Alexandru VAKULOVSKI

 

Un Playlist rock pentru sfârşitul lumii

 

Tot vorbim de sfârşitul lumii, dar nu facem nimic concret. Ba, poate scenarii, la propriu şi la figurat. Muzicianul şi scriitorul Mihnea Blidariu s-a gândit însă să facă ce ştie el mai bine: să adune un playlist pentru sfârşitul lumii şi, bonus, un roman care chiar aşa se şi numeşte: Playlist pentru sfârşitul lumii.

 

Romanul are o structură sarcastică faţă de scenariile sfârşitului lumii. Mihnea a însuşit foarte bine şabloanele legate de apocalipsă şi-şi bate joc de ele. Playlist pentru sfârşitul lumii e compus din douăzeci de poveşti (sunt, de fapt, povestiri, dar pentru că le-am citit cu deosebită plăcere, am să le spun poveşti) – care au loc în preajma lovirii bolovanului (un meteorit) de pământ. Sminteala, sfinţenia, fetişurile, nebuniile oamenilor – toate ies la iveală odată cu aflarea veştii despre sfârşitul lumii. Tot romanul e plin de umor şi ironie, chiar dacă playlistul adunat de Mihnea nu e tocmai vesel (The Dresden Dolls, Ulver, Laibach, Rage Against the Machine, The Cat Empire, Nirvana, Marilyn Manson, NIN, Pearl Jam, etc.) Majoritatea personajelor sunt rupte, de asemenea, din tabloidele vremii, chiar dacă uneori numele le sunt schimonosite: Ceauşescu, Iliescu, Băsescu, Ştefan Bănică, familia Jackson… chiar şi Iisus care trebuie să apară pe o plajă din Mamaia. Totul e parodiat cu cruzime, autorul este şi autoironic şi se bagă în roman ca personaj, împreună cu colegii de la Luna Amară.

 

Aşa cum scrie Mihail Vakulovski în prefaţă, Playlist pentru sfârşitul lumii are două părţi distincte: 19 poveşti care au coloană sonoră câte-o piesă şi Epilogul, fără vreo melodie ataşată. Spre deosebire de cele 19 poveşti, Epilogul e scris pe bune, recunoaştem în el vocea răguşită şi inconfundabilă a vocalistului de la Luna Amară – Mihnea Blidariu. Epilogul trebuie ascultat având ca fundal Luna Amară, deşi Mihnea nu spune asta, mie mi s-a părut evident.

 

Dacă e să-l credem pe Mihnea, vom avea un sfârşit al lumii foarte vesel şi violent. Un fel de festival la care toată lumea a luat-o razna. Mie mi-a plăcut foarte mult romanul. Mulţi prozatori români ar putea fi invidioşi pe Mihnea. Au de ce. Aştept cu nerăbdare următorul lui volum de proză, mai ales că am şi citit fragmente din Copiii cenzurii îşi iubesc mama, un alt proiect foarte proaspăt al lui Mihnea, pe care sper că nu l-a abandonat.

 

Mihnea Blidariu, Playlist pentru sfârşitul lumii,

Ed. CDPL, Bucureşti, 2010

Foto: K