Liviu ANDREI

 Bordelul din saramură

           

            Doamna Penelopia nu mai știe câți amanți a avut la lumina becului. A încetat de multă vreme să le mai țină socoteala. În amor nu mai faci diferența între zi și noapte, între soare și neon, între masă și pat.

            Își amintește cu plăcere despre ultimul bordel în care a lucrat pentru satisfacerea nevoilor patriei. Sunt absolut sigur că e genul de bunică pe care orice nepoțel și-ar dori-o. Imaginați-vă ce povești perverse, dar folositoare ar spune ea la gura sobei.

            Orice altă femeie se poate lăuda că a trecut prin comunism. La domna P. lucrurile stau puțin altfel: comunismul – în starea lui erectă – a trecut prin ea.

            O dată sau de două ori pe săptămână, tovarășa Penelopia Corniciuc se dezbrăca de halatul ei de secretară de combinat și cobora în gaura de munte de la Coștiui. Salina, care era în recondiționare, devenise un loc al caznelor plăcute, un loc al împlinirii fanteziilor bărbăților de partid cu alte femei, ale căror guri nu le pupau propriii copii. Mânați de șliț, mai marii județului lucrau din greu la îmbunătățirea condițiilor din interior și exterior, respectiv ale căilor de acces.

            Salina liniștea orice bărbat cordace. Mirosul ei de pește parfumat te lua de nas încă de la intrare și îți confirma că aici poți băga mâțanul la gaură. De altfel, sarea făcea bine și la păsărică. Curvele, nu multe la număr, erau recrutate din rândul femeilor muncii. Cine le alegea, nu știu. De obicei curvele se aleg singure. O dată pe lună un doctor libidinos, dar priceput, le controla și le învăța cum să se dreagă cu piatră vânătă și alte leacuri din popor.

            Indiferent dacă erai pionier, găligan onanist sau tovarăș în toată regula nu puteai să nu simți ceva peștesc în aer. Mai mult ca sigur că acest loc fusese un bordel din epoca fierului sau a bronzului și acum își reintrase în drepturi. Dacă judecăm biblic, Dumnezeu Însuși a umplut acest găuroi muntos cu sare asemenea Sodomei și Gomorei.

            Pentru tânăra (pe-atunci) Penelopia niciun drum la Coștiui nu era ușor. Trebuia să se pregătească mental, dar și fizic, pentru că nu putea ști cât sau ce o să intre în ea. Știa că avea treabă să primească o delegație din Cehoslovacia. Tovarășii îi primeau pe cehi cu acte și băutură, ea trebuia să le ofere căldură. Cele mai frumoase clipe erau, însă, cele românești. Tovarășii autohtoni trebuiau primiți și ei. De multe ori lucrurile degenerau. Ea devenea un confident pentru peceriștii care se spărgeau la băutură. Rezolva din fofoloancă și priviri, atât probleme casnice, cât și de județ.

            Juca table, țintar și ping-pong goală cu tovarășii. Poate din pricepere sau pentru că le distrăgea atenția cu diverse scheme corporale îi mai și bătea. Își cunoștea bine organismul. Cu mică sforțare își putea mișca după caz urechea dreaptă sau sânul stâng și chiar să facă o mică schemă din vulvă.

            Nu-i plăcea să doarmă în salină. Visa urât. Visa muncitori și militari morți, care își dăduseră duhul pentru această lucrare subterană. Se trezea tot timpul cu gura uscată.

            Bârfa de serviciu o ajunsese până la urmă și mai toți oamenii muncii se chinuiau să-i ridice fusta. Totuși, curvele de partid sunt ca femele alfa ale unei haite. Doar masculii alfa le-o pot înfige pe Jipata.

            –  Mare haimana, Penelopia asta! Cam bagă botul la smântână…

            –  Ai vrea și tu, ce dreacu’!... Mie-mi spui?!

            Pălăvrăgeală femeiască de linie. Din când în când eterna domnișoară P. trebuia să mai treacă și printr-un chiuretaj.

            –  Frumoasă lucrare de zeiță ai aici, între degetul mare de la piciorul drept și cel de la stângul! exultă doctorul analizând vaginul fetei. Ești bună de planșă medicală. Nu e problemă așa mare! Scăpăm repede de ea. Zici că te-au apucat vărsăturile și usturimile?!

            –  Da, confirmă ea.

            –  Partidul ocrotește femeile muncii. Cum și voi stați capre și el vă stă la dispoziție ori de câte ori problema se îngroașă. Ai o mică inflamație… Ba nu! Două…

            Penelopiei îi veni atunci în minte Slătcaru, secretarul de la Constanța, căruia nu i-o putuse scula de nicio culoare, nici cu manevra Otto, nici cu Helmuth. Supărat că nu îi merge caricioplanul, tovarășul se răzbună pe ea regulând-o forțat cu piciorul lui de lemn. Na, fă, să te saturi!

