Carolina VOZIAN
Covor moldovenesc
.
Ana a intrat pe uşa din faţa casei, ţinea un pahar cu lapte în mâini, unghiile ei învineţite îl încolăceau de parcă ţinea o puşcă.
A mers spre bucătărie. A deschis uşa şi a rămas cu mânerul în mână, indignată.
-Boris e vinovat, iată ce înseamnă să trăieşti cu un biet scriitor, zise Ana. De 20 de ani mânerele cad, uşile cad, tavanul cade, becurile stau arse până nu le schimb eu. Vaca eu trebuie să o mulg, găinile eu trebuie să le hrănesc...
A intrat în bucătăria de vară, unde ochii i s-au dezlipit, mai mai să cadă.
Toate vasele, furculiţele, cuţitele erau pe jos, gresia plesnită, fereastra stricată, dulapul cu uşile scoase. Iar cel mai interesantă era Marchiza, pisica lor, în centrul bucătăriei. Mai bine zis acolo era o labă de a ei, într-un colţ capul, în alt colţ coada, şi tot peisajul era ornamentat cu maţele bietului animal.
-Unde e Boris că îl omor! Iar s-a îmbătat ca porcul şi a mai tăiat un animal. Mi-a stricat frumuseţe de gresie. Eu pentru ce am făcut evroremont? Eu de ce am muncit în Italia 5 ani? Ca el să-mi murdărească bucătăria cu maţe? Ca să-mi strice vasele? Boris! Boule, spurcăciunea dracului ce eşti, de ai zdohni odată!
Femeia călcă peste cioburile paharului cu lapte pe care tot ea îl stricase, alergă în dormitor să-şi înjure soţul, însă acolo o aştepta un peisaj identic. Covor moldovenesc, nu alta!
Măruntaiele scriitorului erau frumos repartizate în toată odaia, pernele îi adăposteau capul tăiat de la umeri, cu gât cu tot, iar ochii erau uniform scoşi şi aşezaţi alături de stăpân. Picioarele şi mâinile hăcuite de mântuială, cum se taie membrele porcilor la piaţă de către măcelari, alimenatau covorul persan cu sânge deja îngheţat. Acest tablou mioritic era acoperit cu maţele bietului scriitor. Pe deasupra, un şoricel mânca liniştit şi fericit dintr-o felie de ficat.
- Anişoară, ţi-am tăiat o găină! strigă baba Maria, mama şi vecina Anei.
- Stai mamă că l-au făcut bucăţi.
- Pe cine?!
- Pe mortul acesta.
- Care mort Anişoară? Ai febră? Tre să fi avut un vis rău, fată dragă. Ce vorbeşti? Nu mă băga în boale!
- Mai bine taci mamă şi vino să vezi. Ce năpastă pe capul meu! Taman am făcut evroremont şi am terminat toţi banii.Cum să-l îngrop şi pe animalul ăsta?
- Doamne fereşte şi apără, Anişoară, ce vorbeşti! Nu-ţi fă păcate în faţa Domnului. Hai mai bine să chemămă miliţionerul, el e la raion matincă.
- Ce miliţioner, mamă? Şi lui să-i plătesc? Ce a făcut Borea pentru mine ca să-i chem miliţioner? Toata viaţa a scris poveştile lui din care n-a luat nici o capică, nici macar la gazetă nu i-au publicat nimic. Tot în casa asta am făcut eu. Mare-i Dumnezeu, a văzut şi l-a luat pe dobitoc din casa mea, că mi-a mâncat toată viaţa, spurcăciunea.
-Anişoară, de ţi-ar seca limba să vorbeşti aşa, nu-ţi fă păcate draga mamei. Mă duc după miliţioner. Tu sună-i Ilenei şi spunei să-i ia la ea pe Oleg şi pe Vasilică de la şcoală, să nu-i aducă aici, că s-or speria bieţii copii când l-or vedea pe pocitania de tatăl lor.
Poliţistul îşi făcu apariţia peste vreo patru ore, în timp ce Ana strângea toate hainele din dulapul lui Boris , cărţile şi mărunţişurile şi le băga într-un sac.
- Bună ziua, Anişoară.
