Tatuaje

Mihail VAKULOVSKI

Tărîmul lui Iulian Ciocan

Iulian Ciocan este un scriitor foarte sigur pe ceea ce scrie şi pe felul cum scrie, în acest sens semănînd mult cu mentorul său Gheorghe Crăciun. Doar că dacă proza scriitorului braşovean de multe ori sperie cititorii din cauza pasajelor lungi şi fragmentelor complicate care te pierd pe drum, te plictisesc sau te obosesc, la Iulian Ciocan n-o să găseşti aşa ceva nici dacă vei căuta cu lupa. Textele scriitorului basarabean sînt foarte interesante, originale, bine alese din realitate şi au subiecte şi tematici inedite, care trezesc imediat intersul cititorului, fie el român sau sud american (apropo de tuşa Frosea, care – datorită traducătorului şi realizatorului antologiei „Best European Fiction 2010”, a trecut oceanul, deşi în realitate probabil că toate ieşirile mătuşii Frosea în afara Chişinăului au fost imaginare, visînd la sclava Isaura sau ceva de genu’). Ca şi-n romanul „Înainte să moară Brejnev”, şi-n „Tărîmul lui Saşa Kozak” Iulian Ciocan exploatează la greu tărîmul „ţărişoricuţei” dintre Nistru şi Prut, doar că acum e vorba de R. Moldova de după căderea URSS, din această tranziţie interminabilă de după perestroika, temă pe care ziaristul Iulian Ciocan o cunoaşte mai bine decît oricine altul, avînd la postul de Radio „Europa Liberă” o rubrică permanentă care asta şi are în vizor, „Realitatea cu amănuntul”. „Tărîmul lui Saşa Kozak” a apărut la editura bucureşteană Tracus Arte, o editură tînără tot mai puternică şi mai valoroasă, care a publicat deja cărţi foarte apreciate de cititori, critici literari, dar şi de juriile celor mai populare premii literare. Am citit romanul lui Iulian Ciocan în Turcia, unde scriu chiar în acest moment despre tărîmul md al lui Iulian, dar am simţit mereu – aproape fizic – atmosfera omniprezentă din volum, Iulian Ciocan ştiind mai bine ca oricine să construiască o naraţiune, să creeze o atmosferă, o stare, să transfere din realitatea cotidiană o obsesie sau un mănunchi de tare şi frici psihologice şi existenţiale. Atmosfera cărţii pluteşte de-asupra Chişinăului (abia m-am întors de acolo – unde am locuit 10 ani – şi ştiu ce zic), apasă pe umerii personajelor şi a persoanelor care le stau – pline de reproşuri – în spate, a scriitorului şi a familiei acestuia (cartea fiind dedicată soţiei „care s-a săturat de scrisul meu ca de mere pădureţe”). Atmosfera e de tranziţie, apăsătoare, intrată în linie moartă, parcă fără ieşire şi fără speranţă, toată lumea din „tărîm” e supărată şi nemulţumită, de la nenea Vova, muncitorul care şi-a pierdut serviciul cu doar cîţiva ani înainte de pensie, înecîndu-şi amarul într-o cîrciumă, la Aliona, tînăra profesoară universitară care se plimbă peste tot prin Europa, dar... nu în capitale, prinderea şi descrierea sentimentului ei de in-satisfacţie fiind absolut remarcabile, ca şi alte fragmente ale cărţii, cum e descrierea vremurilor sociale şi a sentimentelor umane după starea unui plop dintr-un cartier chişinăuian, de exemplu... Ceea ce face ca această atmosferă apăsătoare să nu apese şi pe spatele cititorului ne-basarabean e umorul, ironia şi autoironia lui Iulian Ciocan, acest subtil scriitor şi psiho & socio-portretist. Ca să obţină din lumea pe care o descrie un teritoriu şi mai plat, Iulian Ciocan îşi „omoară” cele mai interesante personaje chiar în primele două capitole, apoi lasă în faţă persoanje în mod normal insignifiante, secundare sau episodice, ca Saşa Kozak, cocoţat şi-n titlu, soţia „defeminizată” a prozatorului nouăzecist care vroia să scrie un roman total, total fiind şi un nou partid al unui nou politician „nou-moldovean” (ironie prin analogie la noii ruşi, „novîie russkie”), amanta lui tristă şi cu o soartă la fel de nenorocită ca a majorităţii concetăţenilor lor, Viorica Ionovna (cît face numai acest nume!) etc. Deşi – ca şi-n „Înainte să moară Brejnev” – „Tărîmul lui Saşa Kozak” poate fi citit şi pe bucăţi, pe povestiri (remarcabile şi ca proze scurte!), fiecare dintre ele citindu-se perfect şi de sine stătător, e vorba de un roman, Iulian Ciocan ştiind să le unească subtil, încet şi practic pe neobservate, exact ca-n romanul de la „Polirom”, „Înainte să moară Brejnev”. „Tărîmul lui Saşa Kozak” de Iulian Ciocan este un roman al zilelor noastre, de aici şi acum, social şi existenţial în acelaşi timp, o carte despre un loc existent, dar care – aşa cum e scrisă – cred că va fi citită cu interes de cititorii de oriunde. Lectură utilă.

Iulian Ciocan, „Tărîmul lui Saşa Kozak”,

Ed. Tracus Arte, Bucureşti, 2011