Veronica D. Niculescu

 Omagiul poeţilor pentru Mircea Ivănescu, la Sibiu

 Zeci de scriitori din toată ţara s-au reunit timp de trei zile la Sibiu, pentru a-l omagia pe poetul Mircea Ivănescu. Colocviile Revistei Transilvania, ediţie specială, un adevărat maraton poetic deschis publicului, cu numeroşi şi aleşi invitaţi, a avut loc între 15-17 septembrie, cu lecturi de poezie, lansări de carte şi o masă rotundă intitulată „Mircea Ivănescu. Poetul, traducătorul, omul”.

Pînă şi premiile au fost mai numeroase decît de obicei: cinci. Premiul Opera Omnia i-a revenit scriitoarei Nora Iuga, mare iubitoare a Sibiului, care a primit diploma surprinsă şi înecată în lacrimi de emoţie. S-au mai acordat: un premiu pentru proză, lui Octavian Soviany, pentru volumul Viaţa lui Kostas Venetis, două premii pentru poezie, lui Marin Mălaicu-Hondrari şi Ştefan Manasia, pentru volumele La două zile distanţă, respectiv Motocicleta de lemn, ambele lansate în cadrul colocviilor, şi Premiul Semper Poesis, lui Claudiu Komartin, un premiu pentru generozitate, după cum l-a prezentat Radu Vancu.

 

„Totul să semene cu poemele lui Mircea Ivănescu”

 De la bun început, din seara deschiderii, organizatorii Radu Vancu şi Dragoş Varga au spus că îşi doresc ca aceste zile să fie o celebrare a poeziei, o întîlnire lipsită de lamentaţii. Şi au reuşit. Fiecare lectură a purtat o aură ivănesciană, cele trei zile neobişnuit de calde de septembrie au fost de o deplină seninătate şi bucurie a întîlnirilor, a discuţiilor, şi toate lecturile au fost legate, într-un fel sau altul, de omul, poetul sau traducătorul Mircea Ivănescu.

Cea dintîi seară de lecturi a avut loc la Biblioteca Astra. Radu Vancu a amintit participanţilor că Mircea Ivănescu a scris în multe poeme de această bibliotecă, şi că ei, organizatorii, îşi doresc ca „la final totul să semene cu poemele lui Mircea Ivănescu”.

În prima seară au citit Ştefan Manasia, Andrei Bodiu, Ioan Radu Văcărescu, Teodor Dună şi seducătoarea Nora Iuga. Fiecare poet şi-a construit lectura în aşa fel încît să amintească de Mircea Ivănescu: s-au citit fie poeme scrise cu gîndul la poetul din Sibiu, fie poeme noi despre locuri din acest oraş.

 

Nora Iuga, seducătoarea regină

 A doua zi, la Librăria Humanitas, scriitorii s-au reunit la masa rotundă dedicată lui Mircea Ivănescu. Interesantele discuţii au făcut timpul să se scurgă mult prea repede, astfel că durata a fost dublă decît se preconizase. S-a discutat despre poezie şi traduceri, despre influenţe şi urmaşi, s-au depănat amintiri despre poetul care se plimba pe străzile oraşului cu o carte în mînă.

A urmat decernarea premiilor, încoronarea reginei acestei ediţii, Nora Iuga, care şi-a primit diploma copleşită de faptul că „cineva s-a gîndit că eu aş merita un asemenea premiu”, şi fericită mai ales fiindcă premiul vine din partea unor tineri scriitori.

O nouă serie de lecturi i-a adus în faţa publicului pe Marin Mălaicu-Hondrari, cu poeme din cartea lansată tot atunci, Rita Chirian, cu un fragment consistent dintr-un poem nou, Dumitru Chioaru, cu poeme despre Sibiu, Ana Dragu, probabil cea mai emoţionată dintre cei prezenţi, cu poeme noi de-o cutremurătoare autenticitate, ce vor fi publicate în acest an în volum, foarte tînărul poet Radu Niţescu, venit anume din Bucureşti pentru colocvii şi cadorisit cu o lectură surpriză care s-a bucurat de mare succes, şi Claudiu Komartin, cu poeme din Un anotimp în Berceni. Claudiu Komartin a ilustrat sonor începutul mesei rotunde, cu o înregistrare din 1970, de la radio, vocea lui Mircea Ivănescu picurînd discret din boxe, neanunţată şi neaşteptată, chiar înainte de începerea discuţiilor.

