AncheTiuk

Ai avut vreo perioadă a foamei în viaţă? Cu ce asociezi foamea?

Anca Giura

 N-am suferit de foame cu adevărat niciodată. Nicio zi măcar. Simple aceste propoziţii demonstrează că sunt o persoană născută şi crescută pe timp de pace.

 Percepţiile mele mentale legate de foame sunt extreme de …literare. Literatura m-a învăţat cel mai mult despre foame, această stare pe care n-am experimentat-o. Ţin minte că m-a marcat un citat obscur şi inexact din Desculţ al lui Zaharia Stancu, literatură proletcultistă, în care e descris indirect cum moare un copil de foame şi sete, asociate cu boala. Aveam vreo opt ani. De atunci, am citit poate sute de cărţi, româneşti sau străine, în care un personaj sau mai multe suferă  neîncetat de foame.

 Foamea o asociez invariabil cu războiul şi cu regimul politic restrictiv. Tot literatura m-a învăţat asta. Cu imaginile evreilor, armenilor, cu ale celor morţi programatic în URSS în anii ’20, cu ale soldaţilor mărşăluind într-un conflict ca şi pierdut, cu ale   copiilor nefericiţi din Africa. Pe timp de pace nu-mi pot imagina foamea, crescută fiind într-o zonă mixtă, cu ape, câmpii şi păduri, cu climă blândă, unde natura te hrăneşte singură şi dacă n-ai munci defel.

 Cu toate că n-am trăit-o, foamea mă înspăimântă. Pentru faptul că ea ar extrage animalitatea pură din noi, asociată implicit canibalismului, de care unii, dar nu toţi, ar fi în stare. Dar cel mai tare mă înspăimântă imaginea copiilor înfometaţi, lipsiţi de apărare. De aceea mă impresionează enorm copiii mici atunci când învaţă să mestece şi au în mâini o coajă de pâine pe care o ţin ca pe ceva foarte preţios. E o imagine arhetipală, care mă trimite cu gândul la toate mamele lumii, acele mater dolorosa obscure, netrecute în cronici, de acum sau din trecut, care nu şi-au putut salva copiii de la malnutriţie sau de la înfometare.