Marius CONKAN

Omagiu lui Peter Pan și lumilor alternative

Dacă J. M. Barrie nu ar fi publicat Peter Pan și Wendy acum o sută de ani, în mod sigur multe dintre lumile alternative, create astăzi și în a doua jumătate a secolului trecut, nu ar fi existat. Mă refer în special la Povestea fără sfârșit de Michael Ende și la seria Harry Potter de J. K Rowling. Mitul orfelinului Peter Pan, care își construiește un ținut compensatoriu (Neverland), a fost reciclat în figura lui Bastian, băiatul orfan de mamă, care este inițiat în Fantazia, și în cea a lui Harry Potter, orfan de ambii părinți, plasat să-și joace maturizarea și să-și reformuleze identitatea, prin forțele oculte ale magiei. Pe lângă aceste două povești celebre, fără îndoială că s-au scris și se vor mai scrie și altele, de aceeași factură, pornind de la mitul lui Peter Pan.

În acest text de celebrare a ținutului Neverland voi schița o ipoteză privind rostul și importanța lumilor alternative pentru omul actual, care practică diferite forme de evaziune din realitatea angoasantă. Ca simplă curiozitate, am încercat să aflu frecvența cu care cărți despre lumi compensatorii au fost scrise în intervalul 1865 (anul publicării lui Alice's Adventures in Wonderland) și 1997 (anul publicării primului volum din seria Harry Potter). Ținând cont de faptul că Aventurile lui Pinocchio au apărut în 1883, Vrăjitorul din Oz în 1900, Peter Pan și Wendy în 1911, Micul Prinț în 1943, primul volum din Cronicile din Narnia în 1950, Stăpânul inelelor în 1954, Povestea fără sfârșit în 1979, printr-un simplu calcul se poate stabili o frecvență de aproximativ 15 de ani, cu care lumile alternative sunt actualizate în cărți cu un imaginar fantastic și miraculos. Începând, însă, cu a doua jumătate a secolului XX, această frecvență se intensifică și își găsește apogeul în explozia de cărți fantasy (notorietatea seriei Harry Potter este emblematică în acest sens), mai mult sau mai puțin valide estetic, și în proliferarea lumilor alternative virtuale (spre exemplu, jocul internautic Second Life sau construcțiile cinematografice 3D, unele realizate după romane celebre). Așa încât, o chestiune esențială în problematica lumilor alternative (fie acestea literare sau confecționate tehnologic) constă în depistarea cauzelor care îi determină pe unii scriitori, cititori sau simpli privitori să fie constructori și complici la scenariul unei evaziuni din realitate.

Înainte însă de a oferi o posibilă premisă privind această chestiune, voi face o scurtă paranteză, oprindu-mă asupra unui element lămuritor, pe care l-am descoperit în primul volum din seria Cronicilor din Narnia, de C. S. Lewis. În Nepotul magicianului aflăm că Narnia reprezintă cosmosul creat de leul Aslan, cu participarea personajelor din lumea reală, în interiorul căruia s-a instalat Paradisul. Digory, nepotul unui magician londonez, este trimis de către Aslan să culeagă un măr din arborele Paradisului, pentru ca din sămânța acelui măr să crească în Narnia un arbore asemănător, cu funcția de a-i proteja pe locuitori de forța malefică și distructivă, reprezentată de vrăjitoarea Jadis. Dacă Paradisul poate fi considerat lumea alternativă arhetipală, creată de Demiurg în centrul cosmosului, atunci gestul lui Aslan de a sădi în ținutul său o fărâmă din arborele originar poate fi înțeles ca un act magic de transformare a Narniei în Paradis. Ulterior, Aslan îi dăruiește lui Digory (întors la Londra) un măr din arborele Narniei, pentru ca băiatul să o poată vindeca pe mama sa de o boală incurabilă. După ce aceasta se însănătoșește, Digory îngroapă cotorul mărului în curtea casei și, astfel, crește aici un arbore magic, a cărui însușire primară (deocamdată) este aceea că produce merele cele mai gustoase din Londra. Când băiatul devine matur, o furtună prăbușește copacul cu pricina și, neștiind ce să facă din lemnul acestuia, Digory croiește un șifonier. Or, dacă Narnia e Paradisul iar copacul devenit șifonier este o rămășiță din arborele paradisiac, atunci călătoria prin șifonier către Narnia e o călătorie înspre Paradis.

 Din acest joc imaginar creat de Lewis, putem specula următoarea ipoteză: evaziunea omului actual în lumi alternative e o formă sublimată de întoarcere în Paradis. Spre deosebire de omul medieval, care căuta un Paradis fizic, existent în lumea reală, omul actual caută Paradisul prin imaginație și îl găsește doar în lumile alternative, fie acestea internautic-virtuale sau literare. Așa încât, Fantazia, Narnia, Neverland, Wonderland sunt paradisuri fără valență creștină, special confecționate pentru a satisface nevoia unui refugiu în spații ale miraculosului, care funcționează după criterii și structuri opuse realității, dar generate tocmai de realitate. Fascinația cu care omul actual citește cărți despre lumi fantastice și vizionează filme cu un imaginar compensatoriu este motivată tocmai de această căutare a unui paradis arhetipal, care nu mai este posibil în lumea pragmatică și ultratehnologizată în care trăim. Pentru acești oameni grăbiți, practicanți ai unui hedonism cerebral, Paradisul nu mai e biblic, fizic sau metafizic, ci un Paradis confecționat prin intermediul lumilor alternative. În acest sens, nu doar funcția cathartică (un katharsis care și-a pierdut consistența clasică) este exersată prin aceste lumi, ci tocmai posibilitatea unui paradis, de orice factură ar fi acesta și prin orice mijloace ar fi obținut. De aceea, nu va surprinde pe nimeni că un inconștient comun funcționează în cazul fiecărui creator de lumi alternative. Aceleași strategii narative și de construcție a imaginarului pot fi identificate în cazul lui Carroll, Barrie, Lewis și Rowling, dar ceea ce contează este tocmai faptul că a crea lumi alternative, cu impact la public, reprezintă în sine un gest de creație a unui alt paradis, pe care omul actual îl caută, corupt de tehnologie, reificat de o societate pragmatică și conștient că Edenul biblic nu mai există.

Am considerat de cuviință că un omagiu adus lui Peter Pan și ținutului Neverland, care împlinesc anul acesta un veac de magie, nu poate fi formulat altfel decât printr-o pledoarie asumată pentru lumile alternative (literare). Tocmai întrucât Ţara de Nicăierea sau Neverland constituie un ţinut eschatologic de resemantizare anabatică a morţii, iar în cadrul acestui topos, imaginaţia simbolică acţionează în așa fel încât substanţa degenerescentă a morţii să se remodeleze în funcţie de miraculos. Ţara de Nicăierea, ca topos al copiilor orfani sau avortaţi (Peter Pan, copilaşii, căpitanul Cârlig şi piraţii acestuia sunt nişte embrioni expulzaţi din lume), devine astfel morfologia iconic-eschatologică a unui ţinut interiorizat, care se desfăşoară în zonele proteice ale inconştientului. Neverland este un „uter secund”, de regestare a copiilor expulzaţi din realitate, iar Peter Pan reprezintă arhetipul copilului orfan sau avortat, care generează Ţara de Nicăierea. Întrebarea mea de final este, de aceea, următoarea: câte din lumile compensatorii, ulterioare ținutului Neverland, nu sunt, de fapt, astfel de "utere" generate tocmai cu scopul de a reactualiza și regândi paradisul?