Sorin LUCACI
în patria mea poeţii mor prea devreme
cu mult înainte de vreme
mor puţin câte puţin până li se scurge tot sângele din poezie
până rămâne poezia ca o supă searbădă
nici n-apucă să-şi mănânce amărâta de pensioară
şi-ntr-o zi li se cuibăreşte nepoftită moartea în piept sau în burtă
ca un câine zgribulit sub streaşina casei
şi așa tam-nesam începe să crească
şi creşte proasta creşte ca un aluat dospind
până se face una cu pământul până se face tină
şi nu vrea în ruptul capului să plece scârba dracului
şi ne rugăm doar doar o pleca şi o otrăvim în fiecare dimineaţă
puțin câte puţin îi strecurăm picături letale în ceaşca de cafea
doar doar o pleca
şi mergem la vraci la babe la ţigănci ghicitoare facem descântece dăm în bobi
dar ea nu şi nu
încăpăţânata stă ascunsă ca o căpuşă în blana ciobănescului
ca un chiriaş beţiv într-o garsonieră sordidă
fără geamuri fără uşi fără duşumea fără angarale plătite
în faţă doar cu o sticlă de vodcă pe jumătate goală
stă şi aşteaptă a doua venire a lui Hristos
în patria mea poeţii nu au ce căuta
doar coţofenele şi pelicanii îşi găsesc un loc mai bun
mai jos spre lunca dunării
îşi vor face o altă patrie doar a lor
o patrie a poeţilor undeva mai la nord
în patria mea poeţii îşi amanetează iluziile cărţile iubitele
îşi amanetează degetele şi ajung doar de-şi
povestesc poemele unor necunoscuţi la vreo nuntă sau înmormântare
în ţara mea nimeni nu-şi plânge poeţii
în ţara mea de fapt nu mai plânge nimeni
doar vreo bătrână trecând prin cimitir îşi înclină capul într-o parte
şi-n alta şi printre lacrimi suspină “maică da’ tânăr s-a dus”
în patria mea nimeni nu-şi plânge poeţii
în ţara mea lebedele au inimi de porţelan
şi gâturi de mucava îmbrăcate în mătase neagră
vulpile au picioare de sticlă colorată
şi berzele aripi de tinichea
în ţara mea dumnezeu îşi iubeşte poeţii mai mult decât în alte părţi
ca un tată binevoitor îi strânge pe toţi lângă el
şi le povesteşte despre mântuire
despre mântuirea prin artă
în patria mea poeţii mor înainte de vreme
sunt gata să depun armele
cineva înăuntrul meu ridică statui de gheaţă fosforescentă
parcă se şi aude sunetul drujbei modelând-o
şi zarva licuricilor de zăpadă împânzind arterele
cineva depune eforturi serioase în acest sens, nu glumă
altcineva adulmecă pete de mucegai şi dâre de ulei
lăsate de camioanele cu navetişti venite seara din orăşelul M
cineva înăuntrul meu savurează moartea cu pofta unei femei gravide
recondiţionează biserici uitate de lume
un animal negru şi păros mestecă de zor ca pe nişte snickersuri
bucăţi mărunte de tristeţe bolborosind vorbe fără înţeles
în faţa televizorului cu ecran extraplat
(cumpărat în rate de la supermarket)
unde au loc dezbateri serioase privind viitorul omenirii
încălzirea globală şi moştenirea genetică a vikingilor
serile cu miros de ambră şi mosc au devenit între timp
simple accesorii parfumate la brelocul cu chei
se deschid uşile micuţului infern din strada mântuleasa
departe de noi liliecii vampiri mimează holocaustul
ca un spectacol ieftin de pantomimă
anul ăsta vreau să slăbesc să citesc mai mult
