Mihail VAKULOVSKI

 Tovarăşi de cameră

Student la Chişinău

(rockman, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2011)

 Detalii, comenzi, pe site-ul Editurii Cartea Românească, aici

Era un rînd foarte mare la căminul unde primisem repartizarea, după o sută de drumuri la decanat – rectorat – birou social – administrator general – administrator cămin – rectorat – decanat ş.a.m.d., ştii tu. Un rînd din acela care-ţi aminteşte de cozile din copilărie, cînd stăteai între oameni şi nu puteai nici măcar să te mişti, ţineai strîns-strîns în mînuţa transpirată moneta de-o rublă şi… o scăpai… Toţi stăteau la coadă în picioare, se călcau pe picioare, se certau, se uitau unii la alţii speriaţi şi bănuitori, m-am dus să văd ce se întîmplă, m-am aşezat pe fotoliul din hol. În camera unde ducea rîndul era administratorul – Anci, la care fusesem, fiecare dintre noi, încă de cel puţin 3-4 ori, şi cu unu’ gras şi cu părul negru lucios şi lins. Era şi unu’ uscat, cu privire fixă şi cu barbă roşcată, care făcea parte, însă, din rînd, deşi părea din acelaşi film cu ţapul şi grasul. Cînd ăla cu barbă roşcată a ajuns la birou, Anci a strigat: „Mai sînt băieţi care stau în rînd la cămin?”

Mi-a dat un loc în în camera de lîngă WC, 50, etaj 3, cămin 7, strada General Malinovskii, acum Pan Halippa (pa!). O găsiţi la locul ei, în ţara mea totul e ca şi-n proverbul cu albia rîurilor din ţara ta. Roşcatul cu privire fixă, se uita la mine din hol, unde ieşise, examinîndu-mă ca pe-un viitor cal de curse, iar cînd am ieşit cu orderul semnat mi-a întins mîna: „Nicolae, poţi să-mi zici şi Colea, dacă tot va trebui să stăm în aceeaşi cameră un an de zile. Cel puţin”. Era, deci, viitorul meu coleg de cameră, Colea, căruia fizicianul cu care căutasem dimineaţa căminul şi cu care ne vom întîlni, ca într-o telenovelă, în cameră, în 50, îi va zice (între noi) badea Colea miliţionerul. Ironia sorţii e că, după ce-a terminat-o cu facultatea, Colea s-a făcut poliţist. Ei, Colea era o figură. Noi nu eram decît nişte papă-lapte pe lîngă el, aveam cîte 17 ani, Colea făcuse şi armata, era trecut prin viaţă, văzuse multe, trăise multe. Prea multe... Colea ne învăţa pe noi, ăştia mai mici, multe chestii utile. Pe mine m-a sfătuit cum să mă bărbieresc, să mă rad împotriva creşterii părului, dar n-am învăţat nimic din acest sfat util, pe Cristi l-a învăţat să se spele pe dinţi, adică să maseze şi gingiile, ceea ce e foarte important, asta am învăţat eu, nu însă şi Cristi, se pare, care poate că a învăţat să se bărbierească corect, să se radă, cum zicea el, pe Andro l-a învăţat, cu insistenţă, să-şi aşeze chiloţii lui de gagică pe sfoară, adică să şi-i întindă pe aţa-sfoară nu cu faţa la vedere, ci cu fundul, să nu se vadă acele goluri jenante, uite un sfat util, care mi-a plăcut şi mie, un anti-chiloţi feteşti pe faţă, eu am purtat dintotdeauna boxeri, „colhoznici”, ceea ce-ţi doresc şi ţie, dacă nu eşti gagică. Nu ştiu de ce mi-a venit în minte sintagma „vacă de muls pentru fiecare”…

