Ştefan BAŞTOVOI

Sophi

50

În pădure părea că nu-i nimeni. Ajunşi la margine, Vladimir Ilici şi Macarîci, au fost orbiţi la început de puterea soarelui de mai, dar după ce ochii li s-au obişnuit, lumina tăioasă de mai înainte, s-a transformat în sursă de căldură şi plăcere. Ei au trecut drumul şi au pornit prin grîu, acolo unde ştiau că se găseşte o cărare. În pădure însă era răcoare şi dacă nu s-ar fi văzut printre crengi şuviţele orbitoare de lumină, s-ar fi putut crede că e o zi mohorîtă. Însă nici umbra pădurii şi nici umezeala pămîntului pe care hîrleţul îl arunca, nu au trezit în Nicolai Arsenievici această părere. El săpa liniştit şi aerul pe care îl respira, era un aer de primăvară.

După a treia noapte de pîndă, Alexandr Timofeevici se întorcea acasă. Satul era pustiu şi numai baligile care începuseră să se usuce în mijlocul drumului erau dovada că pînă la Alexandr Timofeevici au mai trecut oameni. Dar Alexandr Timofeevici nu era obosit. Dacă cineva s-ar fi uitat atent la faţa lui Alexandr Timofeevici, ar fi găsit foarte repede o explicaţie. Dar iată ce a făcut Alexandr Timofeevici. Pe la ora patru, spre dimineaţă, văzînd că Vasilii Gavrilovici nu fură nimic, a hotărît să se retragă după căsuţe şi să se culce pe iarbă. Alexandr Timofeevici era foarte obosit iar Vasilii Gavrilovici nu fura nimic. Poate că Alexandr Timofeevici ar fi furat el ceva dacă Vasilii Gavrilovici n-ar fi umblat prin tabără în sus şi-n jos şi nu s-ar fi uitat foarte atent printre căsuţe şi n-ar fi suflat de patru ori în ţuruiac. Se putea crede că Vasilii Gavrilovici l-ar fi simţit pe lexandr Timofeevici şi de aceea fluiera, dar nu-i adevărat. Vasilii Gavrilovici nu l-a simţit pe Alexandr Timofeevici. Atunci s-ar putea crede că Vasilii Gavrilovici fluiera ca să sperie hoţii. Dar nu-i adevărat. De ce fluiera atunci Vasilii Gavrilovici? Dar de fluierat, fluiera. Despre asta poate să vorbească oricine trăieşte aproape de tabără. Vasilii Gavrilovici fluiera de cîteva ori pe noapte, cam la aceleaşi ore, iar la ora două şi jumătate striga de două ori “care e-acolo, băi! Ia fugi de-acolo!” Iată, deci, de ce nu era obosit Alexandr Timofeevici. El a dormit pe iarbă, după căsuţe şi acum pe faţa lui se mai vedeau urmele roşii pe care plantele le-au săpat. Alexandr Timofeevici mergea drept şi încerca să-şi amintească ce zi este. Pe urmă, în cap îi apărea o pătură. Pe urmă, o bucată de brînză şi o ceapă pe care o scoate învelită într-o gazetă din torbă. Pe urmă îl prinde pe Vasilii Gavrilovici cum scoate cuiele şi fură sticla de la geam şi-l duce pînă la Marin Gheorghevici şi-l pun în motocicletă şi drept la raion. Vin nu-şi va lua cu el Alexandr Timofeevici. Nu se poate.

Nu era bine să se consume vin şi nici altă băutură alcoolică la serviciu. Alexandr Timofeevici ştia asta foarte bine. Iar serviciul lui Alexandr Timofeevici, o dată cu pierderea postului de lucru, devenise tocmai acesta, adică urmărirea lui Vasilii Gavrilovici şi depistarea fărădelegilor săvîrşite de acesta. Poate că şi din această cauză, ajuns acasă, Alexandr Timofeevici s-a adîncit în beci. Cînd a ieşit de acolo, Alexandr Timofeevici ducea cu el o cană roşie cu vin din are sorbi cîteva gîturi, ca să nu se verse şi pe care o aşeză lîngă un tălgerel cu slănină tăiată şi brînză, pe colţul mesei în verandă. Maria Ivanovna lipsea cu desăvîrşire de-acasă.

