Andrei DÓSA, „Cînd va veni ceea ce este desăvîrşit”

Ed. Tracus Arte, Bucureşti, 2011

 

într-un sul de linoleum

 

ai mei se uită la ştiri

de douăzeci de ani

în colţul dreapta-sus al ecranului

pâlpâie cuvântul RELUARE

ne aşezăm la masă ca o familie

deşi niciunul dintre noi nu suportă

să fie văzut mâncând

degajăm o vitalitate intolerabilă

în efortul de a asimila

ceva servit de-a gata

smulg linoleumul

mă înfăşor în el mă rostogolesc

ca un cilindru compactor

din bucătărie în bucătărie

până la capătul lumii

Adoraţie

Îi spun mamei că mă doare acolo jos.

Mă ia de mână şi mă conduce la fereastră.

Îmi scoate chiloţii, mă examinează.

În căldura soarelui pielea scrotului

se strânge, se roteşte

ca o bucată de hârtie sub care mocneşte jarul.

O rădăcină iese din pământ,

un capăt de pod suspendat în aer

începe să trepideze.

Cineva sau ceva se apropie.

Uruitul transformatoarelor se înteţeşte.

Fascicule negre baleiază pe faţa mamei.

Priveşte fascinată, lăsată în genunchi.

Chipul ei este prea aproape.

Mi-e teamă că aş putea să îi şterg trăsăturile.

preview

de când mă ştiu

adorm în timp ce mama

frământă aluatul

până se face un obraz rotund de copil

amestecă mâncarea pusă pe foc

cuţitul râcâie coaja crudităţilor

cru cru cru

luminează

galben portocaliu şi alb

lumina asta intră pe sub

uşa camerei mele însoţită

de vocile teatrului radiofonic

şi dacă toate astea n-au contat

atâta timp

acum au puterea unui preinfarct

când va muri

voi da radioul la maxim

voi cumpăra un robot de bucătărie

şi îl voi lăsa să meargă în gol

să nu se audă până afară

cum eu în cameră

 

Lucrurile părinţilor

 

Până vine mama şi tata de la servici mai am timp să mă uit şi în noptiera mamei. La tata am găsit cutii verzi, pe care sunt desenaţi fluturi de toate culorile. Înăuntru nu sunt fluturi, sunt baloane. Sunt bune şi baloanele. Se umflă cam greu şi alunecă. Am să le leg de colţurile casei. Dar numai când o să fim acasă toţi trei. Sau când se ceartă, fără ca ei să-şi dea seama. Tata mai are şi o busolă în sertar. O desfac şi în locul lui N scrijelesc un M. Busola va arăta întotdeauna spre mama. Aşa sigur nu o să ne rătăcim. În noptiera mamei găsesc o cutie albastră plină cu pastile albe de forma unor submarine. Pe folia de aluminiu e un calendar. O să vorbesc cu mama. Pe furiş, mama şi cu mine o să-i dăm în fiecare zi lui tata o pastilă. După ce tata o înghite, pastila devine submarin, iar mama şi cu mine vom vedea înăuntrul lui tata cu ajutorul periscopului. Vom vedea de ce e supărat. Pe fundul sertarului e o cutie neagră, lucioasă. Înăuntru e împărţit în cubuleţe, ca un calculator, numai că în loc de numere sunt culori. Mama nu mai ştie cum trebuie să înmulţeşti culorile ca să fii fericit. Nici cum trebuie să citeşti rezultatul din oglinda care e pe cealaltă parte a cutiei. Mama nu mai foloseşte cutia neagră. Zice că e inutilă. O să vorbesc cu tata. O vom ajuta noi pe mama să înmulţească culorile. Tata e foarte bun la matematică. Dar toate aceste lucruri le vom face în timp ce casa noastră, luată pe sus de baloanele lui tata, va pluti deasupra oraşelor ţării, şi oamenii ne vor zâmbi şi ne vor face cu mâna. Uite o familie fericită, îşi vor spune.

