Cătălin CODRU

Alma mater sau lupii flămînzi

(debut)

E greu să spui tot adevărul despre ce era căminul sovietic. De unde să scoţi cuvintele necesare ca să pui pe masă tot realismul acestui loc, să-l desfaci ca pe un mort cu bisturiul, să-i descrii fiecare ţesut, să descrii drumurile parcurse de vinele-i întortocheate, să-i spargi țeasta, să-i examinezi creierul uscat de tumorile cancerigene, sa-i cureți scheletul calcaros şi plin de scoici de țesuturile inutile, de mușchi, să-i citeşti soarta din palma impregnată de fecale ca un chiromant orb. Cum ai putea să-i repeți suflarea pestilentă de ciupercă otrăvitoare, să povesteşti despre geamurile lui nespălate, din care răbufneşte famelic lumina becurilor pline cu venin albastru? Cinci etaje de rahat arhitectonic, cinci etaje de perversiune inocentă, cinci etaje de laboratoare unde creștea ca mucegaiul viitorul ţarii lipsit de condiţii elementare. Cămăruţe de cîţiva metri pătraţi, fără ventilaţie, cu paturi din plasă metalică ce scîrţîiau ca ușile de puşcărie în timpul partidelor de sex, fulminante ca la iepurii de cîmp. Veceurile înfundate, cu pişatul pîn-la glezne, cristalizat, aceste toalete, generatoare de putori alchimice, insecticide gratuite, în care doar studentul sovietic putea rezista cele 5 minute sacre de epurare. Bucătăriile pline de jeg clocoteau de gîndaci şi şoareci, unii fierbeau cîte o găină milenară, alții îşi albeau rufele invidiindu-şi vecinii de cratiţă. Bunul şi răul stăteau peste perete, WC-ul şi bucătăria, combinaţia de vis, lupta mirosurilor, bătălia nazală, drogul realităţii socialiste, calvarul studenților ce stăteau în imediata apropiere de veceu, care de fiecare dată nu erau alţii decît bibanii de la anu’ întii, care şi iarna dormeau cu geamurile deschise. Mai era căminul şi fabrica de dezvirginare a prostuţelor din anul întîi, că la al doilea ajungeau virgine doar acelea care locuiau pe la rude în oraş, de aici primeau foile de drum viitoarele profesoare în lumea sexului, de aici plecau spre cabinetele clandestine să-şi facă chiuretaj şcolăriţele de ieri, jertfindu-şi bursele de eminente. În URSS SEX NU EXISTĂ. În schimb, avem futai de toate felurile, că nici sex nu-ţi mai trebuie. Aici răsunau orgasmele timide, aici se muşcau pe buze în timpul actului sexual ca nu cumva să audă şefa de cămin, care abia aştepta să scrie la decanat ceva relevant şi impresionant. De, poate îi dă ăştia ceva adaosuri băneşti la salariul derizoriu. Aici se porneau beţii cu ţuică puturoasă de sfeclă, şi pe coridoarele nespălate tot aici răsunau declaraţii de dragoste. Aici portarii închideau uşile strict la orele 23, iar săracii studenți escaladau balcoane, în apriga dorinţă de a ajunge în pat, astfel adeverind că oamenii au provenit de la maimuţe. Aici fetele din cursurile mai mari fumau pe acoperiş nestingherite, privind la stele şi, imaginîndu-şi că se află pe vreun iaht de lux, visau să fugă peste hotare. Aici studenţii umblau de la etaj la etaj, pînă cînd un coleg de-al lor şi-o punea cu vreo gagică, uite, Vasile se plimbă prin cămin, Ghiţă iar a adus vreo fetişcană de la filologie. Tot aici, dacă nu reușeai să faci un duş între 9 şi 10, rămîneai nespălat pînă seara, sau poate chiar pînă dimineaţa următoare. În duş trebuia să intri cu lanterna şi încălțat în cizme de cauciuc din alea groase, care rezistă la 10000 de wt, ca nu cumva să fii muşcat de vreo gînganie sau de vreun şobolan