Mihail Vakulovski

Un milion de semne

După ce-a publicat romanul „Trepanoia”, Mitoş Micleuşanu de la Planeta Moldova a editat la Tracus Arte un volum experimental pe care-l putea publica la orice editură din lumea asta, pentru că e… fără cuvinte. Se numeşte „Un milion de morţi”, e cu copertele negre, nesemnat, doar la sfîrşit scrie: © – Mitoş Micleuşanu, iar în interiorul obiectului-carte e doar un singur semn care seamănă cu un sicriu care se repetă de – probabil – un milion de ori (oare le-a numărat vreun „cititor”? Oare cît de dus trebuie să fii ca să le numeri?). Văzînd cartea asta, mi-am amintit de mama, care – răsfoind cartea lui frate-meu de la editura lui Marin Mincu, „Pontica” –, „Ecstasy”, care e compusă din texte astfel făcute, încît să lipsească tocmai poezia, în susul paginii fiind titlul, iar în subsol – notele; mama a zis: „Oare cît de „nebun” trebuie să fii ca să scrii o carte… goală?”, iar tata a glumit: „Să scrii – mai merge, dar cît de „nebun” trebuie să fii ca editor ca s-o publici?”… Mitoş Micleuşanu a experimentat, editura Tracus Arte a făcut public experimentul, iar noi ne gîndim „ce-a vrut să zică autorul”, cum scrie în manualele şcolare. Să fie un experiment social, politic, ideatic, grafic, artistic, literar? Despre ce fel de morţi e vorba? Sunt sau nu aceşti morţi victime? Cum au murit, cum au fost îngropaţi şi unde? Oricum, sunt mulţi, iar Stalin zicea că dacă moare un om e tragedie, dacă mor mulţi oameni e statistică. Un milion de morţi sunt un milion de biografii sau e doar… istorie? Întrebarea asta îmi aminteşte de desenul lui Dan Perjovschi cu „Istorie, istorii, istorioare”… În loc de concluzie am să citez prima parte a autografului pe care mi l-a scris Mitoş la sfîrşitul volumului „Un milion de morţi”: „Eu am mai murit / Tu ai mai murit / El, Ea au mai murit / Noi am mai murit / Voi aţi mai murit / Ei, Ele au mai murit”. (Oare un politician ca Marian Vanghelie l-ar putea reda după ce i-l citeşti?)

Mitoş Micleuşanu, „Un milion de morţi”

Ed. Tracus Arte, Bucureşti, 2012