 

aşa cum îmi place mie să fii

ai intrat pe uşa joasă

a trebuit să te apleci mult

strângeai în mână şapca de muncitor

aveai geaca aia verde de nailon

cumpărată din piaţă de la ruşi

ai trecut repede prin faţa celor aşezaţi pe bănci

chircit cu paşi lungi de pasăre marină

eu urmam la rând

picasem cu un adversar mic de statură

foarte rapid şi enervant

tot meciul se consuma la mijlocul terenului

nu am avut ocazia să îl atac să ajung

în celălalt capăt al planşei unde stăteai tu

prezenţa ta acolo mă făcea slab

şi într-un fel eram fericit că voi pierde

voiam să pierd cât mai repede

deja mă gândeam ca la următoarele tuşe

să închid ochii când arbitrul face semn să începem

să mă îndrept aşa către adversar să nu mai înţeleg nimic

să nu te mai văd

şi toată puterea din picioarele mele dispăruse

şi simţeam apăsarea aia din tine pe care o ai

întotdeauna când se întâmplă ceva cu

o anumită încărcătură emoţională

de parcă ţi-ar veni să pleci să te ghemuieşti

nu mai înţelegi nimic închizi ochii

pierzi în faţa adversarului

s-a terminat repede

mi-am scos casca ăla

îi sare antrenorului în braţe dă mâna cu toţi

tu vii şi îmi spui nu-i nimic lasă că e bine

acum ai faţa destinsă aşa cum îmi place mie să fii

şi mă bucur şi eu

 

urma să rezolv totul în seara aia

nervii mei pluteau în jurul lui

cili care nu văzuseră niciodată lumina

îi măsuram nivelul agresivităţii

aciditatea transpiraţiei

creierul meu era paralizat de lovitura

unei bare de metal apărute din întuneric

vedeam doar planuri de evacuare a clădirilor

mergeam în spatele lui

îl filmam dădusem zoom pe ceafă

pielea şi tendoanele zvâcneau

era o crisalidă în plină transformare

o să se întoarcă fulgerător

faţa lui va fi de nerecunoscut

şi mă va întreba

ce vrei?

am aşteptat să ieşim din pădure

să ne întoarcem printre oameni

am aşteptat să se întunece

de ce nu te-ai despărţit de mama?

l-am întrebat izbindu-mi capul de bara de metal

apărută din întuneric

l-am întrebat încă o dată

de ce mai stai cu ea dacă nu o iubeşti?

tata a scos un sunet slab de cremene

nu e chiar atât de simplu…

tot drumul spre casă

nu am auzit altceva

decât scârţâitul unei armuri

ce se dezmembrează încet

 

crăciunul în bucătăria inundată

câteodată tensiunea dintre noi

se propagă prin ziduri prin ţevi

şi ajunge înapoi sub forma unui uruit

aşa trebuie să se fi întâmplat

şi în acel an de crăciun

când s-a spart o ţeavă în bucătărie

am închis robinetul de alimentare

nu se mai auzea decât clipocitul apei

cuvintele rostite aproape în şoaptă de tata

mama pufnind în râs

apa şiroind din cârpe

gâfâitul demonstrativ

eram entuziaşti ca o echipă de muncitori români

la prima lucrare în străinătate

fără să vrem între noi se creau curenţi

şi simţeam cum toate iniţiativele mamei

toate întrebările mele

şi toate disputele începute de tata

din te miri ce imprecizie în ideile noastre

întrerupte în timpul meselor

în timpul întâlnirilor de pe holul îngust

de cel ajuns primul la uşă

aveau acum o finalitate

erau ascultate

se găsea un răspuns

şi când s-a umplut găleata eu am

luat-o şi am vărsat-o înapoi pe podea

în apă toate lucrurile se fac mai uşor

le-am spus iar ei mi-au zâmbit

 

