TATUAJE

Mihail VAKULOVSKI

 Rădăcina de bucsau

 „Rădăcina de bucsau” de O. Nimigean este un roman complex, în care nu prea există teme minore şi eram să zic că nici personaje neimportante n-o să găsiţi în acest roman thomasmannian, chiar dacă mai apar şi personaje episodice din cînd în cînd, ba la spital, ba prin sat. Fiecare personaj de-al lui O. Nimigean trăieşte o istorie, trece printr-o dramă personală, are o biografie în spate, şi-a format o lume proprie atît de bine conturată, încît nu mai poate ieşi din ea. Liviu, naratorul homodiegetic, este nodul relaţiilor personajelor cărţii, celelalte două personaje centrale fiind (încă) soţia sa şi mama sa bătrînă şi bolnavă, de 82 de ani, care acceptă că e pe moarte şi-l cheamă acasă. Această chemare e îngrijorătoare („Dacă mă pomenesc la un moment dat singur cu cadavrul ei?”), cititorul fiind încordat pe tot parcursul naraţiunii. Cartea începe şi se termină în pat, doar că nu e un roman de dragoste, ci o dramă existenţială, în pat fiind mama naratorului (la început – bolnavă, la sfîrşit – adormită). E o poveste existenţială despre despărţire la puterea a doua, Liviu, un intelectual de vreo 40 de ani, e în pragul divorţului, apoi mama sa e pe moarte – o despărţire pe care orice om o poate doar amîna, dar nu are cum s-o evite. Liviu este un artist care nu se prea poate integra în societate, fără un serviciu stabil, susţinut din punct de vedere financiar de soţie, un personaj pus de O. Nimigean într-o situaţie la limita limitei. Mama lui, o bătrînă orgolioasă, se trezeşte într-o poziţie insuportabilă pentru ea, care ar fi preferat moartea. Soţia lui se trezeşte înşelată de soţul de care oricum era hotărîtă să divorţeze („Cu timpul, trupurile noastre s-au stins şi începură să se evite…. p. 53-54… Nu de puţine ori, prezenţa ei îmi inducea senzaţia de ireal. Se găsea aici, lîngă mine, puteam s-o ating, arăta la fel, vorbea, trebăluia, sporovăiam – şi totuşi devenise altcineva, un musafir dintr-un univers paralel”). Liviu are grijă de mamă aşa cum în copilărie o mamă are grijă de copilul ei – o spală la fund de fecale, îi oblojeşte rănile din cele mai intime locuri, momente naturaliste de neuitat, foarte dure ca substanţă (nu ca stil sau mod de exprimare, cum ne-am obişnuit de obicei la scriitorii noii generaţii), acţiuni descrise, însă, foarte natural şi firesc de O. Nimigean. Relaţia lui Liviu cu mama sa este foarte puternică,  la fel şi relaţia cu Zelda (mai mult din trecut, din amintiri), dar sunt interesante şi întîlnirile lui cu un fost coleg, care vorbeşte ca-n cărţi, cu citate şi linkuri, criticînd puterea de atunci şi de acum şi analizînd critic societatea, dar şi cu un vechi prieten, care acum e popă, fan Doors şi Black Sabatt care mănîncă mici şi cîrnaţi în post. Naraţiunea romanului e homodiegetică, de multe ori în stil de jurnal. Cartea e scrisă cu mult nerv, ţinîndu-şi naratorul şi totodată şi cititorul cu nervii întinşi la maximum. Naraţiunea e din cînd în cînd întreruptă de paranteze compuse din replici, voci interioare care se contrazic cu vioiciune, dînd un ritm alert naraţiunii. Impresionează şi aerul uşor religios, subtil, nu agresiv, analizele sociale sau politice (pp. 440-441 – „Înţeleg că aproape tot ce-a urmat căderii lui Ceauşescu e un dans drăcesc pe mormintele celor ucişi în decembrie”). Romanul are o temă autentică, general umană, este foarte bine scris şi construit exemplar, personajele sînt puternice, vii şi memorabile. „Rădăcina de bucsau” de O. Nimigean e o carte mare şi la propriu (aproape 500 de pagini!), şi la figurat. Mărimea obiectului poate speria cititorul, iar dimensiunea valorii romanului poate fi aflată doar după lectură, aşa că eu vă urez lectură utilă!

O. Nimigean, „Rădăcina de bucsau”, Ed. Polirom, 2010