Irina BRUMA
o să mi te imaginez într-un scafandru
pot să mi te imaginez într-un scafandru
toate lucrurile de la înălțimea unui om așezat
totul depinde de perspectivă
tu ai mâinile reci
cel puțin, mai reci decât șinele tramvaiului.
***
ești departe și
distanța asta e mai confortabilă
decât un pulover de kashmir
pe pielea goală.
însă dimineața orașul va deveni
prea mic pentru noi doi
iar eu am să te aștept la marginea drumului
cu buzele crăpate
și pușca încărcată.
***
tenișii îmi scârțâie încălțați pe
talpa goală
de parcă aș merge prin zăpadă.
când mă opresc, niciun alt sunet nu mă mai înconjoară.
în rândurile astea e tristețe.
***
liniștește-mă. liniștește-mă.
blana e tot mai grea
cu fiecare pas mă cufund
tot mai mult în asfalt
în dimineața asta
străzile vor fi pustii pentru mine.
sunt o enormă balenă albastră.
un zeppelin întârziat.
***
tristețea
e femeia de serviciu încălțată-n converșii
la care-am visat toată adolescența.
tristețea
e femeia de serviciu care trăiește
în spatele glandelor mele.
***
cuprinde-mă
frumos și călduț
ca pe o mireasă moartă.
mă cocoșez și mă îndoi în mine
expir de două ori mai mult decât inspir
să ocup cât mai puțin spațiu
sunt aproape invizibilă
mâine am să plutesc și eu cu fața-n sus pe cibin
ca frunzele de sălcii
duse de curent
în jos sub pod.
***
dorul
ți-a săpat o groapă frumoasă
la mine în stomac.
am auzit apa curgând
la picioarele tale
și mi-am dorit
să mor în aceeași zi
cu tine.
***
îmi voi face harakiri
în fața ușii tale
iar covorașul din fața ușii tale
va fi plin de sângele meu
iar sângele meu întărit
va fi un sfârșit ca un perete
să te tot dai cu capul de el.
***
cu litere de neon ce se aprind și se sting mai mari decât
HOLLYWOOD
înconjurat de săgeți gigantice indicând toate spre el încercuit de beculețe
ca un trenuleț electric
ca un pom de crăciun
numele tău mi s-a instalat – ca și când pentru totdeauna –
în spatele creierului.