Ideea conceperii unui poem-graf (cum am numit convențional acest tip de poem) s-a născut într-o seară de decembrie 2010, când sora mea învăța pentru teza la informatică și când mi s-au actualizat în minte toate cunoștințele pe care le aveam despre grafuri (noduri, muchii, noduri terminale, izolate, parcurgerea în adâncime etc.), structuri matematice de care eram realmente fascinat în liceu (chiar dacă am terminat Facultatea de litere din Cluj, în liceu eram un împătimit al matematicii). Așa încât, o seară întreagă m-am gândit cum pot folosi la nivel poetic această construcție rațională a grafului – construcție în care, pe lângă raționalitate, intuiam un soi de substrat inefabil care, la o adică, putea fi explorat. Mă săturasem de multă vreme de poezia nevrotică și autobiografică, pe care eu și alții am bătucit-o în fel și chip, de aceea mi-a venit atunci ideea scrierii unui poem amplu, în care să fac din graf un alt fel de cosmos, în interiorul căruia să mă pulverizez și care să fie pus în mișcare de trăirile unui personaj complex, numit Sfântul (un sfânt dincolo de creștinism, care instaurează o nouă mistică și își transformă existența într-o evanghelie a grafului). M-am apucat de scris și mi-am dat seama, pe parcurs, că acest poem devine un proiect tot mai serios, întrucât graful cosmic începea să se contureze aproape de la sine. Mi-am mai dat seama că poemul-graf poate fi, pentru vremurile actuale, un nou tip de poezie vizionară, o poezie în care încep să cred tot mai mult.



Moartea este un graf.
Tot ce intră în moarte nu poate ieşi decât înafara ei.
Sângele sfântului e un nod izolat în graful morţii.
Noaptea, sângele arcuit al sfântului iese din nod
şi se prăbuşeşte peste graf ca o materie fosforescentă.
Nu aici vei găsi nevroza şi spaima.
Eu vorbesc despre grafuri şi despre moartea-graf
care alungă sângele sfântului din corpul ei.
Cosmosul e un arbore fără noduri roşii,
plin de noduri izolate, care se depun în inima sfântului
ca nişte icre luminoase,
din care creşte încetul cu încetul graful sfânt.
Noaptea, când inima e un cuib de noduri cosmice,
sfântul bea puţin câte puţin până ce moartea-graf
se dizolvă ca un desen în cretă.
Apoi rupe un nod din arborele ascuns în ochii săi
şi totul se prăbuşeşte.
Arce rupte vezi peste tot,
dar un arbore imperfect
e mai dureros decât cercurile frânte ale altor sfinţi.
Moartea-graf se întinde atunci peste grafurile lumii
şi sfântul plânge lângă arborele pe care l-a văduvit de un nod,
singurul nod roşu al geometriei cosmice.
Spre dimineaţă, când alcoolul e doar o mahmureală,
sfântul îşi smulge nodul roşu, minuscul ca un bob de orez,
şi îl ridică la cer.

&

Graf alcătuit dintr-o infinitate de noduri:
sfântul ţese în jurul nodurilor muchii de mătase
şi dragostea, ca o insectă înfăşurată în graful de păianjen,
se roagă pentru toate muştele
care întâmplător se înfig într-un arc.
Sfântul şterge pe rând nodurile terminale,
cu buretele de şters tabla în ora de matematică,
şi graful se dărâmă ca o clădire veche de lemn.
Sfântul şterge la nesfârşit alte şi alte noduri terminale
până când rămâne doar graful-extaz.

&

Sfântul locuieşte într-un graf cu ferestre de fontă,
trupul său e un graf cu ferestre de fontă,
organele sunt grafuri rotunde, acoperite cu piele,
din ele curge răşina care pune-n mişcare grafuri închipuite.
În locuinţa sa cu ferestre de fontă,
sfântul priveşte indiferent şi fără trufie
lumea dinafara marelui graf:
poeţi cu nevroză maniaco-depresivă care se sinucid
şi care, dacă ar fi cunoscut graful,
ar fi ştiut că sunt făcuţi din noduri şi muchii,
nu din nodul frânghiei şi din muchia cutiţului,
pur şi simplu din noduri şi muchii.

&

Într-o noapte, ferestrele de fontă au explodat
şi lumea a fost împinsă în marele graf.
Cuvintele s-au aşezat în locul nodurilor,
venele s-au lipit de muchii
şi creierul, ca o plasmă roşie, a dospit între noduri şi muchii.
A trecut încă o noapte şi toate acestea au putrezit:
graful bătrân târa după el venele uscate,
creierul întărit ca o nucă
şi cele din urmă cuvinte care mai puteau lega două muchii.
Atunci sfântul a izgonit lumea din graf.