online

google este tatăl meu

de la el am învăţat cum se face

nodul la cravată

am apelat la el

de mai multe ori într-o singură zi

decât la tata în toată viaţa mea

eu şi cu tata

plutim în derivă prin spaţiul virtual

ne mai trimitem câteodată mailuri

el îmi trimite anecdote misogine

şi ecuaţii al căror rezultat final este

femei egal probleme

eu îi trimit teste de atenţie şi aplicaţii

care îţi determină vârsta creierului

to: tata

subject: [No subject]

am citit undeva pe net că

anul acesta se vor genera

4 exabiţi de informaţie unică

vom fi mai conectaţi ca niciodată

 

legătura părintească

părinţii mei

sunt idoli de piatră

sculptaţi în fotolii

învăluiţi în lumina albastră

a televizorului

eu îi rog

să îmi dea iubire

ei îmi dau de înţeles că

focul încălzeşte

masa e pusă

patul va fi desfăcut

eu vreau să ascult

pildele lor grăitoare

mă cheamă

alături de ei

în faţa televizorului

eu mă pregătesc să ies

cer binecuvântare

şi putere

ei cu ochii întorşi spre tv

văd pericole prevăd capcane

îmi spun să mă feresc

îi implor

să se întrupeze încă o dată

să facă minuni

să salveze lumea

piatra plezneşte

pe feţele lor

pierduţi în lumina albastră

a televizorului

idoli de piatră

mici şi obosiţi

 

moartea foloseşte gillette

îşi încep ziua de muncă

nerăbdători

zâmbetele lor seamănă cu

o conservă deschisă cu cuţitul

ei vorbesc doar

despre lucruri serioase

de parcă limba lor ar fi fixată

cu un ac de cravată

ei vor fi fresh până la pensionare

circulă atât de rapid între birouri

încât simt în nări o briză

cu miros de after-shave

 

Uşa rotativă (2)

Astăzi uşile rotative

lucrează la capacitate maximă,

separă şi apoi scuipă oamenii

în malluri, bănci şi corporaţii.

Blonde platinate care poartă la gât

un şir sclipitor de zerouri,

bărbaţi ce-şi duc în palme cravata

ciopârţită cu foarfeca de angajatori,

oameni care şi-au lăsat corpurile

astrale drept garanţie pentru un credit în euro,

directori în jugularele cărora

patrulează peşti piranha, şi

eu, refugiat într-una dintre uşi,

încercând să rămân aici,

să nu fiu aruncat în niciuna

dintre lumile în care

nebunii şi întârziaţii mintal

şi-au reunit forţele

pentru a desena pe hârtie milimetrică

matriţele care vor da formă şi consistenţă

dorinţelor noastre.

 

Monstrul sacru al scobitului în nas

Vă rog să mă lăsaţi în pace! Acum nu am timp să scriu.

Acum e timpul pentru concursul de scobit în nas.

Nu lăsa pe mâine scobitul în nas pe care îl poţi face azi!

Aceasta este deviza mea şi a colegilor mei!

Dar aici totul se face la scară mică.

Suntem prea puţini în branşă.

Acum lucrez la o nouă tehnică, ascuns în spatele monitorului.

Tehnica scobirii în nas cu ambele mâini.

Aş deveni un tip mult mai echilibrat dacă m-aş scobi

în nas cu ambele mâini. Aş deveni ambidextru.

Ar fi o calitate pe care aş putea să o trec în CV-ul meu.

Un aspect care nu ar trebui neglijat de nicio firmă serioasă.

Deja presimt că în momentul în care voi demisiona de aici,

pentru că nu mi se asigură condiţiile optime pentru

scobitul în nas timp de opt ore pe zi, ci numai part-time,

voi fi the most wanted expert în scobitul în nas,

monstrul sacru al scobitului în nas, cel care a trecut

ca o vijelie prin atâtea firme, transformându-le radical

cultura organizaţională, făcând-o mai uşor de suportat.

