Mihail Vakulovski

Romanul generaţiei MM

„Da’ uite ce e, nepoate, pe morţii mă-tii o să-i prinzi pe toţi”

„Morţii mă-tii” este debutul cu isbn al tăticului undergroundului, un cristian a.k.a. Cristian Cosma, care se autointitulează „personaj literar auxiliar”, ceva de vis pentru scriitori, în rîndul cărora – vrea-nu vrea un cristian – a intrat oficial din toate punctele de vedere. Cine citeşte „Morţii mă-tii” şi nu se revoltă prosteşte pe limbajul direct şi oral al cărţii nu are cum să nu recunoască sincer că un cristian este un scriitor adevărat, din ăia de prim raft, cum se zice, sau, na, din raftul din spate, dacă ai copii şi-i ţii departe de cuvintele alea scurte pe care ei, copiii tăi, adică, le ştiu demult, nu-ţi mai fă griji în acest sens (apropo, pe coperta a patra a cărţii scrie negru pe galben: „Nerecomandată celor sub 16 ani, dar indispensabilă pentru a înţelege generaţia MM”).

Într-adevăr, pînă la apariţia acestui roman un cristian era un cap teoretico-practic, un om de cultură care a făcut foarte, foarte multe lucruri concrete şi frumoase pentru scriitori, în special pentru tinerii scriitori, dar nu numai, la cenaclul său de la Litere şi din Club A avînd lecturi scriitori imenşi, ca Ioan Es. Pop sau Nora Iuga, iar în Biblioteca de Poezie au intrat cele mai bune cărţi ale literaturii vii. un cristian a realizat şi multe alte proiecte în afară de cele amintite – în treacăt – mai sus, a făcut şi editat colecţii underground de poezie, „no name”, „etc.”, „carmen”, „Biblioteca de poezie” (colecţie de plachete de versuri, dar şi cenaclu, şi site poetic!), „fără isbn” etc. Co-fondator al revistei „Pana mea”, a organizat NoNameFest, Colocviile Tinerilor Scriitori şi Tîrgul Alternativ de Carte, autor de performanţe şi a multor alte activităţi culturale originale şi interesante, iar acum debutează cu un roman bun & interesant, cu un nume care nu are cum să nu-ţi atragă atenţia – „Morţii mă-tii”.

Dacă descifrăm naraţiunea cronologic, avem trei vîrste ale personajului principal, Cristi, care e narator homodiegetic: copilăria, adolescenţa şi prima perioadă a maturităţii. Copilăria prinde perioada comunistă şi postcomunistă, adolescenţa şi pre-maturitatea sînt trăite în tranziţia continuă, în care ne mai zbatem şi acum, dacă nu cumva mai tîrziu se va spune că tranziţia a ţinut pînă-n aceste timpuri de criză, care vor purta şi ele vreun nume. Copilăria lui Cristi nu e tocmai copilăroasă, şi asta datorită (sau din cauza?) celui mai bun prieten din acea perioadă, bunicul Anghel, numit tataie, care-l încurajează să se poarte oarecum matur şi – mai ales – să se simtă liber (din toate punctele de vedere, inclusiv naturalist-emilzola-ist, să zicem; vezi şi fazele „trompetiste”, în duet cu tataie, nu solo, dar nici în... cor, bunica dojenindu-i, totuşi înţelegătoare, pentru libertinismul lor fiziologic). Cristi, Cici, Aurică şi ceilalţi copii din gaşcă trăiesc descoperind procesul de creştere, a lor, a celor din jur („Cici are ţîţe”), dar şi moartea, obiceiurile de înmormîntare fiind văzute din prisma copilului, prin ochelarii lui Cristi. Naraţiunea e fracturată din cînd în cînd de flash-uri pioniereşti, citate din texte propagandistice comuniste din timpul copilăriei personajului, copilărie descrisă în primele două capitole, în al treilea capitol întîmplîndu-se frîngerea brutală a acestei perioade („Cristi, dormi? Da, mamaie”) – moartea tatălui, fost campion naţional de box. În partea a IV-a, personajul se trezeşte direct în perioada studenţiei. Aici găsim întîmplări din căminele din Grozăveşti, facultatea de Litere, Biblioteca de Poezie, cenaclu, gagici: Eva, Nataşa, Tatiana, Bonaparte, Adnana… În ultima parte a MM-ului personajul ochelarist se angajează ca agent la o editură, unde lucrează cît se făcea armata pe vremuri, doi ani şi trei luni. Astfel ni se dezvăluie o lume a capitalismului post-comunist deosebit de jegoasă şi caraghioasă, o lume editorială pe care o cunoaştem mulţi dintre noi, dar pînă acum nimeni n-avusese curajul să scrie atît de amănunţit despre asta (cu excepţia unui manifest şi a unor eseuri). MM-ul se încheie cu eliberarea, refuzul de a continua să fie angajatul unor agramaţi şmecheri, cărora le dă ţeapă şi intră în… ce-o fi: „De-acum, întîmplă-se orice. Totul e cu înainte şi tot înainte, cu aşa cum a fost cînd şi cum a fost de când a fost aşa”.

            „Morţii mă-tii” de un cristian e un roman foarte bine scris şi foarte bun, care i-ar plăcea şi lu’ tataia Anghel, dacă ar mai trăi. Un roman cu cîntec care sper să aibă multe ecouri. Lectură utilă!

un cristian, „Morţii mă-tii” (roman),

Editura Casa de Pariuri Literare, Bucureşti, 2012