Aleksandar Stoicovici – Vineri

Editura: Herg Benet
ISBN: 978-606-92893-1-0
Număr de pagini: 89
Anul apariţiei: 2011
Secțiune: Poezie

 

“E atât de vesel să descoperi poezie cultă pe bune, adică înțesată de arhetipuri și intertextualități asimilate. A fi cultivat înseamnă a nu face proză și paradă cu ceea ce cunoști. Alexandar Stoicovici scrie cu vînă despre lucruri grave. Asemenea unui muribund cu ochiul ciudat de viu, el vrea să mestece cu privirea toate gesturile umanității. Inciziile practicate de el sunt precise și eficiente: taie exact acolo unde e ceva de văzut. Dar taie în așa fel încît văzutul să fie niciodată-înainte-văzut. Pentru că, de undeva din pod, a scos un bisturiu metaforico-metonimic cu care ciopîrțește banalitatea până îi dă forme explozive. Un poet cu stofă de chirurg plastician.” (Felix Nicolau)

 

asta era copilăria noastră

în pielea încinsă a cailor
apăsam bucăţi mici de tămâie cu degetele
ne imaginam că batem pietre scumpe
într-un anotimp ce mirosea de cele mai multe ori
a departe şi a mâl

dar caii erau îngropaţi la intrarea în casă
cu lanţurile de la cădelniţă aşezate în jurul ochilor
şi asta era copilăria noastră

în nopţile tăcute de august
auzeam albinele zburând pe sub pământul uscat
cerul atârna într-o plasă imensă de peşte
până aproape de frunţile noastre
intram în Dunăre şi Dunărea era întunecată
ca şi când toate nopţile de până atunci s-ar fi îmbibat în apă

luna era prinsă în trestii
şapte cete de îngeri cu palmele însângerate
o legau în curele de piele şi o trăgeau în adâncuri
noi adunam lacrimile de pe obrajii lor şi fugeam în sat
arhanghelul Gabriel suna în goarnă dezlegarea la peşte
şi asta era copilăria noastră

 

 

peştele din Iagodărie

cu vreo câteva luni înainte pe la ultimele ninsori din an
începuse să meargă vorba că în Iagodărie ar creşte un peşte imens
pescarii veneau în sat şi se jurau că peştele-i acolo
şi urcă tot mai repede spre cer
alţii povesteau că ba mai mult
dacă bagi capul sub apă când e Dunărea cuminte
poţi să-ţi vezi străbunii cum împing animalul cu palmele
cum îl înalţă în proptele de aur

la scurt timp tot satul vorbea despre peştele din Iagodărie
toţi îi spuneau acum peştele-pod
pentru că pornea tocmai de pe malul sârbesc
şi ajungea până la noi în sat

îmi aduc aminte că a fost un an extraordinar de bun
aşa că de Buna Vestire
s-a adunat aproape tot satul
(în zilele călduroase de primăvară slujbele se ţineau
sub părul din curtea Bisericii)

exact când am intrat pe poartă
popa îşi aranja coada uscată de peşte după gât
în loc de patrafir

lumea se înghesuia sub coada peştelui
plângând de fericire
copiii adunau pere
bătrânii se trezeau din când în când
şi-şi dezlipeau solzii de sub piele
iar pescarii. pescarii
plângeau în cor peste tăvile de argint

după vreo câteva luni pe la primele ninsori din an
începuse să meargă vorba că în Iagodărie ar creşte un peşte imens
m-am dus la Dunăre mi-am băgat capul în apă
prin apa tulbure am văzut pescarii
împingând animalul cu palmele

lacrimile le intrau şi le ieşeau din ochi