„Manualul de imaginație”,
interviu cu Ruxandra CESEREANU & Marius CONKAN,
realizat de Mihail Vakulovski

- Cum aţi hotărît să scrieţi o carte împreună? Ce poveste are în spate „Ţinutul Celălalt”?
- În 2007 am publicat Submarinul iertat, o carte (experimentală) de poezie scrisă împreună cu Andrei Codrescu (prin mail, în 2006, într-o lună de zile). Apoi, în 2008, în timpul unui atelier de creative writing în proză ținut în cadrul Centrului de Cercetare a Imaginarului (Phantasma), la Facultatea de Litere din Cluj, am început să discut cu Marius Conkan despre posibilitatea unui alt poem (experimental) scris la două mâini, pe tema copilăriei. Marius Conkan fusese cel mai bun finalist al atelierului meu de poezie și scria el însuși o poezie pe care o creditam, prin urmare la el mă gândisem, în principiu, pentru ceea ce avea să devină un al doilea experiment-limită, după Submarinul iertat scris cu Andrei. Voiam acum să scriu cu un poet mult mai tânăr decât mine, care să nu fie plasat din start într-un canon poetic. Aveam și titlul pentru noul experiment: Ținutul Celălalt. Așa că pornind de la titlul Ținutul Celălalt (care, evident, trimitea și la tărâmul celălalt, din basme, dar care era mai mult decât atât), am discutat cu Marius despre posibila poveste a doi prichindei, o fetiță și un băiețel (autiști sau bolnavi de sindromul Down - nu am fost deciși de la început) care trăiesc într-un orfelinat. Așa a început Ținutul Celălalt, chiar dacă nu am știut (nu aveam cum să știm) că va ieși un proiect atât de amplu.
- Marius, spui pe blogul tău că „în momentul în care am scris-o nu credeam că o să ajung să aduc argumente de ce am scris-o”. Acum de ce îţi pui această întrebare? La ce concluzie ai ajuns? De ce aţi scris-o?
- Când am început să scriem la Ținutul Celălalt, nu am știut nicicând că acest proiect va coagula într-o carte publicabilă. De aici, reacția mea de pe blog.
- Aţi avut momente grele, cînd aţi fost aproape să abandonaţi proiectul? De ce? Cum aţi trecut peste astfel de situaţii?
- Da, din cauza unor tensiuni umane, peste care am reușit să trecem în cele din urmă, spre binele poeziei din Ținutul Celălalt.
- Cum aţi găsit desenul pentru copertă?
- Am folosit un desen real al unei fetițe bolnave de sindromul Down, desen care mai apoi a fost prelucrat pe computer de către Marius.
- Cum aţi ales numele pentru personajele principale? Ce variante aţi mai avut?
- Dintr-o joacă, fiecare și-a ales numele personajelor. Nu au existat variante de nume: de la început am știut cum se vor numi.
- De ce aţi ales ca personajele voastre principale, Spuki şi Lolo, să aibă sindromul Down?
- În primul rând, a fost vorba despre o provocare dublă: nu numai să scriem despre copilărie, ci despre o copilărie traumatizantă. Apoi, de la un punct, sindromul Down nu a mai fost o boală, ci un sindrom al imaginației în exces.
- Pentru cine aţi scris cartea asta? Cui i se adresează? V-aţi gîndit la cititori în timpul scrierii?
- Avem mai multe variante de răspuns:
A) am scris Ținutul Celălalt pentru toată lumea;
B) am scris Ținutul Celălalt pentru nimeni;
C) am scris Ținutul Celălalt pentru Excelența Sa.
- Spuki şi Lolo se tot joacă tontoroi. Ce joc e ăsta? (întreb pentru cititorii care nu cunosc jocul, eu am consultat DEX-ul ca să aflu)
- Pe blogul Ținutul Celălalt am postat un Mic dicționar de termeni explicativi, unde apare explicat și jocul tontoroi. Aici e linkul:
http://tinutulcelalalt.blogspot.com/2011/12/mic-dictionar-de-termeni-explicativi.html
- Aceşti doi copii vorbesc des despre moarte. Copiii au în vocabular cuvîntul „moarte”?
- Da, copiii au în vocabular cuvântul moarte, dar numai Spuki și Lolo au îndrăznit să-l rostească. Cineva a spus la lansarea cărții la Cluj (Sanda Cordoș a spus, mai exact) că Ținutul Celălalt este rescrierea în cercuri concentrice a Ecleziastului.
- De ce copiii din carte au limbaj dublu, ba vorbesc cu defecte de vorbire sau alintîndu-se, mîncînd litere şi rostind greşit cuvintele, ba vorbesc ca nişte adulţi?
