Marius Ştefan Aldea – simfonia frânei

(poezie, Ed. Herg Benet)

 “Marius Ştefan Aldea face parte din plutonul tinerilor poeţi cărora li se fâlfâie de generaţia imediat anterioară, însă nu li se deloc de generaţiile vechi. Văd şi prevăd o promoţie de poeţi lucizi şi cultivaţi printre care compozitorul Simfoniei frânei va străluci. Pentru că are umor, deci îşi permite să fie cinic, şi pentru că izbuteşte nişte metafore trăsnite, dar fluente, nu răscăutate.” (Felix Nicolau)

“Marius Ştefan Aldea are atâta energie poetică, încât există riscul să supratensioneze Sistemul Naţional de Distribuţie a Literaturii. Dar cum SNDL nu există decât în imaginaţia noastră, nu vă rămâne, dragi cititori, decât să vă conectaţi singuri la această sursă de energie. E simplu: deschideţi cartea lui Marius şi citiţi puţin. Dacă nu sunteţi purtători de mânuşi izolante şi cizme de cauciuc, ar trebui ca în secunda a doua să fiţi scuturaţi zdravăn, iar mâinile să vi se încleşteze pe carte. E doar unul dintre efectele pe care îl are poezia bună asupra omului.” (Robert Şerban)

Aleksandar. vioara întâi

Aleks, tati, la gente esta muy loca

cineva ne vrea sigur şifonaţi

ne strecoară lame de cuţit pe sub poartă

cerul se reflectă în ele

şi iată-l la tălpile noastre. Ei nu ştiu

despre noi două lucruri:

ne purtăm cenuşa în mocasinii noştri preferaţi

avem pile acolo sus

dar destul despre lume. să ne întoarcem la oameni

cika Pera îşi roade mustaţa

şi discută cu o statuie dezbrăcată la bustul gol.

înserarea îşi varsă caimacul

pe dalele curţii tale. bujorii izbesc cu parfumul lor

coroanele din cimitirul Şagului

pun pariu că nimeni nu are habar

de fuga noastră de mâine seară

am primit un telefon s-a rezolvat

aşa că stai fără grijă. biletele sunt cumpărate.

hotelul e hotel. diurna e diurnă.

ce lejer e să fii poet în vremuri de criză. când vom urca

în tren ne vor verifica dantura. să nu te sperii

asta-i noua procedură

nu poţi merge la mare să muşti fetele cu dinţii stricaţi.

în curând vom sta pe plajă

cineva ne va privi de după o perdea de apă

un angajat special al staţiunii va sparge clepsidră după clepsidră

pentru extinderea ţărmului. ce spectacol ne aşteaptă.

noi vom saluta tinereţea şi vom intra cu mocasinii în mare

zgâriaţi-vă ochii oameni nebuni cenuşa noastră

va cunoaşte în sfârşit înălţimea.

Tata

A murit primăvara

după un meci de fotbal

eu eram un mucos pletos

cu tricou nirvana şi blugi rupţi

în genunchi şi în cur

ce muzică e asta mă? îmi zicea

ascultă şi tu muzică adevărată

ştiam că se referă la pink floyd

beatles scorpions şi alţi bătrâni simpatici

când a murit eram la căciulata & călimăneşti

într-o excursie cu clasa

/îmi dăduse papucii o zeiţă de la filologie

şi mă gândeam că o s-o uit cu ocazia asta/

aveam şaişpe ani şi experimentam beţiile tipice vârstei

înconjurat de fete care ardeau ca fitilul când le atingeam

mă prosteam beam votcă din bocancii de munte

fumam şerpeşte tot soiul de bălării

şi scrumam într-o chitară dezacordată

unde pleci mă?

păi în excursie cu clasa

bine ai grijă

a fost ultima noastră discuţie

în timp ce eu îndesam la repezeală haine într-un rucsac

iar el asculta liniştit the final cut

au trecut şapte ani de atunci

acum am douăştrei de curând m-a părăsit o studentă

de la medicină şi am întâlnit o studentă de la drept

uneori port geaca lui de piele

şi o sun pe mama care îl vede în mine

pe soţul ei la vârsta tinereţii

nu mai am plete ci doar o brumă de barbă

sunt dependent de pink floyd

şi şchiopătez puţin de glezna dreaptă

iar în plin campionat mondial de fotbal

aş vorbi cu cineva despre meciul argentina-mexic

şi nu am cu cine.

Femeia mea

este femeia tuturor

are sexul cusut

are gura cusută

are pleoapele cusute

părul ei este înnodat pescăreşte

femeia mea este femeia tuturor

are sexul cusut

îmi naşte copiii în sine

şi tot acolo îi îngroapă

sângele ei este o basma neagră

ce flutură în vânt

femeia mea este femeia tuturor

merge desculţă pe bulevard

din crăpăturile călcâiului

îi ies firicele de iarbă

merge goală prin Unirii

când se apropie de Domul Catolic

sânii ei devin clopote

ce ni se ciocnesc de simţuri

iar pe pântecul ei mistuit de viaţă

străinii îşi pun urechea

şi ascultă ploaia

dintr-un anotimp

ce nu va mai veni.

Fii poezia mea

Uite cum facem:

renunţi la job şi mi te dedici

nu te pun să-mi speli ciorapii

iar de mâncat mănânc orice

vei fi a mea şi mă vei iubi zilnic

eu voi scrie după fiecare tăvăleală

câte un poem de geniu

pe spinarea ta pe care s-au prăbuşit

pistruii nopţii

mă vor curta toate editurile

mă voi lăsa curtat

numai cu Humanitas nu voi semna

ţin mult la Cărtărescu

nu vreau să-i meargă prost

dar tu mă vei iubi în continuare

iar geniul meu va umple librăriile

casele cafenelele cârciumile

de acum înainte

nu vom mai întârzia o zi cu plata chiriei

numai renunţă la job şi fii poezia mea

să vedem atunci criticii dacă pot vorbi de rău o femeie.

Îmi zic

Toate femeile care m-au iubit

au avut ceva din mama

îmi zic

şi încep să compar

duşul de după sex cu ploaia

de după o înmormântare:

prima dată se spală transpiraţia

a doua oară se curăţă orice urmă

de viaţă

eu niciodată nu am părăsit o femeie

eu niciodată nu mi-am ucis mama

toate femeile m-au părăsit

din pricina mortului din mine

în fiecare anotimp mă mut

într-o femeie nouă

cu trupul şi sufletul decomandate -

un hol plin de nimic

toate femeile care m-au părăsit

au avut ceva din tata.