificativă a conjunctivelor și condițional-optativelor mă face să cred că totul ar putea fi întocmai, iar rezultatul, exact cel bănuit, că oricine poate juca rolul principal propus de Ana Pușcașu. Concretețea spațiilor nu se dezminte nici un moment, poeta rămânând fidelă geografiei și istoriei imediate, realizând astfel un sumbru decor al lumii la început de mileniu; cu fabrici dezafectate, baruri, camioane și, de ce nu, cu Bosnia sau Basarabia. Teama care străbate volumul, ca o venă subțire, trădează fragilitatea de care literatura ultimelor decenii are atâta nevoie. Debutul poetic al Anei Pușcașu este – probabil – cel mai așteptat (și mai reușit) din zona Timișoarei, în ultima vreme. (Moni Stănilă)
LM 1.
– primele zile –
pe vremea când încă dormeai cu
bocancii în picioare și cu vestonul
nedescheiat în jurul tău se întâmplau
doar lucruri bune holurile
se lustruiau cu parafină sau cremă de ghete
cazarmamentul se scutura
în fiecare vineri uniforma de oraș se schimba
la doi ani
în jurul tău oamenii visau să piloteze miguri
să curețe perfect țevile
ca și cum asta le-ar asigura tot timpul
de care au nevoie.
numai gândul că producătorul
de arme kalashnikov ar putea da faliment
îi mai întrista.
LM 2.
– alergi –
un pluton de fruntași trece
pentru a nu știu câta oară în
ultimele două ore peste liniile
trasate la distanțe egale pasul de defilare
întins aproape perfect
alergi pe baza sportivă în jurul
poligonului gândurile
ți se desfac în timp ce te străduiești să
calci exact pe urmele lor
pasul de defilare face bulbii de zăpadă
ai salcâmilor să vibreze ca pelicula
subțire a căștilor din urechi
în mijlocul lor ești singurul
LM 3.
– numai zgură –
rămân în urmă mereu
e un fel de rugăciune să stai
să speli cămășile albastre sau să
trasezi linii cu var
prin fața comandamentului
pentru ei să rămâi în urmă
e de fapt o boală
numai zgură în promptitudinea cu care
răspunzi oricui cu ordonați
abia când plutonul
care deszăpezește platoul
se va opri leneș în aburul lor
o să ți se pară că toate
gesturile sunt contururi
dintr-o carte armeană de geografie
LM 4.
– să nu tresari –
îți potrivești pătura pe aliniamentul de tragere
ceilalți sunt aproape de tine
gata să te lovească
abia apoi asiguri arma și îți ții
respirația ca un aurolac la prima
gură de aer proaspăt
ceilalți sunt aproape
le auzi umerii agățând zidurile
garajelor râzând sau împingându-se
toată șmecheria e să nu smucești trăgaciul
și tot curajul de care poți de fapt să dai
dovadă e să nu tresari când praful
de pușcă îți izbește metalic obrazul
LM 5.
– unul la patru ani –
pe noi ne numărau după gloanțe
și apoi ne trimiteau la duș
să nu crezi că noi nu ne jucăm
de-a moartea îți șopteam și tu
știai că trebuie să aprinzi becul dimineața
o să înceapă brusc cu ofițerul
de serviciu dând buzna în dormitoare
murzic a murit în vară
unul la patru ani îmi spuneai
și știam amândouă că mâine o să bată
vântul în poligon
LM 6.
– vene calde de cauciuc –
la sfârșitul aplicațiilor cu masca
de gaze inima ta poate lua forma
unui reactor nuclear a unei zone
de deșert ascunsă undeva la periferia
proiecțiilor topografice
atât de precise
fiecare atac
fiecare filtru care o să te protejeze de atac
se depun în inima ta
deja un reactor nuclear
din creierul tău țâșnesc vene calde de cauciuc
la jumătatea unei zile de august
te așezi lângă orice femeie
din sala de așteptare lângă orice
barman care spală seara paharele
aștepți băiatul care încarcă brichete
LM 7.
– ștampile pe ordinul de serviciu –
asistentul de gardă îmi face
un semn discret vorbim la telefon
de câteva ore și asta
învinge cumva amorțeala
toată lumea aici îmi caută venele
tu bei whisky și fumezi într-un
oraș pe care nu l-am văzut decât în trecere
urăsc vulnerabilitatea cu care aștept
să te apropii și să-mi străpungi
coloana de parcă ai pune doar
ștampile pe ordinul de serviciu
restul serii ni-l petrecem împreună
în altă rezervă de spital unde ne amintim
mult mai ușor primele defilări
LM 8.
– numărul de pași până în fața formației –
se întâmplă uneori să nu aproximezi
exact numărul de pași până
în fața formației și ei să se holbeze la tine
inspecțiile de dimineață cu
buzunarele cusute și nasturii rupți
toate plantoanele primite peste rând
sunt discursurile lor lungi
și obositoare despre siguranță bani
carieră
o dată pe lună poți să te simți
chiar curat printre sacii
imenși cu cearceafuri în
mirosul de clor al femeilor
grase care le numără și te împing
puțin mai departe
LM 9.
– nopțile interzise –
încă zece minute până se schimbă
plantoanele verifici rastelele cu ghete
înșirate de-a lungul holului ca niște spinări
ea povestește ceva despre un
concert pe care l-ai ratat
pentru că nu ai avut curajul să sari
împreună cu ceilalți
abia când ajungi în centru
începe să ți se facă frig
nopțile interzise adună
în tine tot mai tare sâmburele de ură
LM 10.
– 32 de grade –
după trei ore de consiliere psihologică
la 32 de grade și ceva în pantaloni
cu vipușcă și cravată cu nod
mic lucios totul începe să se dizolve înăuntru
ca într-un un film cu fetițe grăsuțe și
puști pletoși care nu știu să cânte la chitară
la 32 de grade și ceva când gravidele
beau apă minerală în parcuri și bulele
aspre le străpung porii tu o să ai
în sfârșit revelația insuficienței singur o să
pricepi că toți sunt tâmpiți și că la final
toți o să te învingă