&

void graf
int moarte
for nod++
cout moarte ++
for moarte ++
cout sfânt ++
while muchie = 0
count sfânt "nu există"
int graf = 0
int lume = graf
while sfânt
lume = 0

&

În locuinţa sa cu ferestre de fontă,
sfântul găsește o pasăre moartă.
Din ciocul ei curg trei fire de nailon.
Pasăre fir de nailon fereastră,
fir de nailon gura sfântului,
fir de nailon în beznă.
Un glob cărămiziu ca un glob de sânge
se rotește în jurul casei,
venele sfântului sunt fire de nailon,
huma se-nalță în casă
și din humă cresc hribi,
sfântul îi culege și îi sfințește.
Vine altă pasăre și moare,
din ciocul ei curg alte fire de nailon.
Toate firele se-ntretaie ca într-un război de țesut
și sfântu-i îmbălsămat
în casa de humă.

&

Bezna aruncă trei fire de nailon.
Sfântul și le înnoadă de limbă, urechi și mâini,
și trage după el bezna în casă.
Apoi desface o sticlă de votcă și îi dă beznei să bea.
Altă beznă aruncă trei fire de nailon,
sfântul și le înnoadă de glezne și de sexul sfânt
și trage după el altă beznă în casă.
Apoi desface o sticlă de votcă și îi dă beznei să bea.
A treia beznă aruncă trei fire de nailon,
sfântul și le înnoadă pe toate trei deodată de gâtul sfânt
și trage după el a treia beznă în casă.
Apoi desface o sticlă de votcă și îi dă beznei să bea.
Ultima beznă aruncă trei fire de nailon,
sfântul le înnoadă de cele trei bezne din casă
și ultima beznă trage după ea beția beznelor din casă.
Apoi sfântul bea votcă mulțumit
c-a mai trecut o zi.

&

Trei fire de nailon rotindu-se în jurul sfântului,
sfântul rotindu-se în jurul unui glob cărămiziu,
ultima beznă rotindu-se în jurul tuturor
ca într-o măcelărie.
Și pasărea crrr crrr urcând pe gâtul sfântului
care îi trage după el pe toți în casă.
Ultima beznă rotindu-se în jurul globului cărămiziu
ca un glob de sânge,
pasărea zbătându-se încâlcită în firele de nailon
și măcelăria sfântă.

&

Sfântul săpă în mijocul casei o groapă,
împlântă câțiva țăruși la marginea gropii,
de care înnodă câteva funii.
Apoi se urcă pe acoperișul înalt al casei
și legă de țăruși burlanele putregăite.
Seara, după ce se-ntări cu o sticlă de votcă,
trase de funii cu forța lui sfântă
și casa se prăbuși peste el în groapă.

Sfântul se trezi pe un câmp mocirlos.
La miezul nopții săpă în mijocul câmpului o groapă,
împlântă câțiva tăruși la marginea gropii,
de care înnodă câteva funii.
Apoi se urcă pe umerii trupului altfel
și-i prinse cu un lasou gâtul de lebădă.
În zorii zilei, după ce se-ntări cu o sticlă de votcă,
trase de funii cu forța lui sfântă
și trupul altfel se prăbuși peste el în groapă.

Sfântul se trezi pe un aer cu granule de sticlă.
Seara săpă în mijlocul aerului o groapă,
împlântă câțiva țăruși la marginea gropii,
de care înnodă câteva funii.
Apoi se urcă pe trupul său sfânt,
își legă de gât toate funiile
și privi cu bucurie celelalte gropi.
La miezul nopții nu mai bău nimic,
de îndată trase de funii cu forța lui sfântă
și trupul sfânt se prăbuși peste aer în groapă.

