A.R. Deleanu

„157 de trepte spre iad sau Salvaţi-mă la Roşia Montană”

de Alexandru Vakulovski, ed. Cartier, 2010

“Dacă Dumnezeu ar intra în Roşia Montană, ar scăpa şi el crucea pe jos, ca acest biet preot care intrase în casa noastră, casa unor creştini.” (pag. 44-45)

„157 de trepte spre iad sau Salvaţi-mă la Roşia Montană” este un roman absolut surprinzător, care m-a pleznit peste faţă cu coperta a patra, amintindu-mi să mă dezvăţ a avea preconcepţii şi aşteptări de la o carte, să îmi înăbuş gândul că ştiu la ce să mă aştept de la o carte. Romanul nu este deloc unul aşa cum m-am aşteptat să fie, ba chiar este exact aşa cum îmi place mie să fie un roman: întunecat, melancolic, mizantropic, cu insule ale realităţii înconjurate de oceane de supranatural, populate de fiinţe aflate de-o parte şi de cealaltă a cortinei realităţii.

Romanul este de fapt un monolog al unei fetiţe născute în Roşia Montană, copil din flori, zămislită de o mamă uşuratică în urma unei relaţii avute cu un musulman. Fata creşte în Roşia sub spectrul curviei, fiind la început convinsă că şi ea este o curvă la fel ca maică-sa: “Şi am înţeles că nu devii curvă, ci că eşti curvă din naştere.” (pag. 11). Bătăile aplicate de bunici şi traiul ipocrit o obligă să se retragă şi mai mult din societate şi să caute liniştea minelor din jur, întunericul şi vocile pe care le aude în galerii, glasurile celor morţi la 157 de trepte sub pământ. Fata, ulterior adolescentă şi apoi tânără studentă, evoluează pe parcursul povestirii, dar o face în două direcţii: decade în paradigma familiară a băuturii, a pastilelor şi a curviei, devenind şi ea un pion palid şi fantomatic pe tabla de şah a comunei, şi, în acelaşi timp, devine o creatură a nopţii, împlinind chemarea întunericului pe care îl simţea viu în jurul ei.

Roşia Montană imaginată de Alexandru Vakulovski este ca o poartă către cealaltă lume. Fata se situează între lumea celor vii şi lumea celor morţi, simţindu-se tot mai străină de lumina naturală şi tot mai atrasă de întuneric. Vede şi vorbeşte cu vâlvele care străbat însângerate comuna, cu bătrâna care se zice că bea la umbra nopţii laptele vacilor, cu Omul de Gumă care îi bate pe beţivi pe uliţe şi cu spiritele celor morţi în şi pentru Roşia Montană. Şi, pentru că totul devine ce trebuie să devină, fata îşi găseşte “în sfârşit” locul în rândul celor care o înţeleg: “Morţii cu morţii, viii cu viii” (pag. 60).

Da, titlul romanului duce cu gândul la întreaga luptă care se duce pentru Roşia Montană, dar Alexandru Vakulovski refuză să scrie o simplă carte-manifest şi bine face! Dramele roşienilor sunt acolo, în carte, sărăcia îi roade ca o ciumă, alcoolismul şi depravarea sunt plăgi reale, mormintele sunt mutate, casele sunt demolate şi sufletele oamenilor sunt cumpărate pentru un pumn de aur, dar autorul le prezintă indirect, cu mare rafinament poetic – în final, cu mare talent. Lumea din Roşia Montană este aici privită din cealaltă parte – din lumea spiritelor neodihnite, din lumea Roşiei Montane ce va să vină.

În “157 de trepte spre iad…” Roşia Montană este o lume aflată între viaţă şi moarte, o comună-prag, un Twin Peaks autohton.

Foto: Zia Vey