turbat. Dacă aveai un deşteptător te înjura tot căminul la ora cînd declanşa alarma, iar dacă aveai un parfum tot căminul se parfuma, dă-mi şi mie că merg la o întîlnire, las-că iau bursa şi-mi cumpăr şi eu unu’ chiar mai bun. Da, nu vrei să mă crezi, ţi-o spun eu, nu există loc în cămin unde nu s-a făcut dragoste, în camera leninistă se face constant, sub privirea paternă a lui Vladimir Ilici, care întotdeauna te îndeamnă cu vreo lozincă revoluționară de genu’ ,,numai înainte, spre victorie, tovarăși”, şi tu lupți. În sala de lectură, mă întrebi, păi ea pentru asta a şi fost făcută, pe scări e incomod, spui, da, dar ai uitat de balustrade, te poţi ţine de ele şi asta e o poziţie nouă din kamasutra, ,,poziţia studentului grăbit”, dar e o poziţie complicată, cu o mînă te ții de balustradă, în alta ţii un conspect cu congresul al… şi trebu’ să fii foarte precaut, oricum, nu e o poziţie pentru bibani, e accesibilă doar prin anul 3-4, acum, tre’ să începi cu ceva mai simplu, dar cel mai real pentru tine ca începător e să sucești gîtul gînsacului, toți au trecut prin asta, cine spune că n-a făcut-o chiar e labagiu. Mergi în camera 46, acolo e destulă literatură pentru a te inspira la temă, se transmite de la an la an. Pe geamul din coridor, întrebi, păi acolo chiar eu am făcut-o, a, zici că în camera şefei căminului e imposibil, cînd mergi data viitoare la ţară la părinţi, adu un curcan mai mare şi-ţi aranjez eu fără probleme, şi stai acolo cît îţi permite bărbăţia. A, da, de acord, se fac şi lucruri bune, cineva învață temele la istoria partidului, dar în patul de alături cineva citește Bulgakov, sau poate şi mai rău, citeşte ceva din scriitorii contemporani, din România, Doamne fereşte – chiar o poezie naţionalistă de A. Păunescu. În altă cameră o studentă învaţă engleza, da, dar ştii de ce, nu ştii? Abia-abia aşteaptă să se mărite cu vreun negru din Camerun şi să fugă din ţară, da, sigur, nu toate vor să fugă. Ştii de ce? Nu s-au gîndit încă la asta. Unele nu s-au gîndit doar pentru că învață la spaniolă şi ele au chiar șansa legală să plece peste hotare, în Cuba, de exemplu, ca traducătoare la nu știu ce rahat de întreprindere plină de specialişti sovietici, dar asta numai în cazul în care învaţă bine, nu prezintă dubii pentru kgb şi încă ceva, da’ de asta nu mai spun, sau… bine, fie, dacă nu se culcă cu profu’ Kiriţa nu vede Cuba cum nu vedem noi Turnul Eiffel de pe acoperișul căminului nostru. Cu băieţii e mai greu, chiar dacă învaţă bine sigur că e un viitor trădător, dar cel mai grav e că n-are nici şansa să se culce cu cineva pentru soluţionarea problemei. Dacă aveam vreun profesor poponar – poate. Las-că va veni timpul cînd toţi vor ajunge acolo unde merită. Da’ de ploşniţe ai auzit? Grase şi vorace ca nişte piranii, pîndesc studenţii veşnic semi-flămînzi, ce spui, vrei sa-mi scot tricoul. Probabil unii studenţi învaţă pe bune, dar cînd cineva învaţă ceva cu voce tare, vecini din altă cameră fără să vrea învaţă şi ei, se aude totul prin pereţii subţiri, eu bunăoară aşa am învăţat cîteva verbe la prezent din latină şi am luat nota zece la examen, e bine, sigur, e minunat cîte posibilităţi îţi dă căminul… Toţi însă se simţeau relativ bine în acest muşuroi de bălegar, probabil genetic s-a format acest stoicism, încă din perioada în care toţi eram nişte insecte colective. Dar ştii ceva despre comerţul din cămine? Stai liniştit, că-ţi