Ion CRISTOFOR
Geamantanul de sticlă
Ed. Sedan
Supliciu
Un soare deşelat peste un zid
de cărămidă roşie
pe care o pisică visează la ciclurile reîncarnării
la epoca în care a fost un genial romantic german.
Şi aceste păsări cât pumnul copilului
mort în vecini
sporovăind netulburate în copacul uscat.
Ce ţi-aş putea promite, Doamne, mai mult acum
decât câinii ce latră în curtea depozitului de vată de sticlă?
O floare îşi scoate degetele din găleata ruginită din faţa uşii
în timp ce te supui chinurilor unui ritual
supliciului de-a te întoarce din nou în tine însuţi.
Certitudini
Cine se târăşte ca viermele
Ca un vierme va muri strivit.
Cine zboară dimineaţa ca vulturul
Vultur va fi în asfinţit.
Cine duce tava cu capul tăiat
Cu capul său pe tavă va fi dus.
Hoţii cei mari îi judecă
Pe hoţii cei mai mici la apus.
Cine-a turnat, va mai turna venin
Iartă-i, Doamne, că ştiu prea bine ce fac. Amin.
Fluturele
Buzele tale
pe marginea ceştii de cafea
se zbăteau ca un fluture roşu.
Atunci am rostit pentru tine
toate cuvintele de dragoste din dicţionar
şi nici unul nu s-a făcut om.
După asta s-a lăsat seara
draga mea
şi peste oraş s-a ivit luna nouă.
Statistici
în bucureşti capitala ţării
trăiesc peste 50.000 de maidanezi
şi doar 470 de parlamentari
se poate uşor constata
că raportul dintre câini şi parlamentari
e net în favoarea câinilor
iată motivul
pentru care domnul prim-ministru a ordonat recent
un recensământ al câinilor fără stăpân
nu şi un recensământ al stăpânilor
peste zece mii de bucureşteni
au făcut anul trecut vaccin împotriva turbării
institutul de statistică nu a comunicat
câţi oameni politici
câţi miniştri
câte vedete de televiziune
au făcut vaccinul antirabic
înaltul umanism al guvernului poate fi constatat
şi prin grija arătată celui mai bun prieten al omului
se poate spune
pe bună dreptate
că programul guvernamental „să trăiţi bine!”
a fost implementat cu deplin succes
Întâlnire cu stoicii
Aş vrea să plec într-o insulă îndepărtată, dar nu e momentul.
Nu-mi mai iese nimic. Beau prea mult şi citesc din stoici.
Soţia m-a părăsit şi mi-a înşfăcat toate cărţile.
S-a săturat să mai ţină un parazit. Topea toţi banii pe care-i aduceam.
Cu poezia ta vei muri de foame – mi-a strigat.
Îmi dau seama că avea dreptate, biata femeie.
S-a dus în Spania ca să producă.
Acum sunt liber să plec, dar nu e momentul.
Beau prea mult şi citesc din filosofia stoicilor.
Mă întreb ce or fi vrut să spună ăştia când scriau
„Trăieşte în acord cu natura”.
Poate că ar fi trebuit să trăiesc în acord cu natura nevestei isterice.
Însă, hotărât lucru, eu nu-s Zenon din Kition şi nu am virtuţi de stoic.
În loc de soţie, Platon poseda trei sclavi.
Mi-aş lua bucuros lumea în cap şi aş pleca
Asemenea lui Iambulos în Insulele fericite.
Iambulos ăsta era negustor arab elenizat, foarte bogat se pare.
Al dracului, îmi spun, arabii ăştia s-au descurcat mereu,
Cu filosofia, cu afacerile şi cu femeile.
Ăsta a trăit o vreme printre oamenii dintr-un Eden pământesc.
În limba acestor helipolitani se auzeau sunetele scoase de păsări.
Nu se căsătoreau niciodată, trăiau fericiţi, într-o egalitate deplină.
Ca fost comunist, mai că-i invidiez pe aceşti solarieni înţelepţi.
Şi noi, cei care-am trăit într-o lume în care unii erau mai egali decât alţii.
Bieţii de noi.
Mi se face milă de mine. Beau prea mult, câştig prea puţin.
Mi-aş tăia venele ca stoicul, înţeleptul Seneca.
Poate că îmi lipseşte un discipol ca Nero care să-mi poruncească s-o fac.
Cu ăştia de-acum nici sinuciderea nu mai e ce-a fost cândva.
Îmi dau seama că filosofii stoici nu mai au, nici ei, căutare.
Azi ar muri de foame cu toată filosofia lor.
De altfel chiar domnul preşedinte
Constata recent nefericita inflaţie de filosofi.
Sunt utopii pe care va trebui să le arunc într-o bună zi pe fereastră.
Noaptea fără sfârşit
Ca la un semn
din câine ieşea lătrând un alt câine
din pasăre zbura altă pasăre
din negru pământ se naşte negru pământ.
Aşa se întâmplă în unele nopţi pe aici
dintr-un vagon tras pe o linie moartă
imaculat ca laptele iese unicornul
abia ţinut în frâu de o femeie goală
cu părul ei lung, cu părul ei de aur măturând şinele căii ferate
ce strălucesc sub lună asemenea unui brici pe faţa întunecată a unui bărbat.
Aşa se întâmplă uneori prin aceste locuri pustii
când cântecul magic al greierilor de pe câmpia violetă
pune pistoanele locomotivei în mişcare
şi deodată călătorii
prietenii şi rudele noastre moarte demult
de la fereastra vagoanelor luminate ne fac semne de adio.
Flutură batiste – şi asta doar câteva clipe
apoi trenul, cu un prelung şuierat,
reintră în imperiul luminat de stele
al nopţii fără sfârşit.