Tatuaje

Mihail VAKULOVSKI

Cînd va veni ceea ce este desăvîrşit

„Cînd va veni ceea ce este desăvîrşit” de Andrei DÓSA este unul din cele mai puternice debuturi literare din ultima vreme, cu care poate fi comparat doar „Poker”-ul prietenului său Bogdan Coşa, care – din fericire – e un roman, nu o carte de poezie, astfel nefiind nevoiţi să-i comparăm, chiar dacă foarte multă lume le confundă numele, criticii literari şi chiar şi profesorii lor (inclusiv la lansări!). E destul de ciudat că în carte nu există nici biografia scriitorului, nici prefaţă, nici postfaţă, doar cartea propriu zisă şi denumirea colecţiei: „debut/poezie”. Acum, în secolul internetului poate că nici nu e nevoie, căci, nu-i aşa? – „‎google este tatăl meu / de la el am învăţat cum se face / nodul la cravată // am apelat la el / de mai multe ori într-o singură zi / decît la tata în toată viaţa mea” („online”). Volumul lui Andrei Dóşa se numeşte ca prima parte a denumirii unui poem din carte, din care e citat un fragment pe coperta a IV-a, „Cînd va veni ceea ce este desăvîrşit, ceea ce este în parte va dispărea”, ultimul şi cel mai lung poem al cărţii, iar ultima parte a cărţii se numeşte ca şi cea de-a doua parte a denumirii acestui poem – „ceea ce este în parte va dispărea”, astfel Andrei Dóşa înfofolindu-şi structural volumul ca pe-o sarma. Celelalte două părţi se numesc „Într-un sul de linoleum” şi „Uşa rotativă” şi se încheie cu exerciţii de respiraţie, nu cu pauze de respiraţie, ca în cazul grupului post-„optzecist” de la Braşov, format din Marius Oprea, Caius Dobrescu, Simona Popescu şi Andrei Bodiu. „Cînd va veni ceea ce este desăvîrşit” începe vizual, cu un televizor în faţă („ai mei se uită la ştiri / de douăzeci de ani / în colţul dreapta-sus al ecranului / pîlpîie cuvîntul RELUARE // ne aşezăm la masă ca o familie / deşi niciunul dintre noi nu suportă / să fie văzut mîncînd”), şi se termină scriptural, „din nou la începutul poveştii” („apostolul pavel îşi înmoaie pana în cerneală şi începe să scrie cu o limbă de foc deasupra capului scrisoarea către corinteni”). „Cînd va veni ceea ce este desăvîrşit” este cartea maturizării eului liric, care începe în familie şi se termină practic în aşteptarea venirii desăvîrşirii din titlu. Eul liric din prima parte a cărţii lui Andrei Dóşa este copilăros, astfel cititorul fiind pus în situaţia fetişistă de a asista la ceva (aproape) secret, de a se uita prin gaura cheii, căci ceea ce pentru un copil e absolut normal pentru un matur nu mai e deloc aşa (vezi „Adoraţie”, de exemplu). Apoi eul liric dezinhibat se relaxează şi mai mult, revoltîndu-se doar pe obişnuinţe şi pe reguli, trăind (şi scriind) după propria respiraţie („eu nu duc greul vieții / confruntat cu vederea aceleiași / ferestre aceleiași lumini (…) eu nu vreau să duc greul vieții / cînd aud de termene / inventez basme în care timpul / a fost odată ca niciodată / cînd aud de scris poezii / desenez bastonașe ca în clasa întîi / îmi fac dreptate mă fac ascultat / prin leșin autoindus” - „cîntec de adormit copiii”; „aştepţi să se ducă naibii / tot sistemul ăsta / care ţine în echilibru / indiferenţa şi disconfortul lor” – „reconversie profesională”). Un eu liric care-şi cam ascultă instinctele („îmi venea să te împing pe scări”), o poezie despre „tensiunea dintre noi”, „noi” fiind de cele mai multe ori familia D. („părinţii mei / sunt idoli de piatră / sculptaţi în fotolii / învăluiţi în lumina albastră / a televizorului” – „legătura părintească”; „Nu știu cum s-au găsit ei doi, / dar uite că împreună se descurcă: / mama tastează, / tata manevrează mouse-ul” – „O seară cu familia D.”). O poezie în care „în curbă / apare un copil / cu mișcări / de frankenstein / se pregătește / și își arată / degetul mijlociu / heil!”. Impresionează şi simbolurile, cum ar fi uşa rotativă, de exemplu, care „lucrează la capacitate maximă, / separă şi apoi scuipă oamenii / în malluri, bănci şi corporaţii”, dar şi sclipirile duioase şi foarte frumoase: „tata mai are şi o busolă în sertar. O desfac şi în locul lui N scrijelesc un M. Busola va arăta întotdeauna spre mama” sau „Mama nu știe să danseze pentru că / nu știe să se lase condusă”… Deşi e o carte unitară şi bine închegată, care trebuie citită de la primul la ultimul poem, aş menţiona, totuşi, existemele „Monstrul sacru al scobitului în nas”, „Într-un sul de linoleum”, „online”, „Adoraţie”, „prewiew”, „Lucrurile părinţilor”, „aşa cum îmi place mie să fii”, „urma să rezolv totul în seara aia”, „crăciunul în bucătăria inundată”, „legătura părintească”, „moartea foloseşte gillette”, „Uşa rotativă (II)” şi „dumnezeu s-a născut în america şi a uitat sufletele într-un lagăr comunist”. O carte de poezie care trebuie citită, un nume care o să mai aducă bucurii cititorilor de poezie, ştiu un poem foarte, foarte fain de-al lui Andrei Dóşa care nici măcar n-a intrat în carte!

Andrei DÓSA, „Cînd va veni ceea ce este desăvîrşit”,

Ed. Tracus Arte, Bucureşti, 2011