Ruxandra CESEREANU

Eul-piele

M-am gândit, vrând-nevrând, la conceptul de eu-piele al psihanalistului Didier Anzieu, în timp ce vizionam ultimul film al lui Pedro Almodóvar –Pielea în care locuiesc. Anzieu vede în piele un soi de marsupiu conținător al misterului și tainei umane (al inconștientului exterior sau externabil, de fapt): mai exact, pielea are valoare psihică pentru Anzieu, nu doar fizică. Pielea devine obiect psihic (și poate fi, în același timp, subiect psihic). Inconștientul pielii ține de o exterioritate interioară sau internalizată. Ce se întâmplă, însă, atunci când pielea este rănită? Când eul-piele suferă (fizic și psihic). Cam despre așa ceva este vorba în pelicula lui Almodóvar. Filmul e interesant (poate chiar fascinant), dar și ratat, cred. Fascinant pentru că arată cum poate fi manipulată (medical) pielea și cum poate manipula (fizic și psihic) pielea. Ratat, pentru că Antonio Banderas joacă prost și este fals, necredibil adică (îl prefer în partiturile ironice de desperado), dar și fiindcă Almodóvar construiește un thriller previzibil de la jumătatea lui. Totuși, nu aș repudia complet acest film: ceea ce captivează este problematizarea teoretică lansată de regizor. Și, la fel de mult, captivează frumusețea suplă a Elenei Anaya, care e altceva decât frumusețea opulentă și senzuală a Penelopei Cruz, fosta actriță-fetiș a regizorului spaniol (eu le gust pe amândouă, dar Anaya aduce un suflu nou în pelicula lui Almodóvar).

Pielea în care locuiesc (2011),

Regie: Pedro Almodóvar

Cu: Antonio Banderas, Elena Anaya…