Cînd intra în cameră, după ce bătea tare în uşa pe care în secunda următoare o izbea de perete, Colea se oprea, la cîţiva centimetri, se uita – doar cu ochii săi ficşi de rechin – la fiecare cetăţean care se nimerea să fie în cameră, venea spre tine, cu paşi de robot, un fel de dans ritualic de break, şi-ţi întindea mîna, care venea spre tine ca un şarpe, apoi, cînd o strîngeai, devenea peşte. În acest moment Colea se întorcea brusc spre masa din mijlocul camerei pe care sărea dintr-o mişcare şi se concentra încordîndu-se în aşa hal încît te mirai că nu scapă băşini. Nu (n)i s-a întîmplat niciodată. Colea nu se băşeşte, fiindcă tovarăşul Colea era comunist convins şi-şi păstra carnetul de partid în sertarul de la noptiera în care totul era ca în mintea lui Vladimir Ilici, totul era brici, aranjat la milimetru. O dată, cînd nu era acasă, Radu, un coleg de la rusă, dar naţionalist, ce puii mei, a ales să-şi lege viitorul lui de limba rusă, dar umbla cu albastrugalbenroşu în piept, se scremea să nu mai folosească rusisme, s-a uitat la carnetul de comunist al lui Colea şi, cînd a venit acasă, Colea a luat o mină de tovarăşul generalissimus Iosif Vissarionovici Stalin şi a zis: „Cine a umblat în noptiera mea?” Radu a făcut pe el, că nu se aştepta la aşa ceva, n-aveai cum să observi asta! Vizavi de noi locuia, printre altele, şi o colegă de grupă cu Cristi, una Albu, care nu bătea niciodată la uşă. Minionă, ţîţoasă şi blondă, venea de cîteva zeci de ori pe zi – dacî n-avem mai multî pîni, dacî n-avem mai multî sari, dacî nu-i putem repara scaunul-masa-faţa-imaginea, dacî ne-am făcut temili la foneticî-francezî-gramaticî istoricî-lexicolojii, dacî n-avem cartea şieia sau aşeia, dacî ne-am făcut la literaturî, dacî ne-am făcut la teoria literaturii, dacî am fost la filmu’ cari merji amuia la kinoteatru’ „40 let VLKSM” şî dacî ne-a plăcut şî dacî nu merji şinivai şî cu „dînsa”, dacî poati sî ni punî o întrebari mai personalî, dacî ni supărăm, dacî... Pînă cînd o dată, cînd a năvălit, ca de obicei, fără să bată la uşă, Colea – ţup pe masă şi şi-a dat chiloţii în jos. Iaca curu, blea, suka. Curu’ lu’ badea Colea miliţioneru’. Fute-i un nas între bucile musculoase şi bucură-te de viaţă, blondino! Altă dată Colea a venit acasă furios şi disperat, că de ce nu i-am spus că favoritul din dreapta e un pic mai lung decît cel din stînga! Vai-vai-vai, ce tragedie… Apoi, după ce s-a mutat la o grădiniţă unde era şi paznic, Colea s-a căsătorit cu o rusoaică pe care o agăţase noul său coleg de cameră. Asta mi-a povestit Colea. Mult mai tîrziu. Oricum, toţi o terminăm nasol, unii şi mai naşpa, să nu arătăm cu degetul.

 În cameră deja era Serj fizi, stătea întins într-un pat de la perete şi se uita în tavan şi se gruzea. S-a bucurat c-am nimerit în aceeaşi cameră, a zis: „Băieţi, eu stau temporar aici, în căminu’ vostru, că sînt de la altă facultate şi am să mă mut în alt cămin”.

