Mihail VAKULOVSKI

Fantasticul de interpretare

„Nici o interpretare nu poate fi eronată

dacă porneşte de la text”

Oricît de ciudat (sau fantastic?) ar putea să pară dintr-o parte, şi critica & teoria literară poate fi caracterizată teoretic şi literar, ca proza sau poezia, de exemplu. Critica hedonistă are cîţiva stîlpi foarte viguroşi şi aici nu poţi să treci peste G. Călinescu şi Nicolae Manolescu, pe care-i citeşti cu – cel puţin – la fel de mare interes şi plăcere ca pe cei pe care-i analizează (mai ales dacă eşti în interiorul lumii literare). Şi acum avem astfel de critici, care scriu şi sunt citiţi cu plăcere, iar Cosmin Perţa se numără – cu siguranţă – printre ei, iar acest volum teoretico-critic, „Introducere în fantasticul de interpretare”, îl urcă în vîrful ierarhiei criticilor hedonişti contemporani, alături de alte cîteva, totuşi puţine, nume, dar – atenţie – nici unul dintre ei doar (şi nici în primul rînd) critic!

Şi aici trebuie să spun că Cosmin Perţa este un scriitor foarte bun, care e tot mai interesant şi mai sigur pe el de la carte la carte, acest volum fiind la bază teză de doctorat, Mircea Martin, prefaţatorul cărţii, fiind conducătorul ştiinţific al lucrării. Sau, cum zice un personaj de-al său dintr-o proză din acest nr. din Tiuk – „Cum trebuia să ajung un mare poet” – , Cosmin Perţa e un prozator foarte bun, dar un poet „decît” bun:)), sau invers.

„Introducere în fantasticul de interpretare” este un studiu serios şi totodată foarte interesant despre fantasticul de interpretare, temă anunţată din titlu, de altfel. Cosmin Perţa diferenţiază fantasticul de interpretare de fantasticul modernist, care se deosebeşte şi prin miză şi finalitate, are nevoie de implicarea directă a cititorului, aproape la fel de important ca şi scriitorul şi personajele, „deoarece acest tip de fantastic este mult mai subtil decît cel modernist”, apoi fantasticul modernist este invaziv, spune Cosmin Perţa, iar fantasticul de interpretare este sugerat şi efectele sunt diferite. „Primul, cel modernist, te respinge, te înspăimîntă şi se termină odată cu textul, al doilea, cel de interpretare, te fascinează, te atrage şi se continuă mereu în imaginaţia cititorului” (…) „Dacă în cazul fantasticului modernist avem de-a face cu evenimente ambigue, neliniştitoare, în care irump forţe stranii, halucinante, enigmatice sau groteşti, în mijlocul unei lumi obişnuite, recognoscibile, pentru a culmina cu un final de cele mai multe ori nefericit, fantasticul de interpretare încearcă să stimuleze şi să elibereze imaginaţia cititorului, minunîndu-l, nu deconcertîndu-l, conducîndu-l spre descoperirea credibilului în interiorul incredibilului sau invers, totul într-o tonalitate optimistă sau, oricum, nu negativă”. Opera îndrumă cititorul, iar cititorul nu intră neapărat în lumea cărţii, ci-şi creează o lume proprie în urma lecturii, crede Cosmin Perţa. În acest prim volum al lucrării Cosmin Perţa teoretizează şi analizează cîteva subcategorii ale fantasticului de interpretare, şi anume: fantasticul psihologic, fantasticul minimalist, fantasticul absurd şi fantasticul delirant. Deşi teoriile lui Cosmin Perţa sunt astfel scrise încît cititorul nu prea are cum să se plictisească, totuşi scriitorul face tot posibilul ca plăcerea să nu se diminueze în timpul lecturii, metoda lui fiind combinarea fragmentelor teoretice cu cele critice, dar şi omiterea oricărui comentariu care ar putea să fie mai puţin interesant, astfel creîndu-ne impresia că avem în faţă nu varianta integrală a volumului, ci doar spuma, esenţa, exact ca-ntr-o reclamă. Pentru a-şi ilustra teoriile, Cosmin Perţa se bazează pe opere scrise de scriitori est-europeni din a doua jumătate a secolului XX, asta şi pentru că părinţii fantasticului de interpretare sunt Gogol, Kafka şi Dostoievski. Pentru fantasticul psihologic Cosmin Perţa îi cheamă în ajutor pe Ismail Kadare cu „Generalul armatei moarte”, fraţii Strugaţki cu „A doua invazie a marţienilor”, Ioan Groşan cu „Trenul de noapte” şi pe Milodrag Pavici cu „Ultima iubire la Ţarigrad. Îndreptar de ghicit”. Fantasticul absurd e ilustrat de Daniil Harms şi Ştefan Agopian, fantasticul minimalist – prin Bulgakov, Mircea Nedelciu,  Jaroslav Hasek, Dusan Mitana, Gherasim Luca, Karel Capek şi Danilo Kis, iar fantasticul delirant – prin Venedikt Erofeev („Moscova-Petuşki”) şi Mircea Cărtărescu („Travesti”).

            „Introducere în fantasticul de interpretare” de Cosmin Perţa este un studiu teoretic solid, susţinut critic de analize foarte frumoase ale unor texte extraordinare, o carte care se citeşte cu multă plăcere. Lectură utilă!

Cosmin Perţa, „Introducere în fantasticul de interpretare” (Vol. I),

Ed. Tracus Arte, 2011