AncheTiuk!

Ai avut vreo perioadă a foamei în viaţă? Cu ce asociezi foamea?

 

 Liviu Antonesei

Sigur că am avut! Eu asociez nu doar foamea, ci toate instinctele elementare, deci setea, sexualitatea, nevoia de somn, cu viaţa, ele sînt viaţa. Restul e interpretare a vieţii, contemplare a ei, parafrază, transformarea în viaţă secundă, ce ţine de simbolistică şi funcţia fantasmatică, ba chiar şi ascundere a vieţii, ca să nu vedem sfîrşitul acesteia, moartea.

 

 Dan Iancu

cum nu? cine n-a avut habar nu are cum e să culegi legumele aruncate pe jos de tarabagii și să mai și rizi. bomboana pe colivă e cînd pleci din piață cu o sarsana din care vei face un ghiveci și un compot în aplauzele celor ce-și numără paralele. acu depinde și de foame. dacă e numai aia legată de stomac, în funcție de vărstă, e suportabilă. mai greu e cu iubirea și lipsa femeii iubite. aia e penală. îți trece cheful de haleală și îndeobște te lași în băutură „și în vodci o mie” vorba poemului. acu scriu o carte despre asta. foamea de femeia aia, minune a lumii, cu care te înfrupți precum hagi în isarlîk. e corpul tau e foamea ta și e jumătatea ta. a voastră corect spus, dar e vorba de un singur trup, de o singură foame. aia din care scrii și din care viețuiești.

 

Cezar Nicolescu

Au fost cîteva zile în care am trăit numai cu bere. Nu am vrut să împrumut bani de la nimeni, pentru că știam că nu îi pot da înapoi, dar îmi invitam colegii din căminul P19 Regie la bere. Pe banii lor... Ţigările veneau, evident, tot din tapaj. Apoi, în urma unei lecturi la Biblioteca de Poezie, dacă îmi aduc bine aminte, Ioan Es. Pop ne-a invitat pe cîţiva la un restaurant, în apropierea Lipscanilor. A fost prima masă adevărată după trei zile: mîncare caldă după Ieudul fără ieșire cu nelipsita bere.

 

 Vali Deac

da,
cu lenea.

 

 Marius Ianuş

Doamne ferește!

 

 Dan Someşan

            …când îţi dai seama că eşti în gara Simeria, 2 dimineaţa, ploaie mocănească, putoare sulfurică, lumini stinse şi ţi-e foame de un covrig. Atât. Pălinca din ploscă nu mai poate căptuşi cu success stomacul.

            ...când îţi faci curaj să pui încet un picior în faţa celuilalt să cauţi un loc ferit, cu mese şi scaune, unde să poţi mânca numitul covrig.

            ...când găseşti locul, mănânci covrigul, termini pălinca, ai băut o cafea şi ţi-e foame de un om care să aibă urechi şi atât.

            ....când îţi astâmperi foamea de oameni întors lângă caloriferul rece din bezna adiacentă şinelor cu pixul mână aşteptând mântuirea goarnei vreunei locomotive de „personal”.

 

Dumitru Crudu

Nu ştiu de ce, dar anume foametea a fost cel mai nedorit lucru pe care l-am trăit la sfârşitul Uniunii Sovietice şi în primul deceniu de independenţă. Niciodată nu-mi ajungeau bani. Mereu eram cu buzunarele goale şi burta lipită de coaste. În Tbilisi, la un moment dat, câteva săptîmâni am mâncat numai caise. Pentru că nu aveam bani. În vecinătatea căminului meu se întindea o livadă de caişi şi acolo îmi luam prânzul sau cina, compuse doar din acele fructe dulcege. În Braşov, o dată, într-o vacanţă de Paşti, am mâncat slănină cu magiun. Sub semnul foametei s-au derulat studenţia mea georgiană sau braşoveană. Îmi amintesc şi acum cu groază de acele zile când şoarecii îmi dansau în burtă şi frigiderul meu era gol-goluţ. Noroc că am avut mulţi prieteni şi noroc că în vacanţe puteam merge la Flutura.