explic. De două ori pe an studenţii străini se întorc de peste hotare plini cu haine la modă şi aparatură electronică şi ne pun la curent cu ultimele noutăţi din domeniu, blugi, tricouri, deodorante, rujuri, chiloţi pentru fete şi, culmea visului studenţesc, un casetofon dublu SHARP cu doar 3000 de ruble, treizeci de salarii medii sovietice, da’ merită, bă prostule, made in Japan. Sînt zgîrciţi, că ar vinde şi aer, cît vrei pe blugii ăştia amigo, do’sute-cinceci, răspunde negroteiul, mama mea nu doarme două luni de zile cu nopţile de gardă din spital, da ăsta pac şi e boier, şi tu deja îl ţinteşti cu pumnul tău de boxer, stop, opreşte-te, pentru un cetăţean străin iei vreo 15 ani de detenţie, îi dai un pumn în bot, procurorul îţi dă juma’ de viaţă de puşcărie, de parcă negrii şi arabii sînt pe cale de dispariţie, scrişi în cartea roşie. Unde-i dreptatea, tovarăşi? Din studenţii străini mi-s simpatici latinoamericanii, cei din Nikaragua, Cuba sînt ca noi, săraci, deschişi la suflet, beau orice arde şi ar dansa întruna ,,samba şi trabajo no”, dar e greu să comunici cu ei, majoritatea stau în căminul de la istorie, dar acolo-s numai băieţi serioşi, viitori secretari de partid sau alte lichele din ramură… nu poţi să intri aşa de simplu la ei. La intrare stă vahtiorşa cu vreun istoric de serviciu şi te întreabă cu ce scop mergi la studentul Jose. Şi tu ce să le spui? Ca vrei să înveţi limba spaniolă cu ajutorul unei sticle de portwine? Născoceşti o prostie şi te lasă, dar acompaniat de istoric. Cînd te apropii de Jose îi spui în spaniolă compa! esos cabrones no permitem visitarte, te espero afuera tengo algo muy rico para tomar… Normal că le e frică. Dacă se adună mai mulţi de-o teapă se poate face o contra-revoluţie internaţională. Chiar uneori mă gîndeam de ce găsim atît de uşor limbă comună cu prietenii latinos, mai ales cu ăia din Cuba şi Nikaragua? Probabil avem ceva în comun, încă nu înţeleg ce anume, poate pentru că şi ei sînt un fel de comunişti. Sau pur şi simplu sîntem foarte apropiaţi ca mentalitate, leneşi, guralivi, beţivi, samba şi trabajo no, şi poate tocmai de aceea am devenit comunişti, şi ei, şi noi. Însă au o problemă los caballeros, nu plac fetelor noastre, sînt mai săraci decît noi, inimaginabil mai săraci decît oamenii sovietici, eu îmi închipui cu greu cum poate fi asta, iar la cel sărac nici calul nu trage. A, despre ce vorbeam? A, despre comerţul din cămine. Fetele mai deştepte nu plătesc, se împrietenesc pe vreo jumate de oră cu stimabilii negustori şi cumpără cu reduceri sau chiar gratis, şi apoi umblă prin cămin cu un tricou de CAMEL sau WINSTON, pline de sine, dragă, de unde l-ai luat, la talcioc, domnule, doar 10 ruble, dar tu ştii bine că acolo tricoul costă 25 de ruble, şi ea n-ar da juma’ de bursă pe cîrpa asta. Eu chiar visam cîteodată că sparg uşa unui negru din căminul vecin şi că scot cea mai mare valiză cu ţoale, tricouri, chiloţi, pe toate le fac cadou la gagici, şi ele să mă iubească aproape sincer, din tot sufletul, noaptea asta, în noaptea următoare şi încă o noapte, pînă pot alimenta cu cîte o boarfă adevărata iubire. Apoi poţi vedea pe balcon vreun cadou de-al tău ce stă la uscat şi mîndru declari tovarăşilor: stăpîna tricoului e fată de treabă, suge ca lumea, adevărată eminentă a sexului socialist. Însă, fără doar şi poate, sînt şi fete adevărate, care nu se culcă pentru ţoale, o fac din pasiune, sexul e mai