            ­­­–  Hai, nu mai fă pe supărata, că nu ți-am făcut altă gaură! replică el mulțumit că-și potolise nebunia.

            Penelopia știa că Slătcaru suferă de complexul bucății de lemn care-i întregea ciotul piciorului. Alte curve fuseseră nevoite să-i lingă bucata de mobilă sau să-i facă celebra  frecție la piciorul de lemn. Ei, însă, îi venea să-i pună sare pe ciotul lui blestemat și să-l lase în agonia propriei saramuri. Totuși, secretarul venea mai rar decât alții și plătea bine, adică dădea tot ce avea prin portofel și buzunare.

            –  Hmm! Cred că trebuie să te liniștești o perioadă și să-ți odihnești și jderul, că o să dai în altele! o sfătui doctorul.

            Adevărul era că aproape întreg partidul o avea mică. În afară de ieșirile nebunești ale lui Slătcaru sau de burțile, balele și putoarea de brigadier silvic a unora, nimic nu deranja curvetul din salină.

            De obicei, Penelepia făcea tot tacâmul. Somnul de după lângă un limbric de partid nu era tocmai plăcut, indiferent dacă acesta era comunist român sau comunist străin. Diferențele erau mici, apucăturile aceleași. În somn, rușii sforăiau și fâsâiau rusește, iar românii orcăneau și bășeau românește.

            Dar, după cum se știe, Dumnezeu pedepsește curvetul, homalăii și toate apucăturile sexuale contra naturii prin dragoste neîmpărtășită. Penelopia căzu pradă unui ingineraș de proiect care se ocupa de găuroiul de sare. Pentru tânărul cu ochi sclipicioși de păpușă, P. era doar o bucată. Din spiritul de frondă specific târfetului, Penelopia se comportă un pic cam entuziast la primul schimb sexual de fluide.

            –  Cum e, Mugurele, cu aia? Ceva, ceva?! îl întreabă Jenel Mironică, zis Maț, colegul lui de lucru.

            –  Merge treaba. Țâță de mâță! Dau în ea ca surdu-n clopot! răspunde el fălos.

            Golan din fire, Mugurel își dregea vigoarea cu un pahar de bere rece în care punea coarne pisate de rădașcă și nasicorn. Efectele se simțeau, sau – mai bine zis –  ÎN Penelopia. Femeia era fericită.

            –  Mugurele, să crăpe fierea-n mine dacă nu te iubesc! Tu mă iubești pe mine? îl întreabă tânăra tulburată.

            –  Ce-ai, fă?! Te-a apucat bâțu’? răspunde el nedumerit.

            –  Ce zici dacă o să-ți fac un bebet? întrebă ea, zâmbindu-i sub barbă, în timp ce îi tachina penisul ca o pisicuță răzgâită.  Țin să te anunț, în calitatea ta de futălău de baltă, că nu mi-a venit ciclul.

            –  Ete fleoșc! replică el sictirit. Te duci și dai juncul afară, ce dreacu’! De căcaturi îmi arde mie acum?!...  Iubirea e sentiment de coafeză care pune biguduiri și ascultă Mirabela Dauer.

            Mugurel era mândru de el. O dovedise. Pusese mai multă sare pe rana ei sufletească decât dacă s-ar fi prăbușit întreaga salină peste ea. Dăsuse în ea până la usturime. Penelopia nu mai reprezenta niciun element de atracție pentru el. Gândul lui din şliț se îndrepta acum spre Viorela, Sarmiza sau alte curve de partid, cărora voia să le-o pitule între fese.

            ­–  Ia zi, bă, Maț! Ai intabulat și tu ceva p-aici sau terminăm lucrarea asta sărată și tu tot cu boașele cât pumnu’?

            –  M-am dat, bă, pe lângă Viorica aia. O știi?! …căprioara aia cu nasul ăla de zici că e cap de furtun. M-am uzmit ceva că e cam înaltă și mai era și un boșorog de la partid pe combinație cu ea.

            –  Și cum e? îl repede Mugurel.

            –  Hmm! Nu e cine știe ce. Faci elicopteru’ în ea. Eu pe Sarmiza aia aș vrea să o bat puțin pe buric cu sticla de Pepsi. Cică se dă pe brazdă doar cu rușii. Curvele au poreclit-o Svetlana Sarsfutinskaia. ..

            –  Pe bune că e țeapănă. Eu i-aș zice mai degrabă Suscraceskaia Pisdorova. Pun pariu că îi intru în grații.

            –  Băăă! Cu asta o-ncurci! îl avertiză Maț. Ăștea-s curviștine pentru scule de partid. Dacă se sparge vreuna mai sus că noi facem pe lichenii pe aici, belim belengheru’ rău de tot!

