Ion CRISTOFOR

Geamantanul de sticlă

Ed. Sedan

 

Supliciu

 

Un soare deşelat peste un zid

de cărămidă roşie

pe care o pisică visează la ciclurile reîncarnării

la epoca în care a fost un genial romantic german.

 

Şi aceste păsări cât pumnul copilului

mort în vecini

sporovăind netulburate în copacul uscat.

 

Ce ţi-aş putea promite, Doamne, mai mult acum

decât câinii ce latră în curtea depozitului de vată de sticlă?

 

O floare îşi scoate degetele din găleata ruginită din faţa uşii

în timp ce te supui chinurilor unui ritual

supliciului de-a te întoarce din nou în tine însuţi.

 

Certitudini

 

Cine se târăşte ca viermele

Ca un vierme va muri strivit.

 

Cine zboară dimineaţa ca vulturul

Vultur va fi în asfinţit.

 

Cine duce tava cu capul tăiat

Cu capul său pe tavă va fi dus.

 

Hoţii cei mari îi judecă

Pe hoţii cei mai mici la apus.

 

Cine-a turnat, va mai turna venin

Iartă-i, Doamne, că ştiu prea bine ce fac. Amin.

 

Fluturele

 

Buzele tale

pe marginea ceştii de cafea

se zbăteau ca un fluture roşu.

 

Atunci am rostit pentru tine

toate cuvintele de dragoste din dicţionar

şi nici unul nu s-a făcut om.

 

După asta s-a lăsat seara

draga mea

şi peste oraş s-a ivit luna nouă.

 

 

Statistici

 

în bucureşti capitala ţării

trăiesc peste 50.000 de maidanezi

şi doar 470 de parlamentari

 

se poate uşor constata

că raportul dintre câini şi parlamentari

e net în favoarea câinilor

 

iată motivul

pentru care domnul prim-ministru a ordonat recent

un recensământ al câinilor fără stăpân

nu şi un recensământ al stăpânilor

 

peste zece mii de bucureşteni

au făcut anul trecut vaccin împotriva turbării

 

institutul de statistică nu a comunicat

câţi oameni politici

câţi miniştri

câte vedete de televiziune

au făcut vaccinul antirabic

 

înaltul umanism al guvernului poate fi constatat

şi prin grija arătată celui mai bun prieten al omului

 

se poate spune

pe bună dreptate

că programul guvernamental „să trăiţi bine!”

a fost implementat cu deplin succes

 

 

 

 

Întâlnire cu stoicii

 

Aş vrea să plec într-o insulă îndepărtată, dar nu e momentul.

Nu-mi mai iese nimic. Beau prea mult şi citesc din stoici.

Soţia m-a părăsit şi mi-a înşfăcat toate cărţile.

S-a săturat să mai ţină un parazit. Topea toţi banii pe care-i aduceam.

Cu poezia ta vei muri de foame – mi-a strigat.

Îmi dau seama că avea dreptate, biata femeie.

S-a dus în Spania ca să producă.

 

Acum sunt liber să plec, dar nu e momentul.

Beau prea mult şi citesc din filosofia stoicilor.

Mă întreb ce or fi vrut să spună ăştia când scriau

 „Trăieşte în acord cu natura”.

 

Poate că ar fi trebuit să trăiesc în acord cu natura nevestei isterice.

Însă, hotărât lucru, eu nu-s Zenon din Kition şi nu am virtuţi de stoic.

În loc de soţie, Platon poseda trei sclavi. 

 

Mi-aş lua bucuros lumea în cap şi aş pleca

Asemenea lui Iambulos în Insulele fericite.

Iambulos ăsta era negustor arab elenizat, foarte bogat se pare.

Al dracului, îmi spun, arabii ăştia s-au descurcat mereu,

Cu filosofia, cu afacerile şi cu femeile.

Ăsta a  trăit o vreme printre oamenii dintr-un Eden pământesc.

În limba acestor helipolitani se auzeau sunetele scoase de păsări.

Nu se căsătoreau niciodată, trăiau fericiţi, într-o egalitate deplină.

Ca fost comunist, mai că-i invidiez pe aceşti solarieni înţelepţi.

 

Şi noi, cei care-am trăit într-o lume în care unii erau mai egali decât alţii.

Bieţii de noi.

Mi se face milă de mine. Beau prea mult, câştig prea puţin.

Mi-aş tăia venele ca stoicul, înţeleptul Seneca.

Poate că îmi lipseşte un discipol ca Nero care să-mi poruncească s-o fac.

 

Cu ăştia de-acum nici sinuciderea nu mai e ce-a fost cândva.

Îmi dau seama că filosofii stoici nu mai au, nici ei, căutare.

Azi ar muri de foame cu toată filosofia lor.

De altfel chiar domnul preşedinte

Constata recent nefericita inflaţie de filosofi.

 

 

Sunt utopii pe care va trebui să le arunc într-o bună zi pe fereastră.

 

 

 

 

 Noaptea fără sfârşit

 

Ca la un semn

din câine ieşea lătrând un alt câine

din pasăre zbura altă pasăre

din negru pământ se naşte negru pământ.

 

Aşa se întâmplă în unele nopţi pe aici

dintr-un vagon tras pe o linie moartă

imaculat ca laptele iese unicornul

abia ţinut în frâu de o femeie goală

cu părul ei lung, cu părul ei de aur măturând şinele căii ferate

ce strălucesc sub lună asemenea unui brici pe faţa întunecată a unui bărbat.

 

Aşa se întâmplă uneori prin aceste locuri pustii

când cântecul magic al greierilor de pe câmpia violetă

pune pistoanele locomotivei în mişcare

şi deodată călătorii

prietenii şi rudele noastre moarte demult

de la fereastra vagoanelor luminate ne fac semne de adio.

 

Flutură batiste –  şi asta doar câteva clipe

apoi trenul, cu un prelung şuierat,

reintră în imperiul luminat de stele

al nopţii fără sfârşit.