Ştefan BOLEA – Gothic

Editura: Herg Benet
ISBN: 978-606-92491-3-0
Număr de pagini: 92
Anul apariţiei: 2011
Secţiune: Poezie

 

“Imaginaţia lingvistică, gustul apoftegmelor ori luciditatea discursului se află într-un acord discret cu emoţia unui bărbat peste care trec, în găşti compacte, motociclişti, şoferi de taxi din Pakistan, Nietzsche şi Kierkegaard, umbra lui Lautréamont şi stoluri de tv-homunculi, scoşi din showuri de staniol reciclat.
Gothic este un titlu sub care stau, pitiţi împreună, un om puternic şi un altul aparent neajutorat şi cu toate porţile deschise. Nu vă lăsaţi înşelaţi de cel de-al doilea! E tot Ştefan Bolea pregătit să intre la bal.” (Doina Ruşti)

 

 

morţii mai mor o dată II

 

morţii privesc de la geam

au ochii închişi dar eu ştiu că se uită

nu-i nimeni pe stradă

parcă toţi au murit şi mă urmăresc cu ochii bulbucaţi

de parcă ar trece parada militară

mă plimb singur prin oraşul pe care l-am întemeiat

l-aş recunoaşte şi-n somn

farmacia kafka, bulevardul kierkegaard, statuia în care nietzsche îl
înnobilează pe cioran, turnul lui schopenhauer, magazinul de piane
hölderlin, canalul schumann, parcul de distracţii baudelaire,
spânzurătoarea tyler durden

singur în oraşul pe care l-am construit prin aceleaşi mijloace prin care au ridicat mafioţii las vegas în deşert

prin introspecţie progresivă şi controlată
singur

şi am pulsul neregulat, mă sufoc şi pe mărul lui adam parcă mi s-a înfipt o gheară

în seara asta mă odihnesc în braţele diavolului

îl voi strânge la piept şi mă va dezmierda cu răsuflarea lui de sulf

şi-o să adorm pe armoniile unui cântec de leagăn intonat de fantome

dar până atunci trebuie să mă strecor printre privirile morţilor

îi văd în casele lor

se uită la televizor, cinează, cântă la vioară, vorbesc pe messenger,
spală rufele, clipesc ipocrit cu ochii închişi

şi dacă sunt singurul om viu în cosmosul acesta de mucava?

singur într-o imensă morgă, într-o necropolă ridicată pe ruinele unui abator

trebuie să caut alţi oameni vii, să-i vindec şi să-i convertesc la nebunia mea

n-am altă opţiune decât să trezesc morţii şi să-i întreb dacă mai vor să trăiască o dată

dar parcă mi se pune o mască pe faţă

un liliac mi-a intrat în gură şi s-a împlântat în esofag ca un pick-hammer

şi fâlfâie din aripile lui tăioase ca frunza de pe steagul canadei

un şoarece îmi intră printr-o ureche, o şopârlă îmi iese prin alta

torc şi se alimentează din centrala electrică care este creierul meu

prin nas îmi apar coarnele unui melc care îmi face endoscopie cu cochilia lui

iar prin buric îmi iese suliţa sfântului gheorghe

sunt gravid cu balaurul

şi parcă mă taie somnul

şi poate mor şi eu

 

 

psycho storm

 

 

mi se şterge muzica de pe hard atunci când o încarc pe winamp

prieteni vechi mă elimină din lista de pe facebook

ieri cineva îmi spunea că mă urăşte mai mult decât l-au urât toţi românii pe ceauşescu

am primit o amendă echivalentă cu venitul meu pe şase luni

şi azi-noapte mi-am luxat genunchiul în somn

am mers în patru labe după tubul de ketonal

în marienplatz la un magazin de televizoare toţi pietonii îmi puteau citi gândurile direct pe monitoare

sri-ul, interpolul, mossad-ul şi gestapo-ul mă urmăresc

îmi urmăresc spiritul, n-aş putea să scap de ei nici prin reîncarnare

am escortă peste tot

poliţia era să mă calce pe trecerea de pietoni

văd elicoptere, diavoli cu măşti de gaze, fantome cu puşti cu infraroşu, trupe antitero cu armură de templieri

îmi scriu poemul pe hârtia igienică din toaleta staţiei isartor

doi băieţi care trag ganja îmi ţin companie

şi când se termină hârtia sau se sparge pixul

voi scrie cu unghiile direct pe perete

cu saliva, sângele şi cu adn-ul

dar ce nu ştiu hingherii

este că orice terorist îşi secretă bomba la fel cum floarea pregăteşte fructul

şi dacă intru în gestaţie

pot să sparg douăzeci de bodyguarzi antrenaţi sau o duzină de puşcaşi marini

pot să mă detonez într-un aşa hal încât să transform hiroshima într-o glumă de grădiniţă

pot să arunce pe mine şaizeci de cămăşi de forţă

dacă mă încordez

poteraşii mi se vor închina ca nişte pigmei speriaţi de umbra lui king kong

 

 

ţie însumi

 

am treizeci de ani, nu fac nici un ban din literatură aşa că scriu ce vreau şi fac ce simt

mi-ar plăcea să mă pună vaticanul la index

sau să mă fi născut în evul mediu şi să ard vesel pe rug

şi nu-mi pasă de oamenii pudici cu gheare lungi, care vor să mânjească ce nu înţeleg

sau de ignoranţii care îl confundă pe isus cu moş crăciun

 

voi scrie ce vreau, nu ce trebuie

cititorul slab merită încă un bocanc în faţă

iar cel puternic să-mi ardă cartea şi s-o scrie din nou, cu propriile cuvinte

pentru că vreau să fiu mâncat, nu adulat, vreau să mor şi să cresc în tine în timp ce tu te ridici deasupra mea şi explodezi

 

am treizeci de ani, nu intenţionez să supravieţuiesc din literatură aşa că să nu-mi spună nimeni că am vreo obligaţie, că trebuie să-mi însuşesc un anume stil sau că cititorii mei au anumite aşteptări

mi-s indiferente toate preconcepţiile lor, toate fricile, toată ura nemărturisită

fac ce vreau, nu ce se cere

 

şi-n tot ceea ce fac mă motivează o dorinţă: să fiu mai aspru, mai sincer şi să tai mai adânc