- Gheorghe Stepanovici, iată că mi-au tăiat soţul. Sărmanul de el. Mergeţi şi vedeţi, în dormitor, că eu cum intru acolo mă apucă inima, îi mor de milă sărmanului.
Poliţistul întocmi proces verbal pe o foaie murdară de sângele măcelăritului, scurse o lacrimă şi veni înapoi la Ana.
- Anişoară, eu demult mă gândesc la tine, dacă eu sunt singur, tu eşti singură deja, noi nu am..., nu ne-am...?
- Ce-i cu dumneata, Gheorghe Stepanovici! Ce vorbiţi?!
Şi în şoaptă:
- Macar nouă zile să-i fac ăstuia.
Gheorghe Stepanovici i-a surâs fericit. Ambii au răsuflat uşuraţi, de parcă scăpaseră de o mare povară şi el i-a strâns uşurel mâna ei.
- Apoi, Anişoară, dacă vrei să arate cazul la televizor, hai să chemăn ProTv-ul de la Chişinău. Eu sun lui Andrei Ivanovici la raion şi îl rog să-i aducă pe jurnalişti.
- Ei, Gheorghe Stepanovici, lasă-mă în pace, încă pentru nenorocitul ăsta n-am mai chemat ProTv-ul.
Să ştiţi că mi-au omorât şi pisica. Pe aia trebuiau să o lase vie, macar şoareci prindea, nu ca Boris.
- Păcat Anişoară, dar e bine că soarta ne uneşte...
Ştii, hai să-l îngropăm pe bărbatul tău cu adventiştii, acolo nici pomeni nu trebuie să dai, nimic. Înmormântare gratis!
- Iaca mulţumesc Gheorghe Stepanovici, m-ai luminat. Taman în ultimul timp el scria într-o povestire despre adventişti, se tot ducea pe la ei, o să spunem satului că s-a botezat acolo, la pocăiţi...
- Da... Oare cui i-a stat în gât Borea, săracul, Dumnezeu să-l ierte. Mi-a fost coleg de clasă, până la urmă. Dar el s-a dat în toate prostiile astea, cu scrisul. Ce bărbat normal şi sănătos se va apuca de poezii?
- Dar el nu era bărbat, Gheorghe Stepanovici.
Dacă dumneata vrei să afli ucigaşul, caută-l. Da tare îţi trebuie?
- Nu, nu, nu, nu mă bag. Dacă nu chemăn ProTv-ul, scriu că a fost sinucidere. Îl punem frumuşel în sicriu, îl lipim cu PVA, îl îmbrăcăm în costum, şi nici dracu nu vede. Apoi chemăm pocăiţii.
- Bine, Gheorghe Stepanovici. Îţi mulţumesc. Hai mâine la 10 să vii, să-l împachetăm. Cam pe atunci mă trezesc, că tare-s obosită.
După ce plecă poliţistul apăru mama Anei, baba Maria.
- Anişoară, ce a zis miliţionerul.
- A zis că e sinucidere, mamă. Adică, aşa a scris, că el singur şi-a făcut capătul, nenorocitul.
- Ce ne-a mers nouă, Anişoară, cu Gheorghe Stepanovici. Tu mai uite cu un ochi la el, că e bărbat văzut în sat, şi tu vădană cu doi copii.
- De ce ne-a mers, mamă?
- Aşa... Anişoarăăă!
- Da?
- Mă tem să-ţi spun, da aşa-i că bine l-am hăcuit? Doamne mă iartă.
- Mamă?!
- Da, eu i-am terminat zilele, după ce am văzut cum el a omorât sărmanul animal.
- El a omorât-o pe Marchiza? Spurcăciunea!
- Da, Anişoară. L-am întrebat de ce şi mi-a spus că pentru inspiraţie. Ce mai e şi asta? Apoi eu m-am gândit că te-a măcelări şi pe tine aşa, într-o zi, pentru asta, inspiraţie.
L-am prins dormind, i-am băgat în gură vreo 10 tablete de care ai băut tu ca să dormi mai bine, peste vreun ceas am luat cuţitul şi am făcut. Mi-a dat Dumnezeu putere. Aşa cum a făcut el cu pisica, sărmana de ea. Nenorocitul.
- Mamăăă! Mi-ai făcut o mare bucurie, să ştii, - spuse Ana, cuprinzându-şi mama iubitoare.