Directorii de resurse umane mă vor curta îndelung,

îmi vor face cadouri, mă vor mitui, mă vor scoate în oraş,

doar ca să accept să fiu responsabil cu scobitul în nas

la o oarecare firmă multinaţională, care nu ar putea

să supravieţuiască pe meleagurile noastre fără sprijinul meu.

Şi mă voi pune pe treabă numaidecât.

O să îi învăţ pe cei fără experienţă cum să o facă.

Cum să agaţe cu unghia, cu voluptate mucul întărit,

tehnicile hedoniste prin care se poate prelungi plăcerea,

îi voi îndemna să exerseze şi acasă în familie, să ignore

soţia şi copiii, e vorba totuşi de scobitul în nas,

un mod de a-ţi câştiga existenţa şi de a progresa în viaţă.

Voi organiza training-uri şi conferinţe cu tema

„Alimentaţia şi productivitatea muncii”, în care voi vorbi

despre ce trebuie să mănânci ca să produci mai mult mucus

(lactate, grăsimi), sau cu subiectul „Cum să răceşti pe jumătate”,

să fii doar mucos, nu răcit, prin expunerea la curent,

jocuri practice pe aceste teme, lungimea optimă a unghiilor, etc.

Bineînţeles voi dispune întocmirea unor fişe de pontaj,

unde se trec orele efectiv petrecute cu această activitate.

Voi convinge conducerea să acorde fonduri pentru dezvoltarea

unui sistem de management al calităţii în domeniul

scobitului în nas, proceduri, înregistrări, documente, revizii,

tone de hârtie şi vrafuri de registre (crearea de noi joburi),

care să însoţească această nobilă muncă,

această milenară îndeletnicire.

Voi prezenta lunar rapoarte conducerii firmei,

grafice cu cantitatea de muc obţinută,

eficienţa exploatărilor nazale,

voi face propuneri inovative privind

folosirea materiei prime obţinute,

producerea de combustibil, evident după un proces prealabil

de dezinfectare a materiei prime. Cocs uman pentru sobele,

pentru centralele noastre termice, energie organică, nepoluantă!

Să nu mai depindem de gazul rusesc şi petrolul arabilor.

Să exportăm această bogăţie a noastră în UE şi USA!

V-aş mai povesti despre proiectele mele,

dar trebuie să mă scobesc în nas, să nu îmi pierd dexteritatea,

să nu regresez până la punctul în care nu ştiam nimic despre

scobitul în nas. Ce nefericit eram pe atunci,

ce existenţă searbădă duceam!

 

dumnezeu s-a născut în america și a uitat sufletele într-un lagăr comunist

lui Thomas Pynchon

 

simt nevoia acută a unei voci feminine. nu mă mai pot sincroniza cu mine însumi. din pântecul mamei cineva îmi face cu mâna a despărțire. nu sunt în stare să-i răspund. am fost conceput în așa fel încât să mă divid în fiecare secundă*. nu mă doare. râd, beau și fumez. mă fut. lumina trece pe deasupra mea zumzăind, o simt prin sticlă. lumină-întuneric-lumină-întuneric. suntem într-un centru de copiere. vreau să-ți aud vocea. v, tu ești? apariția ta ar putea declanșa o gamă largă de reacții kinetice. cineva va ridica o mână. pleoapele se vor mișca: clip-clip. fluidele vor curge până îmi vor dizolva trupul. îmi vin atâtea idei! mușchii mei răsuciți din fibre optice se încordează. sunt frumos. și nicio informație despre mine. dumnezeu   s-a născut în america. tai deșertul în două și nu mă opresc nicăieri.

 

*ceva e putred aici. cineva foarte subțire (probabil sufletul meu) absoarbe materie, absoarbe căldură. acumulează și se teme. învață mersul piticului. aici. în coșul pieptului.