Octavian PERPELEA
homeless
venise toamna
aveam din nou o recoltă bogată
de ocări & sudalme
flegme cu muci
mi se scurgeau pe tricou
se făcuse frig
şi deja trebuia
să mă acopăr cu câinii din parc
eczemele lor
atingeam eczemele mele
iar atunci când visam
visele noastre
se amestecau
formând un uriaş vis
animalic
un zeu
bolnav de Parkinson
încerca în zadar
să regleze
limitele delirului meu
în răstimpul acesta
eu lâncezeam pe o bancă
şi-n fiecare seară priveam
cum un peşte obez sare prin aer
şi înghite luna
ţi-ai injectat în inimă o doză de botox
era ora trei noaptea
şi viaţa încă nu începuse
aşteptai maşina de gunoi
să-ţi ridice visele
plictisit
ţi-ai injectat în inimă
o doză de botox
iar doza s-a transformat
într-o overdose
şi după ce ai murit
te-ai transformat
într-o vegetală
ce a trăit puţin
cât pauza dintre o respiraţie
şi un surâs
alienare
sortezi întâmplări
înregistrezi mărirea & decăderea clipelor
eşti preocupat de carieră
vrei să-ţi iei casă de vacanţă
şi dintr-o dată
un medic îţi spune două
maxim trei luni
te afli la finalul drumului
într-o stare hipnotică
fără identitate
realul trece pe lângă tine
ca un tren în surdină
se lasă o linişte severă
înaltă
te uiţi în oglindă
şi întrebi
cine-i acolo?
aşteptare
suntem prea înţelepţi
ca să mai avem nelinişti metafizice
şi stăm cu toţii senini & lascivi
ca nişte Dalai Lama răspopiţi
aşteptând să sară pe noi
tigrul amorului
să ne înfulece
într-o zvârcolire discretă
ca sexul între doi surdo-muţi
ca digestia unei plante carnivore
clătindu-mi imaginaţia prin plictisul altora
clătindu-mi imaginaţia
prin plictisul altora
îndopat cu pufoaică
de contrabandă din State
un adevărat păcătos de elită
ce se gândeşte la pruncul Iisus
în maniera pedofilului belgian
cu moravurile la amanet
şi totuşi sensibil
parol
cu fizionomie de poet blestemat
născut în Lehliu Gară
vă înfig pistolul cu apă
în ceafă
şi vă constrâng să mă iubiţi
aşa troglodit cum sunt
cântec de nunta
fisura dintre noi se dilată
ca un vagin de lăuză
doar pula mea te mai așteaptă
în poziţia lotus
fredonează cântece tribale şi transpiră
va mai trece puţină vreme până ce distanţa
dintre mine şi tine
va deveni atât de indiscretă
încât ne vom ruşina
şi ne vom depărta şi mai tare
o să mă însor cu o alta
de sâmbăta morţilor
şi la nunta mea va cădea o stea
în pula mea
în pula mea
de adio
nu ne mai iubim deloc
nopţile dormim
ca nişte pisici grase
ziua toarcem leneş
într-o nepăsare
orientală
ţi se rupe de mine
mi se rupe de tine...
dar parcă uneori
ţi-aş trage un glonţ
în tâmplă
să văd dacă moartă fiind
nu te-aş putea iubi
din nou
dozatorul de iluzii
în noaptea aceea
dozatorul de iluzii
m-a teleportat
într-un oraş circular
fără periferii
direct într-o cârciumă
acolo am fumat hașiș
cu jefuitorii de morminte
acolo am învățat arta fugii
de la mercenarii laşi
care m-au condus la bordelul
cu o singură târfă
iar viaţa nu-mi mai părea
o speranţă funestă
ascunsa aici printre oameni
în aerul gri al plictiselii
cînd m-am întors înapoi
eram mai nostalgic decât
clitorisul unei nimfomane bătrâne
şi de atunci
tristeţea şi plictisul
mă joacă la zaruri
estivală
sunt guvidul care se crede rechin
şi temut
cel care şi-a tatuat pe aripioară
te fut
înmatriculez stele într-o lamaserie din Mizil
înmatriculez stele
într-o lamaserie din Mizil
sunt un swami valah perfect
ce aşteaptă
următoarea rată spre Shambala
pregătit să ciordească
mărgelele de sticlă
ale preafericiților
şi să le redea poporului
în târgul Vitan