Mihail Vakulovski

Trepanoia

Mitoş Micleuşanu este autorul Planetei Moldova (alături de vărul său, Florin Braghiş) – site, mişcare, grupare muzicală mai mult ironică şi parodică, la mişto. Dar pasiunea cea mare a lui Mitoş Micleuşanu este literatura, „Trepanoia” fiind cea de-a 5-a carte publicată de artistul-scriitor, după „Oganismecanisme” (2002), „Tuba Mirum” (2003), „Kasa Poporului” (2008) şi „Necrotitanium” (2010) (coautor, cu Florin Braghiş).

          „Trepanoia” e un fel de roman care începe destul de realist şi de bine legat, ceea ce te face să crezi că Mitoş Micleuşanu şi-a mai schimbat stilul, dar imediat eşti aruncat în acel abstracţionism violent şi experimental care-l caracterizează în toate cărţile de pînă acum. Abstractromanul (sau romanabstractul) e compus din mai multe proze scurte, cum sunt şi cele mai recente romane ale altor scriitori basarabeni, Iulian Ciocan („Tărîmul lui Saşa Kozak”) şi Dumitru Crudu („Oameni din Chişinău”). Mitoş îşi începe naraţiunea cu un orgasm şi o termină cu promisiunea celei mai apăsătoare linişti posibile, o linişte asurzitoare, cu semnul exclamării, nu cu trei puncte. În „Hermasofit”, prima proză a cărţii, Zaharia, personajul principal, experimenta un orgasm cînd a sunat telefonul, şi pentru că a fost întrerupt tîrziu în noapte din ocupaţia asta a lui intimist-ritualică, s-a răzbunat pe nesimţit povestindu-i o chestie interminabilă şi absolut odioasă, cu personaje care vor popula toată cartea de aici încolo. Cristi, personajul central din povestirea lui Zaharia, devine personajul principal al volumului „Trepanoia”, astfel textul din text devenind cumva mai important decît textul propriu zis. În general, lumea lui Cristi este extrem de abstractă, abstracţionistă şi fără nici o regulă, dar cartea se citeşte cu interes, mai ales că Mitoş ştie să semene peste tot cuvinte inventate sau făcute din combinaţii de cuvinte, vorbe de duh şi un fel de proverbe pe dos, judecăţi originale sau idei trăsnite: „Excesul de zel trădează nesiguranţă”, „Nu există cărări bătătorite pe care să nu le putem bătători mai bine”, „Speranţa este o erecţie post-mortem”, „Începutul e greu, dar nu întrece sfîrşitul”, „Cel care îl judecă pe sinucigaş, judecă libertatea de exprimare a morţii”, „Dacă Isus ar fi fost ghilotinat, ce-am fi purtat la gît? O ghilotină mică din aur?” ş.a.m.d. Nu ştiu dacă o carte ca „Trepanoia” poate să aibă succes la publicul larg, dar după lectura romanului am o vagă bănuială că în volumul următor de proză Mitoş Micleuşanu va încerca altceva…

Mitoş Micleuşanu, „Trepanoia”,

Ed. Art, Bucureşti, 2011