Sever GULEA

Nuntă la malul mării – Abdelkader Benali

Curtea Veche, 2012

Știm deja că, atunci când vine vorba de nuntă, cu siguranță  lucrurile se lasă cu mult cântec (chiar și când nunta e mută, ca în filmul lui Horațiu Mălăele, petrecăreții tot se dezlănțuie în cele din urmă). Distracția și sărbătoarea par să fie în toi, din Europa și până în Africa, atunci când însurățeii își pun pirostriile - cu o singură condiție, desigur: mirii să fie prezenți. Când mireasa sau mirele dispar, melodiile de petrecere amuțesc, doar pentru a face locul unui altfel de muzică: cea a comediei de familie care pregătește dansul alergăturii și al agitației pline de umor.

În Maroc, în Iwojen, la malul mării, Mosa și Rebeca sunt pe cale să se căsătorească. Rudele vin de peste tot, fie că vorbim de satele apropiate, fie că vorbim de Olanda, de acolo de unde se întoarce familia Minar, din partea mirelui. Totul pare să fie pregătit - masa e întinsă și oamenii sunt entuziasmați, atâta tot că mirele… dispare. Unde, cum, de ce? Nu sunt mulți care să știe răspunsul la această întrebare, iar dacă sunt, în niciun caz ei nu se află la nuntă. Fără drept de apel, capul familiei Minar încredințează sarcina detectivistă fiului său, Lamarat, care își cunoaște țara pentru prima oară, de când părinții lui au emigrat în Olanda. Căutând să se ridice la înălțimea așteptărilor, în compania taximetristului Halid, un fel de călăuzitor al acestei călătorii inițiatice, Lamarat pornește în căutarea… unchiului pierdut prin împrejurimile Iwojenului, realizând că familia sa e poate mai ciudată decât pare. În fond, istoria acestei familii începe cu un urecheat și o porumbiță - adică un tată perseverent care o ia de nevastă pe o fată care nu contenește să se întrebe dacă nu cumva e prea frumoasă pentru lumea asta  (până când noile gusturi modelate de cinematograful din sat îi cam fac pe posibilii admiratori să își ia tălpășița). După o poveste dulceagă (care mai capătă din când în când și un gust de ceapă) consumată în desișul de cactuși din fața casei, urecheatul și porumbița se căsătoresc în cele din urmă… doar că porumbiței nu îi stă în fire să pună mâna pe treburile casei, așa că de abia așteaptă să rămână însărcinată și să plece în Olanda împreună cu soțul ei. După mulți ani, familia Minar se întoarce în Maroc împreună cu Lamarat pentru a participa la nunta lui Mosa, fratele tatălui lui Lamarat. Nici cu nunta nu e lucru curat: deși nu pare genul însurățelului (să o spunem pe aia dreaptă: îi plac al naibii de mult femeile – da, la plural!) Mosa insistă să o organizeze într-un loc îndepărtat, izolat, fără curent electric... lucru care dă de gândit: chiar e atât de tradiționalist sau vrea să se răzbune într-o formă originală pe fratele lui, mereu privilegiatul familiei? Dacă stăm bine și ne gândim, nici Lamarat nu e chiar un ins obișnuit: de mic era cam tăcut, îi plăcea să bage obiecte prin buzunar și își imagina cum ar fi trăit el, ca un campion de board-gameuri în Africa (fără să mai punem la socoteală faptul că  i se întâmplă uneori să audă, din când în când, vocea surorii lui nenăscute). Pornind de la așa premise ciudate, vă puteți aștepta la o poveste dezlănțuită, cu personaje pitorești: căutările și amintirile lui Lamarat vor aduce în prim plan oameni care joacă singuri Nu te supăra, frate (și care sunt convinși că singurele adevăruri ale vieții pot fi deduse din acest joc), membri ai asociației celor care tânjesc după un Holocaust la comandă și, desigur, măcelari devotați capului de miel. Unde se află unchiul lui Lamarat și ce surpriză i-a pregătit viitoarea lui nevastă (nelipsită, desigur, de inspirații ciudate, deși nu lipsite de tâlc) vă rămâne să descoperiți. Iar dacă vă e teamă că o să vă rătăciți în această puzderie de ciudățenii, aveți încredere în Halid, taximetristul: o fi el mai tăcut și mai oportunist, dar garantat le-a văzut pe toate și tratează totul cu un firesc de invidiat.

Romanul lui Benali, care a câștigat premiul pentru debut în Olanda, are toate elementele unei comedii balcanice de proporții (la care se adaugă, așa, pentru aromă, un strop de realism magic), în care neprevăzutul te pândește la tot pasul, fără să te lovească însă cu vreo urmă de gravitate. Firele narative se împletesc aleator, povestea pare prea neastâmpărată să zăbovească prea mult în aceeași matcă și cu siguranță vă va provoca și amuza în același timp.