să ajung la portoalegre
să renunţ la vechile obiceiuri
mi-am propus o groază de lucruri
şi bineînţeles că nici jumătate din ele nu voi duce la îndeplinire
spiritul combatant s-a ascuţit mai ceva ca lupta de clasă
între primatele cu deget opozabil şi celelalte mamifere
şi dacă genele false ale somnului sunt chiar genele mele
cu genele voi adormi îngerul aşezat pe ochiul de sticlă
şi dacă vinul ce se aude gâlgâind în gâtlejul paznicului de anticariat
e chiar sângele tău cu mirosul sângelui voi
ademeni cârtiţa de grădină spre locuri mai pitoreşti
acum mi-e somn
sunt gata să capitulez în faţa unor fosile din precambrian
să ridic batista albă cu mâna tremurând
sunt gata să depun armele, fraţilor
o să-mi cumpăr oraşul acesta
m-am născut undeva într-un cătun în ucraina
aproape de Cernăuţi
noaptea vorbeam mult în somn
după ce toată ziua spărgeam baloane rozalii de săpun în
urechea bunicului
“atcroite cnigu ” ţipa mama mereu
în timp ce eu citeam “suferinţele tânărului Werther”
îi spuneam că n-am chef să-nvăţ şi că
îl aştept pe tata până-şi termina borşul de peşte
pe vremea aceea aveam mult peşte prutul era aproape
şi plecam împreună pe ogredina
făceam fotografii la minut cu aparatul tatei smena
învăţam câte cinci cuvinte ruseşti pe an
aveam o copilărie fericită
atât de fericită încât ne ascundeam emoţiile prin hambare stranii
mai la vale aveam un lot mare de pământ
unde cultivam criza de hârtie
copiii satului ridicau lângă şcoală piramide gigantice
din borcanele puse pentru iarnă
într-un colţ al casei înconjurat de toate speciile
de pisici
“canarul începea să creadă în binefacerile coliviei”
într-o zi am primit nişte bani de la tata
eram bucuros
o să-mi cumpăr oraşul acesta, îi spuneam
o să vă arăt eu că o să-mi cumpăr oraşul
e ieftin
nu costă decât două ruble şi cincizeci
e frumos oraşul
văd totul ca-n palmă
mi-ar mai trebui o jachetă
s-a cam lăsat frigul
concert nr.2 pentru pian si orchestră
(poem despre un om care suferă fără vină)
tatăl meu bolnav în acel anotimp straniu
citea ziarul cu gravitatea momentului
hibernând în liniştea sa ierarhică
iubea femeile pe tocuri înalte
şi pentru acest fapt dorea să iasă cât mai grabnic la pensie
să privească de la mansardă femeile cu tocuri înalte
tata liniştit şi tăcut toată ziua
în căruciorul său de paralitic
“nebărbierit cu buzunarele pline de stafide”
privea acvariul cu cele trei salamandre
îi plăcea să le spună “micile mele şopârle”
vorbim în timp ce viaţa te închide într-un cerc
ca un vajnic luptător de sumo
un cerc din care ar fi indicat să nu evadezi, îmi spunea tata
în seara asta nu mai are rost să îmbrac halatul meu de simţuri
voi rămâne lângă tata ascultând rachmaninov
(concertul nr.2 pentru pian şi orchestră)
“nebărbierit cu buzunarele pline de stafide”
* * *
Mi-e cald. Salivez abundent.
Intr-o dimineaţă de vară cu siguranţă îmi vor creşte aripi
albastre de fluture.
Şi dintr-un cocon voi deveni un adult cu familie şi responsabilităţi.
Nu merg la biserică şi nu fumez.
Uneori am atacuri de panică şi îmi vine să urlu.
Să lovesc cu pumnii în zidurile imobilelor
Azi îngerul meu şi-a luat o zi liberă.
