Florin PARTENE

 

Reverenţe

 

,… cînd ficatul e doar un tampon

de care te rogi să absoarbă

cînd beutura face din tine

o bătrînă ştirbă şi coardă

 

cînd îţi doreşti

pe cineva care să te ia peste tot

pentru ca urmele serii

să şteargă urmele berii…,

 

 

 

,… sunt slăbănog şi umblu cu slăbănoaga

toată lumea ne ştie

de treizeci de ani

ne iscodim unul altuia măruntaiele

cu degetul nemilos

scărpinăm pîinea aceasta fierbinte…,

 

 

 

,… nu am camera mea

dar camera noastră miroase pustiitor

de fiecare dată cînd intru la noi

oasele-mi rămîn împlîntate în carne

 

o zi în camera noastră ţine cît vrem

bem zaţuri lungi fără să fumăm

căci zgomotul fumatului

face rău fumului

 

în camera noastă e linişte

în noi scrumul şi somnul pe cuie

atunci orice oră ar fi

noi ştim că e noapte

 

într-o noapte trei nopţi…,

 

 

 

,…aceasta e camera dragostei

trebuie să intri

sătul şi cu ultimul nasture încheiat

aici ochiul e proaspăt închis

iar mintea niciodată destulă

aici nu e nevoie de gură şi nici de cuvinte

poţi orişicînd să faci bube

sau să te trezeşti

cu cea mai netedă piele potrivit călcată

sau aşa deodată să nu mai conteze

 

aceasta e camera dragostei

şi uneori noaptea nu pleacă de aici…,

 

 

 

,... e între mine

şi mine cel care noapte de noapte

îşi ia inima în braţe

şi o ciupeşte să rămînă trează

 

aşa aud aşa ca printr-o uşă capitonată

frumoasele nopţii  femeile minţii

sosesc întotdeauna la timp

vin întotdeauna flămînde

cu laptele fluturînd

 

doar cu puţin mai mare

cu foarte puţin mai străvezie

aşa ar trebui orice noapte să fie

 

între mine şi inima mea

spaima că va veni dimineaţa

ca un zid nesigur

de catifea împietrită

 

îmi iau inima din braţe o aşez pe podea

şi ca pe un scaun comod

mă aşez pentru toată ziua

pe ea…,