            –  Da, bă! O s-o cam luăm și la mână că nu mai merge vrejeala. Ni s-a urcat pizda la cap. Dar ne dăm pe băutură că sticla nu are gură să spună!

            Bine gândit. Văzând că Mugurel nu o mai frecventează, Penelopia i-a pus o vorbă bună unde trebuie. Rezultatul?! O sulă-n cur și bani de drum, adică detașare ca muncitor III la Steagul Roșu, secția Sudură. Deh! Ce înnoadă fofoloancă, nici Papa de la Roma nu desface.

            Bordelul din salină și-a menținut scopul ascuns și calitatea până în ’87, atunci când nouă încăperi s-au prăbușit peste ghinioniștii zilei. Au murit și străini și români și curve. Pentru că cam uscase jos, Penelopia nu mai era solicitată. Ultima gagicăreală a avut-o la sfârșitul lui august ’84. Deși își păstrase trăsăturile frumoase, nu mai dădea randamentul de care anii ’80 aveau nevoie. Partidul cerea carne proaspătă și multă imaginație în pat. Pasiunea nu mai era suficientă. Orice gaura cu păr trebuia exploatată la maxim. Puzderia de filme porno pe VHS, care intrase pe ascuns în țară, adusese tehnici nemțești și olandeze, iar fanteziile carnale autohtone atinseseră cosmosul.

            O mulțime de cruci din țeava de doi țoli stau liniștite lângă salina de la Coștiui. Multe au nume românești, iar șapte au litere chirilice. O dată pe an, în sâmbăta morților Penelopia și Viorica vin să-și plângă fostele colege și să-și amintească de plăcerile tinereții. Majoritatea femeilor care muriseră aici fuseseră târfe de salină.

            –  Cum îți mai merge, fată? o întreabă Viorica.

            –  Ca de obicei. Tot cu ăla care are tentativa aia de restaurant. Trag și eu pe el cât se poate, ce dreacu’ să fac... E un bășinos! E d-ăla care-și depunea icrele doar în veceu până să dea de mine.

            –  Fată, tot perversă ai rămas! o complimentă Viorica râzând.

            –  Deh, fată! Timpurile curului! Nimic nu mai merge…

            Pe lângă lumânări, femeile desfac și pun cu grijă de falus câte un prezervativ aromat, pe fiecare bonț de cruce.

            –  Ce facem, fată?! Punem la toate? întreabă Viorica nedumerită.

            –  Da, fată! Că nu mai știi care a fost curvă și care a fost la tratament… De exemplu, pe Nicoleta Mielu, asta, nici n-o știu!... Uite! Avea 23 de ani, săraca! Îi pun unul de piersică, să-i fie-n casă! Oricum în patru-cinci zile le rupe ploaia ori le zboară vîntul…

           

*

 

            Noi, puțoii care stăm acum și spargem semințe la un whist și bârfim la scara blocului, ca niște oameni din conserva de fasole, nu ne imaginăm că babeta care trece cu sacul negru de gunoi pe lângă noi a fost cea mai sărată curvă a plaiului mioritic. Niciun bărbat nu se mai uită acum la fundul ei teșit. Nu-i dăm sărumâna, că trebuie să ne respectăm golănia, dar o fixăm un pic și ne oprim din râgâieli și povestit faze din filme de buleală. Momentul de reculegere vagabonțească e cât se poate de scurt.

            Babușca Penelopia Corniciuc își vede liniștită de tabieturile și pisicile ei puturoase și nu uită să ne împroaște cu drăcuituri seci de la geamul bucătăriei. Fir-ați ai dreacu’ de pulărăi bătrâni, că mi-ați mâncat sufletul! Când pleacă la plimbare baba e tare ferchezuită. Își ascunde gălbeneala tenului mânjindu-și circular obrajii cu ruj roșu. Își cumpără doar necesarul zilnic ca să aibă și alte motive de ieșeală pentru alte zile. Curva e curvă până la ultima suflare. Dovada vie sunt moșuleții spilcuiți care o frecventează chiar și acum, când sânii ei lăsați pot fi înnodați cu ușurință într-un nod cu fundă.

            Azi Corniciuca nu mai e. Judecând după scripturi cred că a plecat într-un loc mult mai sărat decât bordelul tinereților ei. Sper ca Doamne Doamne să țină cont de faptul că ea și-a vândut doar trupul și nu sufletul, pentru partid și republică, și că și-a iubit cu patimă, atât aproapele, cât și departele. Noi ce am făcut oare pentru țară?! O lampă tristă.

            În locul răposatei s-au mutat niște rude care au o fată mamă, mamă… O să-i vină și ei rândul la o porție de salam cu barbă. Nu plecăm niciunde. Suntem cu geana pe ea.