Aşadar, pădurea face oxigen. Dar fără oxigen nu există viaţă. Căci ce-ar fi viaţa fără oxigen? În primul rînd, n-am mai putea să facem niciodată focul şi nu s-ar mai prăji nimic. Pentru că oxigenul întreţine arderea. Dar fără ardere nimic nu se prăjeşte. Ce ar fi viaţa fără ardere? N-ar fi nimic. N-ar fi uzine şi motoare cu ardere internă. N-ar mai exista nici autobuze. Şi nu s-ar mai face niciodată focul. Dar ce am mînca noi dacă nu am avea cu ce să fierbem cartofii? Am mînca numai carne crudă ca primitivii. Dar fără oxigen nu există nici fotosinteză. Asta înseamnă că legumele nu ar face roadă şi s-ar usca toată iarba şi animalele nu ar avea ce să mănînce. De aceea avem nevoie de oxigen. Căci ce-ar fi viaţa fără oxigen? În primul rînd, nu am putea să respirăm şi fără asta nu se poate trăi. De ce? Pentru că nu poate să aibă loc metabolismul fără oxigen. Este nevoie de oxigen în sînge. De aceea noi trebuie să avem grijă de păduri. Pentru că pădurile fac, în primul rînd, fotosinteză şi degajă în schimb oxigen. Puneţi o plantă într-o încăpere, şi-o să vedeţi că se va face oxigen. De aceea aerul în pădure este mai curat. Şi există chiar şi o vorbă: “a merge la pădure”. Această vorbă nu e deloc întîmplătoare şi se referă la aerul curat din pădure. Dacă nu aţi fost niciodată în pădure, trebuie să vă duceţi. Să vedeţi ce aer curat e în pădure. Dar puneţi o plantă într-o încăpere şi-o să vedeţi că aerul e mai curat. Pentru că planta absoarbe bioxidul de carbon şi ne dă în schimb oxigen. Dacă nu ar fi plantele, oamenii ar respira numai bioxid de carbon pentru că aerul nu s-ar reîmprospăta. De aceea este bine să aerisiţi camera în fiecare dimineaţă şi să vă spălaţi pe dinţi. O zi trebuie să înceapă cu gimnastica de dimineaţă. Gimnastica este izvorul sănătăţii. Păstraţi oxigenul, căci oxigenul este viaţa. Iar fără fotosinteză nu are loc metabolismul în organism.

Să luăm două plante de acelaşi fel. Două flori. Să le punem pe fereastră, aşa cum avem acasă. Vom vedea că plantele sînt la fel. Le udăm în acelaşi timp şi avem grijă de ele să le bată soarele. Plantele vor rămîne la fel. Dar să luăm una dintre plante şi s-o punem în dulap, la umbră. Vom uda amîndouă plantele, ca şi mai înainte, pe cea din dulap şi pe cea din fereastră. Ar părea că plantele sînt îngrijite la fel şi de aceea trebuie să rămînă la fel. Dar nu-i adevărat. Ce vom observa după cîteva zile? Vom observa că planta din dulap nu este la fel cu planta de pe fereastră, chiar dacă sînt udate amîndouă la vreme. De ce, totuşi, dacă sînt îngrijite la fel, planta din dulap va părea mai firavă şi mai bolnavă? Explicaţia este următoarea: în timp ce o plantă stă pe fereastră şi se bucură de lumina solară, cealaltă stă în dulap, la întuneric şi nu are lumină. Şi de aceea nu are nici fotosinteză. Dar, fără fotosinteză, o plantă poate să rămînă albă pentru că nu are culoare. Iată ce este fotosinteza. Dar fără fotosinteză n-ar mai fi nimic, căci fără soare nu poate să existe viaţa. De aceea trebuie să avem grijă de pădure. Pentru că din pădure se face şi mobilă şi hîrtie, iar din hîrtie se fac manuale şi hîrtie de colorat, ca voi să puteţi învăţa.

După ce aruncă bucata de tablă în spini, Saşa se apucă să rupă iarba. Rămase o urmă umedă şi, în pămîntul lipicios şi cu găuri, erau lipite cîteva fire lungi de iarbă albă. Deasupra creşteau cîteva tufe de alun şi umbra lor cădea peste poiană şi peste Saşa. Sacul era aruncat pe un spin şi Saşa rupea iarba şi făcea grămezi mici, pe care nu avea cum să le piardă. Căci locul acesta era atît de mic, poiana aceasta înconjurată cu aluni şi puteai s-o vezi pe toată cu ochiul, nu puteai să nu mai găseşti grămezile. Pînă la jumătate cădea umbra rotundă a alunilor în care se apleca Saşa şi-aici iarba părea şi mai albastră, iar mai încolo ea părea mai galbenă şi se vedea o floare roşie sub un măceş.