AncheTiuk de toamnă

eBOOK, audiobook, carte tradiţională. Ce preferaţi?

Acum ce citiţi – o carte de hîrtie, un eBOOK sau asculţaţi un audiobook?

Bogdan SUCEAVĂ

Era doar o chestiune de ordinul zilelor până ce voi primi întrebarea aceasta din partea înaintevăzătorului Tiuk! Întrebarea e de maximă importanță: în anul din urmă ne-am schimbat modul de a citi și de a interacționa cu textul scris. Aceste texte se pot accesa de acum pe suport digital. Atunci când și-a lansat prima serie de eBooks, Editura Polirom mi-a făcut onoarea de a include una dintre cărțile mele în prima ofertă, urmând ca cea de a doua să apară în curând. Pentru mine ca autor, ideea mi se pare extraordinară, și realmente m-am bucurat pentru Polirom că face acest pas important. Ca şi cititor, folosesc frecvent cărțile în format digital, cele mai multe pe versiunea Kindle (acesta este reader-ul produs anul trecut de amazon.com). Pe un Kindle am citit prima carte de acest fel (un volum evoluat dintr-o teză de doctorat despre literatura lui J.R.R. Tolkien). Multe ar fi de spus despre cititul de plăcere: găsesc că ideea de a produce Kindle, un obiect care să nu reflecte lumina și care să fie la fel de mat ca și hârtia, e deopotrivă utilă și plăcută. Dar marele avantaj (și cu asta purtăm discuția la un alt nivel, pentru că angajăm tema lecturii ca profesiune) e când folosim unele dintre referințe fundamentale pentru a lucra cu ele. Există cărți fundamentale de care avem nevoie pentru munca noastră, de la dicționare la cărți întemeietoare ale domeniului. Am aceste referințe pe diverse suporturi electronice și facilitatea de a căuta în text, de a naviga mai ușor pe formatul pdf sau pe un alt format, mă fac să prefer acest mod de căutare. Găsesc absolut extraordinar faptul că generația noastră a trecut de la vremea cărților interzise, a cărților care nu circulau înainte de 1989, din acea perioadă care ne-a lăsat cu o infinită dorință de acces la informație, la perioada când volumele se vindeau în anticariate improvizate în stradă, pentru ca în cele din urmă să vedem dezvoltându-se formatul de publicare în format electronic. Atunci când discutam cu Andrei Mănescu, prin toamna lui 2000, despre viitorul publicării, am căzut amândoi de acord că acesta e viitorul. Împreună am realizat primul eBook românesc în format pdf, cu grafică, care a fost lansat de Nemira și a fost nominalizat de Asociația Editorilor din România la niște premii care azi par desuete (e vorba despre Năluci și portrete, recent re-lansat de LiterNet, și care poate fi azi privit ca un soi de document istoric, deși abia de a împlinit zece ani). Știam că ceva se va întâmpla cu aceste documente în format pdf, dar nu ne imaginam noi că azi vor exista Kindle și Nook, iPhone sau iPads. La vremea respectivă noi ne întrebam dacă o filă de 3 MB nu e prea mare și ne îngrijoram că poate este. Trăgând linie și ridicând însumarea, aș zice că toate aceste transformări sunt spre bine, dacă și numai dacă izbutim să rezolvăm chestiunea fundamentală a educării noii generații în spiritul culturii scrise. Pentru că iPadul nu înseamnă doar jocuri video și realitate virtuală, ci înseamnă și conexiunea directă cu Seneca și eseul lui despre scurtimea vieții, cel în care marele maestru al politicii imperiale ne povățuiește cum să avem timp să ducem la bun sfârșit în viață lucrurile care chiar înseamnă ceva important. Perspectivele sunt pozitive, dar avem de navigat inteligent printre tentații. Ceea ce, de fapt, nu e niciodată ușor.