Tatuaje

Mihail Vakulovski

Romanul emigrantului român

„Noapte bună, copii!” de Radu Pavel Gheo e un roman care trebuie păstrat în raftul de lux al literaturii române, chiar pe lîngă „Rădăcina de bucsau”, romanul lui O. Nimigean care a apărut în acelaşi timp, în aceeaşi colecţie de la aceeaşi editură. „Noapte bună, copii!” e un roman între două lumi, şi ca scriitură – şi ca naraţiune, şi ca subiect. Un roman între trecut şi prezent, între copilărie şi post-adolescenţă, între moldoveni şi bănăţeni, între aici şi dincolo, între Europa de Est şi America, între România şi SUA, între comunismul second hand şi capitalismul de tranziţie, între comunismul ceauşist şi capitalismul din capitala distracţiei şi a viciilor occidentale, între graniţe, între vîrste, între viol şi droguri, între emisiunea de poveşti „Noapte bună, copii” şi filmele porno,  între două vieţi,  între două registre scriitoriceşti cu totul diferite… Cartea e compusă din cinci părţi, prolog, epilog şi un cuvînt către cititor(i). Fiecare parte e împărţită în două: din anii copilăriei celor cinci personaje din centrul acţiunii, anii ’80 (1986, 1983, 90-91, 1978), şi anul 2000, cînd, vorba cîntecului, nu mai sunt demult copii. Aşadar, naraţiunea e suprapusă şi încălecată, ceea ce-l pune serios la încercare pe scriitor, dar îi face mare plăcere cititorului. Recunosc că am tot amînat lectura cărţii (deşi-mi place mult cum scrie Gheo) doar din cauza grosimii cărţii, dar cînd începi să citeşti înţelegi repede că aşa cum învăluie timpurile şi poveştile scriitorul te prinde şi pe tine ca şi cititor în mrejele naraţiunii şi nu mai laşi cartea din mîini pînă ajungi la sfîrşit, la pagina 492! „Noapte bună, copii!” începe în 2000, cînd Marius se întoarce în România, de unde emigrase imediat după căderea comunismului, în 1990 (deşi încercase să treacă graniţa şi înainte, ilegal, fireşte!). Nu vine în vizită sau din nostalgie, ci cu un scop precis, trimis de firma la care lucrează în Los Angeles, nu, nu-i este dor de ţară, aproape că nici nu-l mai interesează ce se întîmplă aici, pentru că, de fapt, nu mai are pe nimeni aici, mama sa locuind la el. Totuşi, îşi ia cu el maşina la care a visat în copilărie, un Chevrolet Corvette roşu. Radu Pavel Gheo îl face să-şi amintească de copilărie şi aşa se creează al doilea plan, cel din trecut, unde găsim o lume întreagă – descrieri foarte bine ilustrate despre satele din România comunistă, despre situaţia de atunci, despre distracţiile copilăriei, prietenia şi visele din acele timpuri. În centrul naraţiunii e Marius şi cei trei amici din copilărie – Paul, care visa să devină scriitor, prietena lor Cristina şi prietenul ei Leo, care-şi petrec vacanţele într-un sat de lîngă Timişoara. Naratorul le urmăreşte creşterea, viaţa – din copilărie pînă în prezent, pe trei dintre ei pînă la… moarte… Foarte interesantă este şi viziunea tărîmului făgăduinţei – văzut din mai multe unghiuri, locuri, la vîrste diferite, dar şi ciocnirea civilizaţiilor, şi descrierea vieţii de emigrant, şi – mai ales – dintre trecut şi prezent. „Noapte bună, copii!” atinge, descrie – şi chiar analizează multe puncte sensibile – sociale, politice, literare. Marius vine în România să negocieze cu ministrul învăţămîntului o afacere nu tocmai cinstită, pe care o rezolvă uimitor de uşor, după care e jefuit de valutiştii din Bucureşti – şi asta la doar cîteva ore distanţă. Apoi îşi aminteşte de încercarea de a trece graniţa, după ce vede – a cîta oară? – caseta porno cu prietena lor din copilărie, care, după ce au fost prinşi – a fost violată de toţi grănicerii, capul răutăţilor fiind unul dintr-un sat de pe lîngă Iaşi, în care se duce s-o răzbune pe Cristina, care a avut o soartă foarte crudă în SUA, dar nu vă dezvălui chiar tot, doar vă asigur că „Noapte bună, copii!” e o poveste fascinantă, pe care ar fi putut-o trăi majoritatea colegilor de generaţie ai scriitorului Radu Pavel Gheo, care, apropo, el însuşi a trăit experienţa emigrării în SUA, apoi s-a reîntors în ţară – şi aşa se explică veridicitatea scenelor, căci, nu-i aşa?, e mult mai simplu să scrii despre ce-ai trăit decît ce ai auzit, cum spunea şi Pascal Bruckner. La Iaşi se întîlneşte – absolut întîmplător, cu Paul, cel mai bun prieten din copilărie, unicul din gaşca lor care n-a mai emigrat (prima oară s-a îmbolnăvit şi n-a putut să meargă cu prietenii săi, apoi pur şi simplu nu l-a mai invitat nimeni dintre ei), dar şi-a îndeplinit visele din copilărie aici, în România, devenind scriitor destul de cunoscut, tradus şi publicat în SUA, proaspăt bursier al unei fundaţii americane cam suspecte, dar foarte eficiente şi care-i plăteşte o bursă beton. Povestea lui Paul e una despre lumea literară, despre găştile din interiorul ei, despre reviste şi edituri, despre succes şi ratare, despre profesie, dragoste şi prietenie… Romanul e scris impecabil, gîndit şi controlat la milimetru, naraţiunea e alertă, cinematografică (dacă se face un film după un scenariu „N.b.,c”, sugerez piesa „Gaşca de la bloc” de Sarmalele Reci), poveştile – minunate, curg şi se scurg una în alta ca păpuşile ruseşti, lexicul e foarte viu în părţile despre întîmplările din SUA, copilăresc şi nevinovat cînd sunt descrise situaţiile din copilărie, dur şi direct în descrierile limită – şi din România (încercarea de evadare), şi din Los Angeles (ultima scenă cu Leo, dar şi-n casă la Cristina), stilul e fermecător, ca şi scriitorul! Dacă i-a priit sau nu întoarcerea (şi temporală, nu doar geografică) personajului homodiegetic – vedeţi citind cartea (sau eBOOKul!), pe care v-o recomand cu convingere. Lectură plăcută şi utilă (e o carte şi haioasă, şi serioasă în acelaşi timp!), zile şi nopţi frumoase!

Radu Pavel Gheo, „Noapte bună, copii!”,

Ed. Polirom, 2010