&

La ceasul trei sfântul se urcă pe stâlp,
mâinile lui degerate apucară firele de aluminiu
și lumea se poticni lângă stâlp
ca să asculte profețiile sfântului.
Excessu, excessu, cântă el răgușit,
cu sticla de votcă în mâna sa sfântă:
în mațele păsării curge mercurul pe care să-l beți.
Apoi își puse gluga pe cap și ațipi la ceasul șase.
Excessu, excessu, cântă o pasăre poposită pe stâlp,
Excessu, excessu, îngânară ciorile înghesuite pe firele electrice,
Excessu, excessu, mormăi trupul altfel întins lângă stâlp.
La ceasul nouă sfântul își lipi buzele de sticla de votcă
și deschise evanghelia.
Nu mărturisi decât nodurile care te-au înnodat de alte noduri,
pe celelalte lasă-le de izbeliște,
căci nu vor ajunge la trup decât prin sfântă voință.
Dacă nodurile ascunse beției și ochiului rotit
la trei sute șaizeci de grade-s aievea,
atunci numai sfântul trup poate da socoteală de ele.
Cel care va mărturisi strâmb despre nodurile care l-au înnodat
și se va lepăda de nodurile care l-au înnodat
nicicând nu-și va mai stăpâni voința sângelui.
La ceasul vecerniei sfântul își puse gluga pe cap,
sorbi ultima picătură de votcă
și dormi ca un iepure până în zorii zilei.
Lumea de lângă stâlp aștepta înfrigurată să se facă lumină,
cânta dârdâind excessu, excessu
și răsucea pe față, pe dos spusele evangheliei.
Trupul altfel, care până atunci era nevăzut,
se ridică lângă stâlp, scoase din plasă o sticlă de votcă,
o dușcă două trei patru și profeți:
Excessu, excessu, sfântu-i excessu,
capul meu spart în capul lui ca un glob,
iedera lui prelinsă în stâlp
și votca din cana galileii,
evanghelia scrisă pe foi de nuc
și viața lui de bețiv evanghelic,
markon excessu sancti, într-o limbă pocită
și mațele păsării fără mercur.
Un arhiepiscop dintre cei veniți să-l asculte pe sfânt
se dezgoli de hainele din aur roșu și spuse:
Nu te încrede în altul trup,
căci el știe nodurile văzute și nevăzute,
cele ce sunt și vor fi,
doar el poate face un nod să fie, să nu fie,
doar el poate face nodurile care înnoadă să fie nevăzute.
Când a venit sfântul,
altul trup nu știa nimic despre noduri.
Sfântul a deznodat totul ca să fie cum este,
dar toate cele deznodate de el au rămas în altul trup.
Nu se cuvine decât să te rogi fierbinte sfântului care veghează nodurile
ca pe niște bucăți de piatră neagră
și care a înlemnit pe un stâlp.
Trupul altfel îi răspunse arhiepiscopului
dezgolit de hainele din aur roșu:
markon excessu sancti pe foile de nuc
și el, o biată făptură sfințindu-se,
un morman de pământ în vârful unui stâlp,
un trup spălat cu apa morților,
și el, dezlegatul de noduri legând noduri evanghelice,
și el, sfântul bețiv, cu câte o sticlă de votcă
la ceasul trei, șase, nouă și al vecerniei,
și el, care mă împunge ca un corn de vacă sfântă.
Sfântul, care auzi totul în mahmureala lui sfântă,
coborî de pe stâlp și deschise evanghelia:
Iată-mă aici, în mijlocul vostru, vorbind despre noduri,
căci beția înnoadă și deznoadă totul ca un război de țesut
și votca din cana galileii e pe sfârșite.
Iată-mă aici, vorbind despre moarte,
căci moartea nu poate fi spusă
și ciorile vrăjmașe mi-o pizmuiesc.
Când se va dărâma stâlpul,
toți vor ști ce să întrebe
și ce să privească.
Apoi sfântul aruncă după trupul altfel
cu evanghelia din foi de nuc
și stâlpul începu să se clatine.
Lumea și arhiepiscopii se împleticiră
ca niște ciori nebune în apă.
Trupul altfel fugi de lângă stâlp, cu evanghelia în brațe,
suduindu-și moartea care l-a închis în graf.
Mors,
totul e mors,
lumea e morsă.
Din mustățile ei îmi fac harfă și cânt
și stâlpul se înalță cu un metru,
cânt și stâlpul se înalță cu doi metri,
cânt și stâlpul se înalță cu trei metri,
cânt și stâlpul se înalță.
Mors,
cioara de pe stâlp e mors,
votca e mors,
nu mai știu cine e mors și cine e morsă,
dar eu tot cânt la harfă
și stâlpul se mai înalță cu un metru,
cânt și stâlpul se înalță cu doi metri,
cânt și stâlpul se înalță cu trei metri,
cânt și stâlpul se înalță.
A venit orfeu și mi-a spus:
de ce cânți mereu despre moarte?
și mi-a pus o harfă de votcă în brațe
și-am cântat, și-am tot cântat
până când stâlpul s-a mai înălțat cu trei metri,
apoi cu cinci, cincispreze și tot așa,
mors, mors, mors, mors, mors, mors, mors,
și m-am aruncat de pe stâlp.

&   

Cred într-unul stâlp care se înalță spre locul morților,
cred în fiul sfânt care e stâlpul înălțat spre locul morților,
cred în sfântul fiu al nimănui, aruncat de pe stâlp.
Trecu ziua dintâi
și sfântul cădea în rugăciune,
din degete-i creșteau frunze de nuc.
Trecu ziua dintâi
și fiul sfânt se înălța pe carnea de nuc a stâlpului.
Trecu ziua a doua
și sfântul cădea ca un nuc retezat
dintr-o lovitură de secure.
Trecu ziua a doua
și fiul sfânt se înălța pe un nuc retezat.
Cele două evanghelii se-amestecau
în aerul sfânt al căderii și înălțării.
Trecu ziua a treia,
ziua cocoșului cu gâtul tăiat,
și sfântul cădea lângă stâlpul de nuc,
fiul sfânt se înălța peste nuc
și nucii fugeau de evanghelii.

