Valeriu PASAT

„RSS Moldovenească în epoca stalinistă”

Ed. Cartier, 2011

Situaţia alimentară din URSS se înrăutățea și din cauza vânzării producţiei agricole peste hotare, care era parţial motivată politic. Drept exemplu poate servi hotărârea Consiliului de Miniștri al URSS din 25 iunie 1947 „Cu privire la livrarea de cereale României”, care prevedea să fie vândute României 80 de mii de tone de cereale (60 de mii de tone de grâu și 20 de mii de tone de orz) cu livrarea în termene-record – în iunie-august 1947⁶⁸¹. Această hotărâre fusese adoptată în legătură cu rugăminţile insistente ale comuniștilor români care participau la guvernare, în particular, ale unuia dintre liderii Partidului Comunist Român, ministrul Economiei Naţionale, Gh. Gheorghiu-Dej. În iunie 1947 Gheorghiu-Dej a efectuat o vizită la Moscova, unde a comunicat că „ploile care au căzut în România au ameliorat situaţia și există speranţa să fie strânsă o recoltă bună. Dar pentru a se menţine până la recolta nouă, în lunile iulie și august România are nevoie de pâine, tocmai de aceea a și venit la Moscova”⁶⁸². Livrările de cereale preconizate pentru România se aflau sub controlul conducerii supreme a ţării și au fost efectuate la timp. Despre mersul lor i se raporta cu regularitate lui Stalin⁶⁸³. Comuniștii români s-au străduit să obţină din faptul acesta un avantaj politic maxim. După cum i-a comunicat, la 11 iulie 1947, Gheorghiu-Dej reprezentantului comercial sovietic la București, „la Iași, Galaţi și Constanţa au fost numiţi împuterniciţi responsabili ai guvernului care vor soluţiona toate chestiunile legate de descărcarea și trimiterea cerealelor în interiorul ţării de sine stătător, conform instrucţiunilor care le-au fost date. Cerealele sunt trimise de la frontieră nemijlocit la locurile unde vor fi consumate. Pe fiecare vagon românesc se inscripționa: „Cereale din URSS pentru locuitorii judeţului cutare”. La expedierea cerealelor, de la frontieră li se comunică telegrafic prefectului judeţului și conducătorilor organizaţiilor democratice locale despre necesitatea de a organiza primirea cerealelor și de a asigura transportarea lor până la populaţie”. În încheiere, Gheorghiu-Dej comunica: „Îi suntem recunoscători Uniunii Sovietice pentru ajutorul ei rapid și activ acordat ţării noastre”⁶⁸⁴. În afară de aceasta, a fost organizată o campanie de scrisori de recunoștinţă la adresa conducerii URSS. După cum comunica Moscovei ambasadorul sovietic la București la 30 iulie 1947, „în legătură cu sosirea cerealelor din Uniunea Sovietică pentru România, pe adresa Ambasadei parvin multe telegrame, rezoluţii și scrisori de la muncitori, funcţionari și de la populaţia română cu rugămintea de a transmite mulţumiri personal generalisimului Uniunii Sovietice tov. I.V. Stalin și Guvernului Sovietic pentru ajutorul alimentar acordat”⁶⁸⁵.Locuitorii RSSM n-aveau temeiuri de a exprima asemenea mulţumiri. În republică spectrul foametei s-a manifestat și în 1948. Astfel, la 29 ianuarie 1948 președintele Biroului pentru RSSM Ivanov, îl informa pe secretarul CC al PC(b)U A.A. Kuzneţov despre situaţia dificilă cu produsele alimentare în republică. Conform datelor de care dispunea el, până la 20 ianuarie în RSSM au fost înregistrate 300 de cazuri de îmbolnăvire de distrofie. O situaţie deosebit de grea s-a creat în raioanele Ceadâr-Lunga (unde au fost identificați 214 bolnavi) și Congaz. Ivanov înștiinţa că în aceste raioane au fost trimise brigăzi de medici și resurse suplimentare. Pentru a le acorda ajutor locuitorilor din raioanele deosebit de afectate de boală, au fost alocate 100 de mii de ruble. Pe lângă acestea, se planifica să fie alocate circa 1,5 milioane de ruble pentru construcţiile comunale și de drumuri cu scopul de a crea locuri noi de muncă⁶⁸⁶. Conform unui alt memoriu, elaborat în aparatul Biroului CC al PC(b) pentru RSSM, la 20 februarie 1948, în raionul Ceadâr-Lunga erau înregistraţi 203 bolnavi de distrofie și 2106 persoane „care aveau nevoie acută de ajutor”, adică, de fapt, se aflau la limita inaniţiei. Aceștia erau în fond ţăranii care nu reușiseră să-și semene loturile în primăvara anului 1947 sau le-au semănat, dar, practic, n-au obţinut recolte. Pentru a le acorda ajutor, în februarie 1948, în satul Beș-Ghioz, de exemplu, a fost organizat un spital, în care au fost internate imediat 133 de persoane. Comitetul executiv raional a pus la punct alimentarea a 300 de copii de vârstă școlară. Raţia consta din 150 de grame de pâine și un pahar de ceai. Pentru colhoznicii „care aveau nevoie acută de ajutor”, a fost alocat un împrumut destinat procurării de „furaj alimentar”, din care era cumpărată pâinea. Adulţilor care lucrau în colhoz li se dădeau câte 500 de grame de pâine, iar celor care nu lucrau – câte 300 de grame. Autorităţile locale au purces de urgenţă la crearea unor locuri de muncă – la construcţia băii, a centralei electrice, a apeductului. Dar, după cum se menţiona în memoriu, 300-400 de familii nu puteau primi nici măcar acest ajutor⁶⁸⁷.