„Un zbor liber”,

interviu cu Savatie BAŞTOVOI,

realizat de Mihail Vakulovski

 

- Dorogoi Baştovoi (ca să rimeze), treci dintr-un an în altul în febra creaţiei. Abia ai terminat de scris un roman, la care munceşti de vreo 8 ani, iar celebrul roman „Iepurii nu mor” va apărea în cel mai scurt timp la Paris. Să le luăm pe rînd, totuşi. Ce fel de proiect e „Fuga spre cîmpul cu ciori”? Despre ce e?

- Încep prin a spune că „Fuga spre cîmpul cu ciori” nu e un proiect, e o carte. Azi mulți scriitori se implica în proiecte, dar mai puţini scriu cărți. A apărut o tagmă de artiști și scriitori care dacă nu au o bursă sau nu încap într-un „proiect”, nu au inspirație. Eu am scris din inspirație, din viața mea și sper din tot sufletul ca pînă la urmă viața mea să nu devină un proiect, ci să rămînă un zbor liber. Așadar, o carte despre viață, despre credință și necredință, despre artă, despre criza omului modern.

 

- Acum, cînd e gata, la ce te aştepţi de la „Fuga spre cîmpul cu ciori”?

- Mă aștept să aibă cel puțin același răsunet pe care l-a avut și continuă să-l aibă „iepurii”. Oricum, cele două cărți se completează reciproc în sensul că dacă „ciorile” nu sînt neapărat o continuare a „iepurilor”, „iepurii” au fost, fără îndoială, un preludiu pentru „ciori”.

 

- Cum i-ai face reclamă? Să zicem că eşti PR-ul editurii unde va apărea… Ce-ai spune despre carte? Cum ai provoca viitorii cititori?

- Eu nu mai trebuie să fac reclamă acestei cărți. Au făcut-o alții pînă la mine și nu știu de unde să-i scot ca să le „mulțumesc”. Zic asta în sens ironic pentru că cineva, probabil din prieteni, care anume nu vrea să recunoască nimeni, mi-a publicat manuscrisul neterminat pe internet. Asta se întîmpla cu vreo opt ani în urmă. De atunci am avut sute de cereri pentru această carte. Mulți se referă la ea ca la una publicată, chiar și unele librării online o afișează printre produsele lor. Așa că mie nu mi-a rămas decît să o termin și să o public, că de reclamă și PR s-a ocupat destinul.

 

- „Iepurii nu mor” este un roman cu o soartă foarte interesantă. Pînă la urmă e important că mai toată lumea ştie de existenţa lui şi are foarte mulţi admiratori. Îţi mai aminteşti cum a fost publicată prima ediţie?

- Da, știu că vrei să zic aici că tu, Mihail Vakulovski, ai fost vinovnicul cel mare al publicării acestui roman. Se păstrase în manuscris și îl consideram neterminat, deoarece inițial a fost conceput ca o trilogie. Mi l-ai cerut, ți l-am dat și a apărut la Brașov, la Aula. Apoi mi l-a cerut în repetate rînduri Polirom-ul. Deoarece nu am avut un contract de exclusivitate cu Aula, l-am dat. A apărut într-o ediție frumoasă la Polirom și acum apare la Paris, la editura Jacqueline Chambot, care este parte a Actes Sud. Chiar azi am primit un mesaj din Franța că cineva de la Le Monde face un material și se interesa de detalii din biografia mea, dar oricum știa mai multe despre mine decît mai poate să-și amintească ostenita mea memorie.

 

- Acum, cînd „Iepurii…” ies, în sfîrşit, în afara limbii (şi literaturii) române, nu-ţi vine să scrii continuarea – că aşa a fost gîndit romanul, ca o trilogie?

- Dacă va fi o continuare, aceasta va fi cu siguranță un „proiect”, nu o carte, ca să ne întoarcem la prima întrebare. Eu continui să cred că „Fuga spre cîmpul cu ciori” e o soră bună pentru „Iepurii nu mor”. Da, așa e cel mai bine, nu continuarea, ci o soră. Cine vrea să vadă ce a făcut Sașa cînd a crescut mai măricel, să citească amintirile dintr-o copilărie ateistă scrise la persoana întîia în „Fuga spre cîmpul cu ciori”.