&

Într-o noapte, sfântul care cădea de pe stâlp de șapte zile
îi spuse fiului sfânt care se-nălța pe stâlp de șapte zile:
să nu mai fim sfinți,
să nu mai cădem, să nu ne mai înălțăm.
Atunci stâlpul încremeni
și fumul nucilor arși se prăbuși peste aer.
Cândva, nu se știe când,
moartea fusese un nuc
sădit la căpătâiul sfântului.
Cândva, nu se știe când,
sfinții aveau carne de nucă
și tot ce rosteau era nuc,
tot ce iubeau era nuc
și evangheliile ardeau ca niște nuci de hârtie.
Stâlpul încremeni,
fiul sfânt căzu peste sfânt
și toate căzură odată cu el.
La marginea nopții creștea
evanghelia.

&

Sfântul știa că încheieturile sale sunt sfinte,
dar nu vroia să fie sfințit în borhot.
Nici haină de aur roșu nu vroia,
deși stâlpul se dărâmă
peste cimitirul de stâlpi dărâmați.
La ceasul vecerniei sfântul rosti:
vino, moarte!
și moartea îl linse pe frunte
cu limba ei de vacă sfântă.
Sicriu de nuc și moaște negre
la ceasul trei al dimineții.
Sutană de aur și cap înfășurat în evanghelie
la ceasul trei al dimineții.
Sânge ascuns în fiole și dinți poleiți
la ceasul trei al dimineții.
Brâu din pielea paraschevei
la ceasul trei al dimineții.
Ceas de platină, cu minutarul tăiat
la ceasul trei al dimineții.
Votca rezemată pe piept
la ceasul trei al dimineții.
Femei și prapuri din năframă de in
la ceasul trei al dimineții.
Buze de parafină lipite de moaște
la ceasul trei al dimineții.
Mâini de arhiepiscopi mângâind dantela
și împărțind anafură
la ceasul trei al dimineții
El este nodul dintâi și cel de pe urmă,
capul și pajura morții.
Prin el coboară fiul înălțat pe stâlp
la ceasul trei al dimineții.

La ceasul trei al dimineții
toți au știut ce să întrebe
și ce să privească.

&

Puteți să mă tundeți oricât,
puteți mușca din frumusețea mea
ca dintr-o prună,
să mă așezați pe genunchi
și să mă ocărâți,
să-mi ardeți rochiile negre,
să-mi aruncați la gunoi inelul de sfântă,
să otrăviți evanghelia pe care-o sărut.
Dar nu veți putea niciodată să-mi atingeți moartea,
căci moartea-i a mea.
Astfel o întâlni sfântul pe sfântă
cu rozariul între degete,
la ceasul șase când coborî de pe stâlp.
Dacă te-ar tunde până la craniu,
părul ți-ar crește într-o clipă la loc
și-ai putea face din el o coamă de leu.
Dacă ți-ar ocărî frumusețea
și ți-ar șopți să nu audă ierarhii:
marș, sfântă!
frumusețea i-ar mângâia pe toți,
fără să fie știrbită.
Dacă vei muri la ceasul nopții
și din trupul tău vor face moaște,
să știi că moartea nu e în ele,
ca să fie atinsă.

După ce-l ascultă pe sfânt,
sfânta rosti încă o dată ruga rozariului
și la ceasul vecerniei se urcă pe stâlp.

&

Ești o evanghelie mocnită,
o votcă sfințită,
un cui de carne în stâlp,
un foietaj de in și hârtie,
și sfântul împins era spre ghilotină.
Ești ezra închisul în cușcă,
allen krishna hare krishna hare,
sodoma cu mâini de ucenic,
și sfântul impins era spre ghilotină.
Ești petrolul marilor tristeți,
sângele marilor nimicuri,
tăunul din pielea fiului sfânt,
și sfântul împins era spre ghilotină.
Ești gura ultimei viziuni,
lehamitea ultimei guri,
săpunul din carne de porc,
și sfântul împins era spre ghilotină.
Ești cel care omoară totul
și omoară totul,
și face din moarte un teatru de păpuși,
și sfântul împins era spre ghilotină.
Ești cel uns cu bvlgari și paco rabanne
când citești din foi gălbenite,
cel care miroase a apă de râu
când citește din foi gălbenite,
și sfântul împins era spre ghilotină.
Ești un ghemotoc de praf,
ești ura în chip de sfânt,
ești o tablă învelită-n mătase,
mors, excessu,
mors, excessu,
crrr, crrr,
ești craniul căzut în pământ.