- Provocarea noastră a fost să redăm într-un limbaj “bolnav”, stâlcit (din când în când), viața celor doi copilași, încălcând limitele limbajului poetic în sensul următor: mai întâi, ei vorbesc într-o limbă stâlcită a copilăriei, dar de fapt ei vorbesc într-o limbă dublu stâlcită a copilăriei, fiind și bolnavi de sindromul Down. Boala Down a fost combinată de noi cu performanța și genialitatea (știute, constatate științific) autiștilor, de aici limba perfectă de maturi a celor doi prichindei, atunci când ei nu vorbesc stâlcit.
- Dragă Ruxandra Cesereanu, spuneţi în „Suplimentul de cultură” că acesta e ultimul experiment la patru mîini. E mai grea munca în echipă pentru un scriitor?
- Să scrii la 4 mâini e mai dificil decât să scrii la 3 mâini sau la niciuna! A fost greu și uneori chiar anxios și traumatic, pentru că e aproape imposibil să te potrivești sută la sută cu cineva (cu un alt creator, vreau să spun).
- Aţi încercat vreun experiment literar cu soţul dvs., scriitorul Corin Braga?
- Corin nu este poet, prin urmare nu s-a pus niciodată chestiunea să scriem ceva împreună. Iar dacă ar fi fost totuși și poet (nu doar prozator), nu știu dacă am fi scris vreodată laolaltă, mai degrabă nu, întrucât suntem foarte legați prin viață (prin viața noastră de cuplu și de oameni) și ar fi fost redundant să fim legați și prin literatură și să ne identificăm unul prin (cu) altul și în acest caz. Andrei Codrescu și Marius Conkan sunt poeți, și nu orice fel de poeți, ci poeți altfel decât mine (chiar dacă sunt ceva mai înrudită poeticește cu Marius).
- Marius, cît de diferită a fost scrierea „Ţinutul-ui Celălalt” faţă de „Soporia”, cartea ta de debut?
- A fost diferită, întrucât avea funcții și mize distincte: atâta vreme cât Soporia a fost, pentru o vreme, lumea mea alternativă, Ținutul Celălalt este lumea alternativă a patru personaje (dacă îi includem și pe autori); pot spune chiar că Ținutul Celălalt este lumea lumilor alternative.
- Ambii sînteţi foarte încîntaţi de „Ţinutul Celălalt”, se vede şi din ce aţi scris pînă acum pe bloguri şi din interviuri. Sînteţi pregătiţi pentru critici negative sau criticii vă interesează mai puţin?
- Nu poți avea percepții negative față de o carte despre imaginație, despre 'proprietăți' imaginate și, mai ales, față de un manual de imaginație cum este Ținutul Celălalt.
- Proiectul vostru e o trilogie. Ne puteţi povesti ceva despre „Celălalt Ţinut Celălalt” şi „Dincolo de Ţinutul Celălalt”, celelalte două părţi ale trilogiei?
- Celălalt Ținut Celălalt este un manuscris de sertar, care, în principiu, nu va fi publicat niciodată. El a fost scris ca un dublu, ca un alter-ego la Ținutul Celălalt. Dincolo de Ținutul Celălalt este un roman fantasy ce respectă regulile impuse de acest tip de literatură. Spre deosebire de Ținutul Celălalt (care are destule secvențe tragice), Dincolo de Ținutul Celălalt este o carte a veseliei.
- Celelalte două părţi ale trilogiei la ce stadiu de scriere sunt? Ce volum va apărea după „Ţinutul Celălalt”? Cînd?...
- Sunt aproape finalizate. Celălalt Ținut Celălalt e, cum am spus deja, nepublicabil în principiu, dar fiindcă a fost scris (din start) ca să fie astfel. În ce privește romanul fantasy Dincolo de Ținutul Celălalt, acesta ar putea apărea în 2013 care, pentru noi, autorii, cel puțin, e posibil să fie un an cu noroc (în ciuda cifrei 13).
- Cartea are un blog. Ce importanţă are internetul pentru un scriitor?
- Blogul pe care l-am creat se dorește a fi interactiv. De pildă, cineva (un om foarte tânăr) lucrează la un posibil scenariu despre și după Ținutul Celălalt. Dacă acest scenariu va ieși ok (creditabil estetic și ca scenariu) îl vom posta pe blog. Dar au fost postate deja și noi poeme-jucărie care nu au intrat în Ținutul Celălalt, inedite adică (funcționabile doar pe blog). Evident, internetul este un mijloc de promovare a imaginii unui creator. Este, apoi, o modalitate dorită de feed-back de către un autor care chiar vrea să cunoască reacțiile de receptare a literaturii sale.