Tatuaje

Mihail Vakulovski

Sala Oglinzilor scriitorului-fotograf

„Sala Oglinzilor” este a doua parte din trilogia fotografului scriitorilor, Ion Cucu, apărută tot la editura Casa de Pariuri Literare. Ca şi primul volum (analizat şi premiat de Tiuk!), şi „Sala Oglinzilor” este compus din două părţi. Prima parte continuă interviul cu Ion Cucu, realizat de Un Cristian, editorul cărţii (alături de Victor Jalbă-Şoimaru) şi prefaţatorul ei, iar a doua parte conţine o altă serie de portrete de scriitori. Interviul cu Ion Cucu e pur şi simplu delicios. Cînd povesteşte, talentatul fotograf îţi transmite şi mesajul & informaţia, dar şi starea, încît atunci cînd citeşti ce povesteşte el, parcă eşti şi tu acolo – ca şi la sfîrşitul interviului, cînd te trezeşti că participi şi tu la pescuitul autorului cu unchiul său cu acelaşi nume. Pentru Ion Cucu scriitorii, pe care spune că-i fotografiază cu sufletul, „sunt o specie aparte”, iar definiţia fotografiei este „scriere cu lumină”.

În portretele despre scriitorii români, probabil cel mai înzestrat fotograf al lor din toate timpurile, Ion Cucu, surprinde momente cinematografic-existenţiale demne de Oscarul Oscarurilor, cum e întîlnirea dinaintea morţii lui Zigu Ornea („Pînă cînd, în ultimul lui an, l-am întîlnit ca niciodată de altfel la stop la statuia Aviatorilor. Amîndoi traversam de la Institutul Parhon și așteptam la stop. L-am văzut întîi din spate, m-am apropiat de el: „Bună ziua, domnu’ Ornea.” S-a întors cu mișcări greoaie. Eram în stînga lui. M-a privit cu ochi triști. Și la întrebarea mea ce mai faceți, zice: „Nu mai am timp, domnu’ Cucu.” „Cum adică nu mai aveți timp?” „Nu mai am timp” – a repetat el. Și, fără s-aștepte să se schimbe culoarea semaforului, a coborît de pe trotuar și cu pași înceți a început să traverseze bulevardul. M-a cuprins o stare de panică văzîndu-l trecînd pe roșu”) sau cu Constantin Stan, de exemplu („Cînd a plecat, mi-am revizuit, ca de obicei, comoara. Am observat că lipseau cîteva fotografii cu el. Din cele 15 fotografii singur și în grup, vreo cinci nu mai erau. Luase toate fotografiile în care trăgea din țigară. Le grupasem într-un singur loc, înainte de venirea lui, de-asta știam sigur numărul lor. Cum de fiecare dată îi făceam morală pe subiectul tutun, împotriva căruia am fost întotdeauna, drăguțul de el, a plecat acasă cu imaginile compromițătoare. Și uite că morala mea a avut efect. Cînd ne-am revăzut nu i-am spus nimic. A apărut un material de-al lui despre expoziția mea la orizontală. Și cînd ne-am întîlnit în fața poștei din Dorobanți, ca să-mi dea paginile tipărite, am dat să deschid ziarul. Știți, curiozitatea. Zice: „Deschideți acasă” și a plecat grăbit și stînjenit. Sigur că imediat le-am deschis. Dintre foile gazetei au picat la pămînt cele cinci fotografii subtilizate. În toate apărea cu țigara care l-a și stins”). Nu lipsesc, fireşte, nici descrierile ghiduşe şi haioase, ca acela în care marele Al. Philippide aţipeşte în timpul propriei cuvîntări din prezidiul Uniunii Scriitorilor („Vorbea rar, cu pauze bine studiate. Efectiv studiate. Crea o liniște în jurul lui, un calm aproape imperial. Dar într-una din dăți, în timp ce vorbea, s-a creat o pauză nefirească. Adormise. O simplă ațipire. Din doi pași m-am interpus între el și auditoriu, respectiv Sala Oglinzilor care era plină ochi. M-am aplecat mimînd cumva că vreau să-l fotografiez și l-am mișcat ușor de umăr. Vedeți că ați ațipit, i-am șoptit”).

În comparaţie cu „Cum ar arăta viaţa fără fotografie?”, acest (al doilea) volum are şi fotografii. Fiecare portret „din cuvinte” are fotografie de-a maestrului Ion Cucu (în afară de Eugen Jebeleanu, unicul portret care nu e ilustrat fotografic, dar care are denumire, în comparaţie cu celelalte), aşa cum şi interviul este ilustrat de minunate fotografii marca Ion Cucu. Plus cele două poze cu fotograful-scriitor, aia sugestivă de pe copertă, făcută de Bogdan Nicolescu, şi aceea de la pagina 36, nesemnată.

În concluzie, menţionez că oricît de puţin te-ar interesa scriitorul despre care scrie, portretul lui Ion Cucu se citeşte cu multă plăcere, fiind scris cu dragoste şi cu foarte mult talent. Abia aştept să citesc şi partea a treia a acestui proiect minunat al lui Ion Cucu!

Ion Cucu, „Sala Oglinzilor”,

Ed. Casa de Pariuri Literare, Bucureşti, 2011