Radu PAVEL GHEO

Retrospectivă 2011

Cum mai toată lumea face aşa ceva, încerc şi eu o retrospectivă personală (în scris, fiindcă în minte oricum o fac mereu). Ca de obicei, o să uit unele lucruri, iar pe altele n-o să le scriu fiindcă nu am chef . Şi o să vorbesc despre ce am scris, ce am mai scris, ce s-a scris despre ce am scris, ce s-a dat pentru ce am scris, iarăşi ce am scris, ce aş fi scris şi că nu a nins de Crăciun.

Aşadar, anul trecut n-am scris mai nimic, n-am publicat mai nimic consistent în zona ficţiunii. Doar două povestiri mai lungi, cu care totuşi nu mi-e ruşine: una în Dilemateca din august, în seria “Povestea vieţii”, intitulată Manifestele, şi una în antologia Primul meu porno, apărută la Editura ART (Adevărul despre şampanie). Ambele sînt, în linii generale, autobiografice, iar o astfel de orientare ar putea părea sugestivă pentru cariera unui scriitor, dar nu e: pur şi simplu aşa s-au cerut: biografice. Sau măcar cvasi-.

Apropo, în Primul meu porno are şi Alina un text, intitulat Nu vreau porno. Şi asta sună sugestiv, dar zău că nu e.

În rest… da, am cules roadele pentru Noapte bună, copii!, care a apărut în 2010 (iniţial scrisesem “anul trecut”). A fost Premiul Naţional de Proză “Ziarul de Iaşi”, pe care, fiindcă e de Iaşi, speram foarte tare să-l iau. A mai fost premiul USR – filiala Timişoara, pe care voiam să-l iau fiindcă e de Timişoara. A mai fost şi premiul onorific oferit de Clubul Intelectualilor din Oraviţa. Şi titlul de “cel mai bun roman al anului”, acordat de revista Tiuk!.

(În paranteză şi cu modestie – după cum se vede – o să mai spun că Tiuk! a acordat şi titlul de “cea mai bună carte a anului” romanului lui O. Nimigean Rădăcina de bucsau. Şi că nici romanul lui O. Nimigean, nici Provizorat, romanul Gabrielei Adameşteanu, n-au concurat la premiul acordat de Ziarul de Iaşi, fiindcă îl luaseră într-un an anterior.)

Apoi Noapte bună, copii! şi Rădăcina de bucsau al lui Ovidiu nu au fost selectate pentru premiul naţional al USR de juriul preliminar al Uniunii Scriitorilor. Juriul final a transmis un comunicat ce a semănat a protest sau, oricum, măcar a corecţie, iar ce pînă la urmă, dat fiind scandalul iscat în breaslă, absenţa nominalizării a însemnat aproape cît un premiu.

Mi-au apărut şi două traduceri din engleză, două romane despre care am citit vorbe bune prin reviste: Nemesis al lui Philip Roth şi Masa pisicii sl lui Michael Ondaatje. Şi cred că asta e tot. Desigur, pe lîngă textele săptămînale din Suplimentul de cultură ieşean şi cele lunare din Orizont-ul timişorean (din care n-o să fac un volum, deşi unele îmi plac destul de mult).

Şi-atît.

Ba nu: a apărut în Italia, la Sandro Teti Editore, Compagne di viaggio, traducerea în italiană a volumului coordonat de Dan Lungu şi de mine, Tovarăşe de drum. A avut ceva succes – chiar mai mult decît m-aş fi aşteptat. Dar, pe de altă parte, textele sînt foarte bune, tema comunismului e parcă iar actuală (mai ales în Italia), aşa că de ce nu?

În fine, textul meu cel mai tradus de pînă acum, eseul Bila jednom jedna zemlja, a apărut şi în Polonia, în revista Herito, în poloneză şi engleză.

Şi-atît. Ajunge.

Ba chiar mai mult: anul acesta nu o să public nici o carte – sau cel puţin nici o carte nouă. Mai ales că am senzaţia că acum, cu toată înşiruirea asta de realizări literare, încerc să compensez ceva.

Adevărul e că 2011 a fost un an de rahat. Şi aş da toate chestiile de mai sus, numai să-l pot şterge. Sau măcar ultima lună din el.

A, încă ceva! În august am fost cu Alina în Croaţia: pe insula Hvar, în Jelsa, şi apoi în Split. Asta aş păstra.