 

- Cum crezi că va fi primit romanul „Iepurii nu mor” de francezi? Ce înseamnă pentru tine acum o receptare foarte bună a unui roman scris de tine înainte să te călugăreşti?

- Eu dintru început am scris „Iepurii nu mor” pentru francezi. De aceea cred că va fi gustat acolo mai mult decît la noi. Probabil îți mai amintești cum scriitorii moldoveni, auzind că scriam la 1996 un roman despre copilăria în comunism, îmi ziceau că m-am tîmpit, că acum (atunci) străinătatea aștepta de la noi, provincialii, teme de actualitate. Eu am zis că tema, într-adevăr, nu e una de actualitate, în schimb e una de viitor. Am lăsat romanul în sertar și l-am publicat (l-ai publicat) în 2002, dacă nu mă înșel. Dar din 2005 a dat în moldoveni scrierea de romane pe motive nostalgice, comuniste. A apărut o modă. Dar eu nu am scris un roman la modă, eu am scris un roman pentru străini și am așteptat cuminte vremea lui. Se pare că acum a venit. Cred că francezii își vor recupera prin această traducere o carte care le-a fost adresată dintru început și care tocmai din acest motiv nu a fost înțeleasă la Chișinău. Ca să nu par exagerat în cuvintele mele, observă că personajul principal al romanului, fetița din lanul de grîu (iar pentru mine, la vremea scrierii, anume ea a fost personajul principal) se numește Sophie. De fapt, așa s-a intitulat romanul inițial și, dacă ar fi rămas „Sophie”, ar fi schimbat cu totul optica lecturii. Am preferat să las accentul pe propagandă și l-am denumit „Iepurii nu mor”, care este o metaforă a absurdului perpetuu a oricărei dictaturi.

 

- În ce limbi ai mai vrea să fie tradus romanul? Oare de ce s-a tradus atît de greu?

- Nu vreau să mai fie tradus în alte limbi pentru că, mă repet, l-am destinat francezilor și de aceea cred că ei îl pot înțelege cel mai bine. De ce a durat atît de mult ca să fie tradus? E simplu, nu am făcut nimic pentru a grăbi lucrurile, am considerat că pentru tot lucrul de sub cer este o vreme potrivită. Nu mi-l imaginez tradus în rusă, de pildă, deși e un roman despre propaganda comunistă în provincia sovietică. Am în schimb alte romane pe care le-am destinat publicului de limbă engleză. Sper să vină și vremea lor.

 

- Nu e ciudat că ruşii nu se grăbesc deloc să traducă cele mai bune cărţi din fostul spaţiu sovietic?

- Eu am primit o invitație de la o editura din Peterburg să mi se traducă „Diavolul este politic corect”. E doar vina mea că nu s-a tradus pînă acum. Am uitat.

 

- Ştiu că eşti şi editor şi chiar acum pregăteşti a doua ediţie, adăugită, a prozei religioase a lui Cehov. Ce importanţă are pentru tine această muncă editorială?

- Cehov este autorul meu preferat, iar descoperirea prozelor lui ortodoxe, pe care le-am și tradus împreună cu prietenul meu Mihai Costiș, mi l-au apropiat și spiritual, știind că ne închinăm aceluiași Dumnezeu al iubirii și iertării. Munca editorială o iau ca pe o lucrare de mare folos în aceste vremuri tulburi: propun cititorului român cărțile care mi-au plăcut, în speranța că vor plăcea și altora. Și, pînă acum, am bucuria să rezonez cu un public destul de numeros și select în sens spiritual.

 

- Dragă Baştovoi, succes în Moldova, România, dar şi în străinătate cu cărţile tale faine! La Mulţi Ani frumoşi şi plini de bucurii!

- Mulțumesc. O să am în vedere.

 

Foto: N. Răileanu

(30 decembrie 2011)