A.R. Deleanu

„The Savage Detectives” de Roberto Bolano,

ed. Picador, 2009

“Do you know what the worst thing about literature is? said Don Pancracio. I knew, but I pretended I didn’t. What? I said. That you end up being friends with writers.” [p. 318]

2011 este anul în care l-am descoperit pe Bolano. A intrat în viaţa mea ca o bănuială, ca o zbatere de pleoapă, ca o senzaţie neliniştitoare că ceva, undeva, cândva se va întâmpla. Acum, după un maraton de şapte cărţi scrise de el, tot nu pot identifica neliniştea din bănuiala unei întrebări, o întrebare născută în mine de la prima propoziţie, dar pe care nu o ştiu şi nu-i ştiu nici răspunsul. Vi le-aş recomanda pe toate, dar voi vorbi acum numai despre “The Savage Detectives”.

Cartea este împărţită în trei capitole: în primul, “Mexicans lost in Mexico”, aflăm de la Juan Garcia Madero (17 ani) despre un nou grup de avangardă literară numit “realism visceral”, grup înfiinţat de Arturo Belano (alter ego al lui Bolano în cărţile sale) şi Ulises Lima, amândoi poeţi tineri, delincvenţi şi vagabonzi, care adună în jurul lor o mulţime de tineri mai mult sau mai puţin talentaţi. Grupul, posibil inspirat din experienţa infrarealistă a lui Bolano – era spaima literară a Mexicului, recitau cu voce tare propriile poezii peste lecturile publice ale lui Octavio Paz, marele lor duşman, etc. Pentru Bolano (care a produs în jur de zece romane şi trei culegeri de povestiri în ultimul deceniu al vieţii, conştient fiind că e suferind de o boală terminală) literatura nu este una reală dacă este separată de viaţa scriitorului, viaţă care trebuie să fie însăşi literatura, egală cu spiritul civic, cu credinţele religioase sau politice, ori  cu sexul. Belano şi Lima fură cărţi din anticariate, vând iarbă pentru a-şi susţine arta, poartă arme şi umblă prin constelaţii rău famate ale Americii Latine. Când salvează o tânără prostituată din braţele unui proxenet scelerat, ştiu că trebuie să părăsească ţara şi profită de ocazie să caute o poetă dispărută, Cesarea Tinajero, care se pare că ar fi pus bazele realismului visceral în anii ’20, curent demult uitat şi reînviat de duetul Belano-Lima.

“You don’t challenge a man for something he hasn’t done yet, I thought. But then I thought that life (or the specter of life) is constantly challenging us for acts we’ve never committed, and sometimes for acts we never even thought of committing.” [p. 448]

În partea a doua, “The Savage Detectives”, avem un mozaic polifonic realizat din monoloagele sau dialogurile a peste 40 de persoane care au intrat, într-un mod sau altul, în contact cu Lima sau Belano. Aflăm astfel ce au făcut cei doi şi cele câteva duzini de personaje între anii 1976 şi 1996. Multitudinea de păreri permite viziuni complexe, deseori contradictorii, ale celor doi, influenţele lor asupra personajelor fiind de necontestat şi, uneori, chiar cu sfârşit tragic, amintind de influenţele lui Pechorin al lui Lermontov asupra celorlalte personaje din carte, chiar dacă Lima, Belano şi Pechorin sunt constuiţi diferit.

“January 1. Today i realized that what I wrote yesterday I really wrote today: everything from December 31 I wrote on January 1, i.e., today, and what I wrote on December 30 I wrote on the 31st, i.e., yesterday. What I write today I’m really writing tomorrow, which for me will be today and yesterday, and also, in some sense, tomorrow: an invisible day. But enough of that.” [p. 527]

Ultima parte, “The Sonora Desert”, revine la perspectiva naratorului din prima parte, Madero, şi aflăm că, timp de o lună după fuga lor în 1976, cei patru (Madero, Lima, Belano şi prostituata Lupe) o caută pe Cesarea Tinajero, mama realismului visceral, autoarea unei singure poezii publicate, şi aceasta fiind mai degrabă un poem grafic. Intenţionează să o găsească şi să recupereze din trecutul uitat manuscrisele ascunse ale poetei, acum o femeie grasă şi în vârstă. O găsesc şi, la scurt timp după asta, sunt ajunşi din urmă de proxenetul răzbunător şi cartea se termină la fel ca multe alte cărţi ale lui Bolano: brusc şi neaşteptat. În urma lor rămâne ecoul ca un ton ocupat la un telefon public în miez de noapte.

Cărţile lui Bolano sunt ca bucăţi dintr-o operă imensă, întinsă peste zeci de ani şi peste toate cărţile sale. Temele sunt aceleaşi: căutarea poetului dispărut în deşert (Tinajero în “The Savage Detectives”, Archimboldi în “2666″), poeţii vagabonzi, neliniştiţi până la moarte şi caracterul potenţial ilicit al unei literaturi aservită politicului (poeţii criminali din bizarul roman enciclopedic “Nazi Literature in the Americas”). Personajele nu-şi găsesc liniştea şi sunt prinşi în malaxorul obsesiilor care îi vor devora complet în final. “The Savage Detectives” poate deveni un “On the Road” pentru o generaţie întreagă de tineri ai Americii de Sud.

Există trei impedimente în calea receptării operei lui Bolano în Europa: 1. caracterul profund local al cărţilor; multele referinţe la episoade şi elemente culturale ale spaţiului sud-american, care pot părea de neînţeles pentru un european; 2. stilul experimental al naraţiunilor; nici una dintre cărţile sale nu se aseamănă din punct de vedere stilistic; 3. nucleul tematic al operei sale: literatura şi scriitorii; asta poate părea obositor pentru cineva care nu e scriitor. Consider însă că Bolano merită receptat şi în spaţiul românesc şi a fost primul autor pe care mi-am dorit să-l traduc. Apoi mi-am dat seama că nu ştiu spaniolă.

Dacă vreţi să visaţi şi în starea de veghe, citiţi Bolano.

“All poets, even the most avantgarde, need a father. But these poets were meant to be orphans.” [p. 161]

Foto: Zia Vey