Nu teama de moarte mă îngrozeşte
ci iminenţa morţii
"lulu on the bridge"
când vorbea dimitrie cu o grimasă în colţul gurii
ne treceau fiori reci pe şina spinării
se deformau ziua şi noaptea cu ultimele picături de sudoare
pe fruntea statuii ecvestre a lui alexandr suvorov din tiraspol
şi cântăreaţa aia ucraineană de jazz trecută bine de prima tinereţe,
aia creaţă olga blenorovskaia roşcata cu ochii de un albastru spălăcit
lângă cafeneaua de pe bulevardul khreschatik ne povestea
cu o voce tabagică despre aventurile din prima tinereţe
despre bunicul igor plecat pe front în smolenskaia oblasti
dimineaţa îţi dezlipea genele încet
mijind puchinos în odaia cu pereţi gârboviţi
ceva mirosind a carne arsă răzbătea dinspre casele galbene
cu chirpici
cineva aţipise pe o margine de cer fără să-i pese şi nori sforăitori
se îmbulzeau ca nişte polipi peste trenurile cu navetişti via ungheni
hai sictir ţipa ţiganca la puradelul măsliniu
agăţat de fustele multicolore
iar noi preschimbam paşapoarte de dragoste cu meticulozitatea
unui falsificator celebru dat în urmărire generală
se dădeau urmăriri nu glumă, între poliţişti şi gangsteri mai ceva ca-n filmele
americane din anii 80
şi totul se derula cu lentoarea unui gramofon
edith piaf non je ne regrette rien non je ne regrette rien
graseind franţuzeşte din balconaşul mansardei cu muşcate
tu îţi scuturi dimineţile prăfuite de toată marseieza asta ipocrită
ca o oglindă smolită în care tresar boabe de struguri culeşi
într-un anotimp neştiut într-un anotimp costeliv
"ar fi trebuit să vezi dincolo..." îmi spuneai, dincolo de acele ziduri inimile pulsând în garduri de sârmă ghimpată
şi magia trecutului ca un abur nedesluşit între pereţii de beton
lumina difuză prin care ai vazut „lulu on the bridge” seara la cinemateca
şi asta se cheamă că trăieşti
că iubeşti viaţa cu adevărat, prietene
matilda
matilda e o fată dulce
(vă spun asta din proprie experienţă restul e ficţiune)
cu buze mari cărnoase nesiliconate
cu un decolteu lejer mai ales vara dar promiţător de tandru
matilda are părul negru lung şi ondulat
(câteodată foloseşte ondulatorul din dotare)
ştie să facă o delicioasă supă de vişine
şi în fiecare seară mă lasă să mă strecor
în aşternutul ei voluptuos
ca într-o sală de cinema unde rulează filme
din anii 60
mirosind a clătite cu carne şi sparanghel
vă spun, matilda e cea mai dulce femeie din lume
are ochii verzi are rochia roşie cu buline albe
şi săndăluţe cu dantelă
matilda mă iubeşte constant
şi eu o iubesc în fiecare seară
când intru în aşternutul ei vaporos
ca într-o benzinărie cu iz erotic
lumea mea nu e decât un păpuşar logodit cu deznădejdea
am intrat pe uşa cerului izbind-o de perete
trosc pleosc
cumva să-i cer socoteală lui dumnezeu pentru toate fărădelegile
si pentru toate inadvertenţele
pentru toate omisiunile şi pentru toate crimele împotriva umanităţii
şi tot rahatul ăsta de viaţă
şezi lângă mine, mi-a spus
hai vino, şezi
cum vezi lumea de aici? să-mi spui dragul meu dacă ai nevoie de alte dioptrii
înainte de toate spune-mi cum vezi lumea
şi apoi discutăm şi de nemulţumirile de frustrările tale
cum o vezi? neagră? nu
cenuşie? prea putin
albastră? deloc, i-am raspuns
apoi am înţeles cum stă treaba cu lumea văzută de sus
de ce soarele luminează mai puternic la poli
de ce furnica se află în inferioritate faţă de miriapodul scolopendra gigantea
cea mai mare specie de miriapozi şi de ce lemnul câinesc este folosit
pentru amenajarea gardurilor vii