Temporar, adică pînă a terminat facultatea, apoi, într-adevăr, a mai stat doar vreo 2-3 ani, după care am plecat în alt oraş, în altă ţară, aşa că nu mai ştiu dacă s-a mai mutat fizi sau nu „în alt cămin”. Cred că da, totuşi, oricum, taică-său întotdeauna îl avertiza ca nu cumva să se însoare cu vreo din asta… de la Filologie: „Nu vezi ce zoimănoase şi leneşe sînt? Vezi ce gunoaie-s pe coridoarele astea? Aşa va fi şi la tine-n casă dacă-ţi vei lua o filoloagă, Doamne fereşte”. S-a uitat mult în tavan, din 9 luni s-o fi uitat vreo 4 în tavan, restul timpului bînd cafea, la uşă, şi fumînd. Era virgin sau zicea că e, zicea că nu e bine să te fuţi, că transpiri. Se mira cît de tare pot să le crească – femeilor – ţîţele – „Cum le-o fi crescînd aşa tare ţîţele? Nu înţeleg!” Se mira mai ales după ce trecea pe la el Adria, vecina care, cînd devenise asistentă, fu sensibilizată de un student de-al ei, prieten şi coleg de facultate cu Sachi, frate-meu, acum mare ziarist, şi şi-au tras-o chiar în aulă, că era măritată şi n-avea timp de cafele, filme şi alte căcaturi. Fizi citea Bulgakov (aşa şi nu mi-a mai dat înapoi volumul 5. Şi nici Lucrurile de Perec). Cu fizi m-am înţeles ca şi cu Colea, dar ne simpatizam (ca şi cu Colea). În alt an, cînd nu mai locuiam în aceeaşi cameră, după ce se îmbătaseră toţi invitaţii lui – nu-i vorbă, şi cei de la mine erau cu toţii KO – Cristi, prietenul nostru, adormise în camera vecină, parcă şi vomitase pe acolo, da’ nu-i bai, s-a mutat în alt pat, doar că venise pentru el o gagică foarte mişto, actriţă la Teatrul Naţional care jucase şi-n Hamlet şi care, îţi dai seama, a rămas cam tristă. Tipa care era cu mine, una de la istorie, cu care ne-o puneam numai la ea, nu ştiu cum, dar nici atunci nu se întîmplase altfel, adormise îmbrăcată, iar cînd m-am trezit, a doua zi, bora pe fereastră, taman în faţa căminului, asta am văzut cînd m-am trezit, de la zgomotele produse de acţiune, probabil: picioarele şi fundul ei – restul era în partea cealaltă – deci, venise fizi la mine că nu mai avea cu cine să bea. Şi era Anul Nou, nu se putea să te culci chiar aşa, ca fraieru’. La un moment dat (deja se îngemăna de zi) am convenit că e timpul să ajungem şi noi, totuşi, prin paturile cui ne are, doar că a trebuit să-l car pe Serîi în cîrcă, n-am avut mult de lucru, stătea vizavi, cu Viorica, am o fotografie cu ea, habar n-am cum ajunsese – în fotografie – la mine în braţe, nici nu ştiu cine ne-a făcut-o, ştiu că e la un chef, la ziua de naştere a Alinei Aha, şi mă ţine de gît, cocoţată la mine în braţe; am bătut la uşă, aşa, cu el în spate, că oricum l-aş fi rezemat – se rostogolea pe jos, şi avea peste o sută de kile, vreun metru şi nouăzeci şi ceva…, nu deschidea nimeni, aşa că am apăsat pe clanţă, am deschis uşa, i-am dat drumu’ amicului meu în partea cealaltă, i-am tras una peste picioare să pot închide uşa şi m-am cărat şi pe mine peste drum. Serîi avea un căţeluş căruia-i dădea drumu’ prin cămin şi-i zicea: „Hai, băi Cuţu’, găseşte-mi şi mie o fufă. Asta-ţi place?” Cînd stăteam deja în camera 3, într-o noapte, pe la 3-4, mi-a bătut în geam, să merg să beau cu el şi cu Nanu, că doar nu pot să se beţivănească în doi, ca alcoolicii. Pînă la urmă au mai tras la masă un scaun, pe care au pus fotografia lui Cantzon şi, deci, au băut în trei.

 Nanu e un personaj care a participat la multe aventuri de-ale lui Serîi. Aşa că nu toate se pierdeau pur şi simplu – destule rămîneau în folclorul studenţesc. O întîmplare poate să fie minunată sau... îngrozitoare, frumoasă sau stînjenitoare, naşpa sau mişto, însă – oricum ar fi – dacă nu este povestită, dacă nu este scrisă – se uită, e ca şi cum n-a fost, ca şi cum nu s-ar fi întîmplat. Într-adevăr, călătoriile, acţiunile „scurtează” viaţa, o împing tot mai aproape de ultima lumînare, însă lecturile despre ele o fac, practic, fără sfîrşit, fără vize, fără graniţe, fără limite, fără vîrstă. Dacă nu s-ar povesti – n-ar fi. La „Ig Iorc” Serîi a cumpărat aceeaşi ciocolată de cinsprezece ori, nu că n-ar mai fi cumpărat-o încă o dată, dar i se făcuse milă vînzătoarei, că Nanu, pre numele lui din pasport Viorel – ca şi Viorel Moldovan, Viorel Păunescu, Viorel ursaru, Viorel Ciobanu, Viorel Ciama şi, evident, Viorel Dinca – Nanu era ocupat cu altceva – număra de cîte ori poa’ să cumpere fraieru de cumătru’so aceeaşi ciocolată.