TATUAJE

Mihail VAKULOVSKI

Torrent

„Cuvîntul meu e Poezeu”

După ce-a adunat cam toate premiile care contează cu debutul său, „Chipurile” (2009, „Cartea Românească”), tînărul scriitor Stoian G. Bogdan, cunoscut în lumea literară mai degrabă ca SGB, s-a dezlănţuit, în următoarele cărţi publicate devenind cu adevărat liber, cum era în poemele pe care le-a publicat la Tiuk! acum cîţiva ani, cînd era încă licean, fiind convins că n-o să i le publice absolut nimeni. Mai întîi a fost „Nu-ştiu-cîte-zile” (2010, „Trei”), subintitulat „superRoman”, apoi, iată, „Torrent (superPoem)”, editat la tînăra, dar harnica & vioaia editură bucureşteană Herg Benet (2011). Cartea este bine blindată, cu un moto din Lermontov şi cu prezentările generoase ale Angelei Marinescu & Ioan Es. Pop de pe ultima copertă. Angela Marinescu insistă pe plăcerea „teribilă şi imensă” de a scrie a lui SGB („Aici, în TORRENT-ul dezinhibat pînă la virgulă și punct, și-a adunat personajele care lui îi plac cel mai mult, și anume junkiștii puri ca lacrima, puși pe o joacă de-a distrugerea vieții și a morții, cu convingerea că ei cunosc mai bine, eventual altfel, viața și moartea, marginalii gata erotizați și drogați, „de la mama lor”, inteligenți, iconoclaști, ratați, și i-a pus pe toți să vorbească în spațiul care se numește… SGB, adică în propriul său creier”), iar Ioan Es. Pop – pe libertatea de exprimare („În chimie, radicalii liberi sunt identificaţi, recunoscuţi, studiaţi cu o anumită îngrijorare. În literatura română, radicalii încă nu sunt chiar liberi, dar circulă cu tot mai puţine inhibiţii prin spaţiul privat al nefericirii colective. Un radical născut să fie liber şi care chiar se comportă aşa este Stoian G. Bogdan”). Aşa e, dar ambele calităţi erau deja arhiprezente în romanul „Nu-ştiu-cîte-zile”, iar noutatea „Torrent”-ului e lumea despre care scrie SGB, într-adevăr, cu o plăcere violentă şi libertină, cu o vrăjeală de limbaj pe care doar SGB-ul şi-ar fi putut-o permite în scris. E vorba de lumea drogangiilor, despre care s-a mai scris în literatura română, fireşte, începînd cu „Pizdeţ” şi „Real K”, dar acolo personajele erau la limită, nu erau peste orice limită, aşa cum sînt ale lui SGB, din aceeaşi lume cu personajele lui George Vasilievici din „Viseptol”, roman nepublicat încă, din păcate. Personajele din „Torrent” trăiesc exact aşa cum trăiesc în realitate narcomanii, vorbesc la fel, se poartă la fel, gîndesc la fel, de aceea „Torrent” e o carte care va speria de-adevăratelea o mare parte din lumea literară, mai ales pe critici şi pe tradiţionalişti. Dar personajele lui SGB sînt la fel de dependente ca şi ceilalţi dependenţi, doar că de droguri sau, poftim, de poezie, pentru că ei se hrănesc cu „pastile-n formă de poem. îţi schimbă viaţa, / sunt fructul oprit, poarta / spre metarealitate”. De fapt, Stoian G. Bogdan asta ne sugerează: că poezia e un drog, că nu poate scăpa din mrejele ei puternice nici cel care o scrie („maţele îmi ghiorăie poezie”), dar nici noi, cei care o citim („pe străzi maşinile curg vise”). Poate de aceea SGB (care mai întîi e stradă, apoi bulevard şi chiar oraş) dedică „Torrent”-ul „celor care n-o vor citi”… celor care trec peste vise şi dacă visează, visează la o „lume(a) cu spiritul înalt / zîmbitor / în care ai realitate / nu vise”. „Torrent” e o carte de poezie care are poveste, acţiune, dar şi foarte multe imagini, expresii şi versuri frumoase („cu cât mă gândesc mai mult la tine /cu-atât liniile din palme ţi se modifică / de parcă lumea ta ar fi în subconştientul meu”, „sparg în fiecare zi flaconul cu speranţă / şi mi-l torn din cap pînă-n picioare”, „noapte ca o robă de judecător”…), o carte narativă „numai bună de povestit” (Ioan Es. Pop). O carte avangardistă şi novatoare, directă şi tăioasă, necenzurată şi cu garda jos, ca un torrent pirat, nerecomandată minorilor.

Stoian G. Bogdan, „Torrent (superPoem)”,  Editura Herg Benet (2011)