de ce în fiecare dimineaţă fluviul zambezi îşi varsă lacrimile în
cloaca oceanului
de ce denisa mănâncă dimineaţa numai cereale integrale cu lapte
de ce marele rechin alb îşi poartă dragostea confraţilor între
aripioarele dorsale
de ce ioana şi-a dezbrăcat inima ca floarea roşie de pin în faţa logodnicului
din mogadishu
de ce gondolierul visează veneţii în ochiul de oază al deşertului
de ce gândul inofensiv al mânzului adoarme în fiecare seară
pe coapsa sfântului duh
şi toate se vedeau aşa ca o întoarcere firească la origini
la sensul primordial al lucrurilor
ei, cum vezi lumea, mă-ntreba dumnezeu cu o oarecare condescendenţă
norii de cânepă se hlizeau în jurul nostru de parcă eram doua marionete
într-un carusel celest
grimasele îngerilor ca nişte răni deschise supurând durerea şi teama şi moftul şi aroganţa
îmi muşcau din memoria de porţelan cheaguri risipite de sânge
ce ai putea pretinde de la dumnezeu
poate un gram de nemurire poate o bucătică mică de cer de care să agăţi lozinci antioficiale
ce ai putea pretinde de la dumnezeu
silabisind încet cuvântul pă-cat ca un os de peşte subţire ascuns în limba de nisip
ca veteranul la grumazul arcaşului plutitor ce i-a spintecat roua de pe braţul drept
şi atunci, i-am strigat însetat de o picătură de nemurire
he he doamneee dumnezeuleee
lumea mea nu e decât un păpuşar logodit cu deznădejdea
aştept să se extragă cauciucul de pe buzele tale
cândva eram celebrul dirijor al filarmonicii
si gura ta ca o orchestră funambulescă
în uniformă roşie de re minor
astepta semnele magice intr-un colţ de dormitor
acum aştept să se extragă cauciucul
de pe buzele tale cărnoase
ca într-o descriere provizorie
aştept liftierul cu mănuşi albe
să-mi deschidă uşa inimii tale
ca-ntr-un roman de început de secol douăzeci
aştept căţeluşii tăi de pluş cumpăraţi la promoţie
să se gudure la picioarele unei după amieze schieunând
atunci tu vei face feţe feţe
te vei holba la mine ca la un saint bernard
crescut undeva prin alpii elveţieni
în materie de câini toti suntem nişte specialişti
vom adera împreună la partidul bărboşilor
vom organiza simulacre de judecată pentru fiii broaştei
fluturi păroşi se vor roti deasupra capetelor împăiate
o baltă de sânge te va izbi între ochi blajin
şi se va întoarce ca un bumerang
în scorbura de beton a străzii
cu vipere negre şi fetuşi
he he, tu vei fi pe atunci demult plecată
cer variabil şi nici o avertizare de cod galben
toate bune şi frumoase
aşteptăm concediul ca nişte
şopârle viu colorate din insulele galapagos
trebuie să ducem puii la mare la aerosol la ultraviolete
pe coastele greceşti turceşti sau pe coasta dalmată
au nevoie de soare calciu vitamine minerale
si de ce dracu s-a mai inventat
la capătul falezei dumnezeu şi-a deschis o gogoşerie
„donuts god” şi îşi aşteaptă clienţii
cu muffins cu ciocolată
ştiu ora la care mă trezesc în fiecare dimineaţă
ştiu pe de rost meniul zilei
ştiu temperatura apei mării
am memorat orarul microbuzelor
ştiu distanţa dintre royal holiday palace şi delphin de luxe
ştiu unde sunt papucii şi colacul de plajă
salteaua pneumatică
şi nelipsita loţiune de protecţie solară
între timp mi-am lăsat barbă
mi-am cumparat ochelari de soare ray ban
m-am apucat de fumat şi ştiu cu siguranţă
că a crescut speranţa de viaţă
nevastă-mea pe un sezlong citeşte ceva din coehlo
copiii se joacă cu băieţelul unei familii de slovaci
mâine vom merge la aqua land
mâine se anunţă cer variabil
şi nici o avertizare de cod galben