mult decît un simplu hobby, e condiţia umană indispensabilă, e respiraţia obligatorie, fără care mori subit, astea după o partidă de sex plîng cînd se uită la pieptul tău osos, la muşchii tăi uscaţi şi le vine o jale maternă inexplicabilă, de scot de sub pat, din geanta cu produse, ultima conservă de carne înăbuşită. Tu eşti eroul ei, aşa slab, lihnit de pîrjoalele din cantină, lovit de consumul des de alcool, ai cîştigat bătălia pentru trei sau patru orgasme consecutive. Da, de acord, te mai poţi îndrăgosti, o petreci pînă la uşă două săptămîni, furi trandafiri din faţa sediului raional de partid, rişti să fii alungat din comsomol, împrumuţi cinci ruble pentru un parfum, de dorit KRASNAYA MOSKVA, îi dedici poezii, furi o mandarină de la caucazieni, din piaţă, o oferi după ce s-a epuizat discuţia şi simţi că o dai în bară, asta o sustrage, iar tu cîştigi timp ca să compui o nouă minciună. Romantic, spui, da, de acord, da’ tot odată şi odată undeva pe acoperiş sau în sala de lectură, cum spuneam, o pui în patru labe… Realism socialist, ce zici, tovarăşe? Şi brusc totul se schimbă, ea te petrece pînă la uşă, ea ţi-aduce ceaiul în pat, ea te caută pe holurile universităţii în timpul pauzelor, dar tu eşti ocupat, povesteşti un banc despre Brejnev şi te uiţi la vreo puicuţă din anul întîi. Ştii cum se numeşte asta? Postrealismul socialist sau ceva de genul acesta, viaţa-i dură, mon camarad, ca în romanul „Mama” de Gorki. Nu vrei să-mi asculţi aberaţiile despre cămin, spui că e minciună, atunci citeşte ziarul universitar „ALMA MATER” şi vei afla cîte cărţi se citesc în cămin pe zi, cîţi metri pătraţi de podea s-au spălat ieri, cîţi studenţi fac gimnastica de dimineaţă, şi tot aşa, eu îţi povestesc despre ceea ce nu ţi-a scris nimeni, eşti de acord? Ai văzut ce zarvă e, frate, cînd vine comisia de la decanat, toţi ies la subotnic aşa cum marinarii ies de pe un vas militar, totul luceşte. Pişatul se aruncă prin geam cu căldările în dosul căminului, în sala de lectură nu găseşti nici un muc de ţigară, nici un prezervativ, căminul se transformă într-o mănăstire, toţi par sfinţi. În sala de lectură nu-s locuri libere, la fiecare etaj atîrnă cîte o gazetă de perete, şefa căminului a scos extinctoarele din depozit şi le-a atîrnat conform regulamentului, băieţii - toţi la cravată, toţi cu insigne comsomoliste, merg la veceu cîte unu, dar nu-şi fac treburile, astea se fac mai tîrziu în boscheţii de lîngă cămin, idilă, nu cămin, un firav început de comunism. Ăştia de la decanat îs proşti, nu ştiu cînd să vină, eu în locul lor aş fi năvălit vineri seara pe la 12 noaptea. Ar vedea ei studenţi sovietici. Ar savura ei purtare exemplară de lichele activiste. De cîte ori la cîte o razie făcută prin cămin stătea beat criţă cîte o lepră de la comitetul comsomolului cu ochii ieșiți din orbite aproape pişat în pantaloni de frică, ce să fac, dacă mă prind ăştia sînt ca şi mort, bagă-te în veceul de dame, că acolo nu intră, sfătuia careva, şi ce să facă javra, ţuşti în veceu, şi cariera e salvată. Şi chiar dacă-i prindea, ce să le facă, corb la corb ochiul nu scoate. Mai grav e cînd bei toată noaptea cu vreun activist şi a doua zi el te pîrăşte şi asta după ce l-ai tîrît pîn-la patul lui, beat criță. Degeaba le explici profilor că el a băut chiar mai mult decît tine, mă rog, el era la datorie, se infiltra în masa studenţească pentru ca să depisteze elemente periculoase…