 Dedicate publicului

 Iar în aceeaşi zi, după-amiaza, în faţa unui public foarte numeros, au citit Florin Partene, Miruna Vlada, Alexandru Muşina şi Octavian Soviany, cei din urmă dîndu-ne o fermecătoare întîlnire în acelaşi cartier braşovean, fiecare în stilul său inconfundabil, şi Ovidiu Nimigean, cu un recital memorabil din Week-end printre mutanţi. A lipsit de la întîlnirea cu publicul Mircea Cărtărescu, care nu a mai putut participa la colocviile unde era programată şi lansarea Zen.

Ultima dimineaţă a însemnat o ediţie a clubului de lectură Institutul Blecher, organizat de Claudiu Komartin, cînd Nora Iuga ne-a invitat într-o călătorie prin diferite perioade ale creaţiei sale. Şi, într-un mod neaşteptat pentru o întîlnire dedicată poeziei, s-a iscat o interesantă discuţie despre soarta vitregă a prozei scurte, se pare cel mai greu publicabil dintre genurile literare acum.

Colocviile Revistei Transilvania, ajunse anul acesta la a opta ediţie, sînt o continuare a colocviilor organizate de revistă în anii ’80. Din nişte colocvii dedicate exclusiv criticii, cu prezentări la nivel academic într-un cerc restrîns, evenimentul a devenit o sărbătoare publică a literaturii, un festival al poeziei sau al prozei, dedicat cititorilor. Anul acesta, reuşita a fost deplină: n-au existat în Sibiu zile în care literatura să fi dat din coadă mai fericită.

 

***

 Celebrare a Poeziei

 „Nu întîmplător, majoritatea invitaţilor sînt poeţi, dintre cei mai reprezentativi în poezia română contemporană, din toate generaţiile, şi credem că lecturile lor (deloc puţine, fiind, în fond, un mic maraton poetic) reprezintă cea mai bună modalitate de a-l omagia pe autorul lui mopete. Fără inutile lupte generaţioniste, fără lamentaţii privind canonul literar şi ierarhiile de conjunctură, va fi, sperăm, o frumoasă celebrare a Poeziei.” - Dragoş Varga, redactor şef al revistei Transilvania.

 „Ediţia de anul acesta îl omagiază pe Mircea Ivănescu, poetul cel mai important de după Al Doilea Război Mondial, alături de Nichita Stănescu şi Leonid Dimov. Poezia lui a schimbat radical direcţia şi natura limbajului poetic; mai simplu spus, se scrie altfel după Mircea Ivănescu. Poeţii contemporani ştiu asta şi îi sînt îndatoraţi, aşa încît au răspuns imediat invitaţiei noastre de a veni să citească în cadrul unei manifestări omagiale.” – poetul Radu Vancu.

 

***

 Premiile Revistei Transilvania 2011

 - Premiul Opera Omnia - Nora Iuga
- Premiul pentru proză (Viaţa lui Kostas Venetis, Cartea Românească, 2011) - Octavian Soviany
- Premiul pentru poezie (La două zile distanţă, Charmides, 2011) - Marin Mălaicu-Hondrari
- Premiul pentru poezie (Motocicleta de lemn, Charmides, 2011) - Ştefan Manasia
- Premiul Semper Poesis - Claudiu Komartin

 

Participanţi:

Andrei Bodiu, Dumitru Chioaru, Rita Chirian, Luminiţa Corneanu, Ana Dragu, Teodor Dună, Nora Iuga, Claudiu Komartin, Ştefan Manasia, Marin Mălaicu-Hondrari, Alexandru Muşina, Veronica D. Niculescu, O. Nimigean, Florin Partene, Octavian Soviany, Ana Toma, Luiza Vasiliu, Ioan Radu Văcărescu, Miruna Vlada, numeroşi alţi scriitori, din Sibiu sau veniţi anume pentru ediţia specială a colocviilor.