Andrei Zbîrnea – Rock în Praga 
(poezie, Herg Benet)
“Rock în Praga de Andrei Zbîrnea e un volum de poezie construit din trei părţi: „Adela”, „Rock” şi „Iederă”. Prima parte e un ciclu de poezie narativă despre o fată pe care o cheamă, de fapt, Sînziana. Un ciclu scris cu gîndul la ea şi pentru ea, de aceea textul ajunge la sfîrşit la Sînziana şi chiar şi Adela se transformă în… Sînziana. Poezie de dragoste imaginară, pentru că eul liric îşi cam reinventează personajul după cum doreşte şi visează poetul. Partea a doua, „Rock”, e ca un album muzical, un CD rock cu 13 piese: introducere, intro, 9 texte cu motouri citate din formaţii rock (ceea ce-mi aminteşte de romanul „Playlist (pentru sfîrşitul lumii)” de Mihnea Blidariu, vocalistul formaţiei rock Luna Amară), o încheiere şi un „outro”. Citatele sînt din KISS, Metallica, Deep Purple, Savatage, Anathema, The Doors, REM, Therapy? şi Pink Floyd. A, să nu uit, în ultimul poem rock Obama îl omoară pe Osama… adică invers. Partea a treia, „Iederă”, se încheie cu al doilea „outro”, astfel „Rock în Praga” închizînd cercul şi formînd un fel de om de zăpadă învăluit în iederă, cu „Adela” pe post de cap. Poezia lui Andrei Zbîrnea e sprintenă şi proaspătă, vioaie şi jucăuşă şi se citeşte uşor şi cu plăcere. Lectură faină!”
acest mail nu va ajunge niciodată la tine
delivery to the following recipient failed permanently: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
pornesc winamp-ul, nu mai ascult de multă vreme posturi de radio. piesa 18546. vreau să simt praga. travka. n-am dormit de cincisprezece ore.
şi
adorm.
Vreau să simt Praga o lună şi atât.
Dupa asta cine ştie ce tâmpenii aş face dacă aş ajunge un cerşetor la poarta unui castel
din vremea războiului de o sută de ani, singur şi neînţeles de nimeni pentru simplul fapt că nu
cunosc limba cehă (travka – vreau să simt praga)
braţele Adelei
cadrul acesta ocupat de braţe de fecioară
l-am conceput într-o dimineaţă de toamnă
stăteam la masă şi scriam
ascuns printre cutiile negre
mirosul de iarbă proaspătă
anula mirosul de sânge
de terorist kamikaze
dispărut în Bagdad
braţele Adelei au fost amputate
de cutia neagră a ultimului airbus
eşuat în atlanticul de nord
după acest tragic eveniment
Adela nu se mai numea Adela
iar
braţele ei
au fost atribuite istoriei recente
copacul şi Adela
ochii mei veghează naufragiul cărnii tale Adela copacul plânge râde vibrează copacul vociferează la orice cuvânt
şi-a agăţat ramurile de carnea ta Adela aproape că o devorează vorbim ore în şir despre acest copac
acum stăm lângă crengile lui
ne-am aşezat pe o bancă în cişmigiu copacul spune că nu ar trebui să te cheme Adela numele tău e nepotrivit pentru o fată din berceni care fumează două pachete pe zi
copacul şi-a agăţat ramurile şi de oasele tale adela copacul vrea să dispari la douăzeci şi şapte cum au dispărut joplin hendrix morrison copacul ascultă rock
Adela copacul vociferează la orice cuvânt
kafka
priveam din depărtare făptura ta Adela şi rezonam cu gândurile lui kafka judecând simfonia cărnii tale încrustată între coapsele mele inerte
ţi-am căutat sânii prin valurile vltavei îţi adulmecam părul ochii ploile ochilor mă goleau procesele şi castele
şi
te vedeam în toate turnurile cu orologiu erai o matrioşcă desfăcându-te încet la contactul cu oasele criptată între coastele mele frânte
only a masochist could love such a narcissist
te opui constant poeziei trupului tău visezi că urăşti poeţii urăşti să visezi poeţi nu le simţi pulsul îţi mai aprinzi o ţigară pe stradă trec secunde felinare în fiecare seară la aceeaşi oră
te suprapui valurilor dansezi un vals partenerul tău e o sticlă de votcă plouă mă trezeşti cu strigăte înăbuşite nu dai importanţă cărţilor de tarot
nici nu ai putea să crezi în magie Adela magia toată o găseşti în apele vltavei acolo ai înţeles că eşti masochistă acolo ai deplâns narcisimul meu
nu te mai pot vedea te-ai ascuns între felinare şi ţesături de caşmir cred că am schimbat rolurile eu dau importanţă cărţilor de tarot în căutarea unei partenere de vals
pielea ta miroase a bambus a struguri îi văd umbra în felinarele de pe stradă
şi
strig
şi
strig
şi
strig
şi
strig
şi
strig
lecţii de tango
cerul s-a rostogolit peste depresiunile coapselor tale mă priveşti din penumbră nu mai porţi rochia aceea roşie oricum sunt sigur că nu ţi s-ar potrivi într-o zi ploioasă
nici nu mai ştii să dansezi nu demult dădeai lecţii de tango unor autişti
mi-ai intonat un marş funebru poate un requiem ceva din tine s-a stins nu mai sunt lacrimi zâmbete chipul tău e invadat de flori de cireş de flori de vişin
şi
totuşi eşti fericită cu noua ta mecanică depresiunile coapselor tale au suferit inversiuni termice vrei să-mi citeşti în şoaptă dar eu mă pierd între paşii de tango