silvia t.
l’enfant terrible
(în curs de apariţie la editura Tracus Arte)
acuarelă/cine e maia
mi-am făurit lumea pe podea să mă întind ca iedera
peste casele dărîmate
ce rost să mă îndrept oricum
toţi avem probleme oricum toţi suntem
aşa şi pe dincolo
ce rost să mă ridic de unde sunt stăpînă peste nimic
cînd becul ăsta spart rînjeşte la mine ca un soare
peste singura şi eterna ironie
toate acestea sunt bune a zis
și de atunci se tot odihneşte.
despre natura lucrurilor
m-am mîndrit mereu că fac parte
dintre puţinii care ştiu
să atingă îndepărtarea
dintre acei aleşi nenorociţi care ştiu
să nu fie acolo
mai ales cînd par că sunt
vorba lui unde ai fost fericit odată
nu trebuie să te întorci nicicînd
însă nimic nu-mi pare mai simplu
sau mai firesc decît să mă las purtată de tine
în lumina felinarelor din oraşul în care
acum oamenii cu tărgi
strîng resturile
revoluției.
le purquoi des choses
locuiesc în camera 17
dintr-un sanatoriu de provincie
m-au admis acum cîteva zile
maia, letargia ta impardonabilă
e o perfectă monedă de schimb,
simte-te ca acasă, mi-au zis
n-o să vină nimeni să te vadă,
stai liniștită, aici iei biletul
doar să nu mai ieși
*
m-au învățat să-mi împart frumos
perioadele în numere pare
o dată pe zi zgîrii în pereți
pronume personale
o dată pe zi îmi cad pastile
din buzunare o dată pe zi
nu mai știu să fac nimic
o dată pe zi mă las umilită
de propriul corp
o dată pe zi nu mai fac nimic
o dată pe zi nu mai văd nimic
o dată pe zi nu mai spun nimic
o dată pe zi ca singura dată,
în fiecare zi pronumele
și verbele și timpul
se șterg singure ca varul
de pe pereți.
trăim zile de cîrtiță zile din care n-ar ieși nimeni viu
de n-ar fi promisiunea
că mîine totul o va lua de la capăt
la fel ca pînă acum
fără ezitare
fără greșală
degeaba tai cu unghiile cîte un pronume pe zi
degeaba speri că e ultima dată
dimineața te va tîrî jos din pat
te va acoperi de var
*
ne legănăm cu toții în burta cîrtiței în fiecare seară:
cu mîinile lipite de fereastră încerc
să nu vomit
tot ce știu și nu pot da înapoi
să nu vomit
peste binele comun al tuturora
*
înghit în sec
punct și
de la
capăt:
reste ici mon cher doudou
mon doudou que j’en meure plus
fins d'acte
zîmbetul pisicii de cheshire pendulînd de la un capăt la altul al zilei
ca o ghilotină deasupra ţestei mele sătule de atîtea
păpuşi de cîrpă toate îndesate în ea
cu menghina de saltimbanci şomeri
*
nu te feri, îţi cer ţigări pe stradă, fac din asta o epopee
ascultă-i, bucură-te: ei sunt făuritorii de povești
*
nu te costă nimic, stai liniştit
nu e de vînzare, ai privilegiul
n-ai cum să te împotriveşti.
rînjeşte şi îndură prostule,
de aici nu mai ieşi.
la comandă
(I)
secunda care stă între mine şi renunţare
se gudură la picioarele mele
de ceva timp
cred că o voi lua acasă
o voi numi siberia şi
vom urla împreună la lună
(II)
numai ura știe
se tîrăște ca un animal în cușcă
pe podeaua mirosind de igrasie
siberia mi se culcă în minte
ca pisica ascunsă
în spatele sobei
tîmplele îmi zvîcnesc de amenințarea maimuței
mă uit în oglindă de parcă
aș mai vrea pe cineva
în cameră
îmi culc fruntea de fruntea fratelui
prin aburul epuizării
îmi deslușesc curată
ca o patină
privirea.
if only
ce straniu şi ce firesc sentiment să vezi că din big-bang-ul izbucnit
la prima ninsoare împreună
numai noi am rămas mai singuri şi mai rătăciţi decît întîii atomi
să ne ciocnim de parcă n-ar fi nimeni în jur
nimeni rămas să ne spună
că am murit demult
diamonds and rust
dacă mă întrebai ţi-aş fi răspuns că puteam
amîndoi să murim atunci şi acolo
poate chiar am făcut-o
altfel de ce
să nu fie duminică
poate chiar am dispărut
cînd ne-am spus la revedere
ca pe promisiunea că e ultima dată
de atunci mă plimb pe străzi într-o părere
mă joc şotron cu propria umbră
am auzit că ea nu te părăseşte
niciodată.