Interviu cu Marian CRIŞAN

realizat de Mihail VAKULOVSKI

 

 

- Domnule Marian Crişan, cum aţi hotărît să faceţi film?

- Prin ’86 am văzut Indiana Jones pe video şi am hotărât împreună cu fratele meu că vrem să facem şi noi filme... Ne-am interesat noi aşa cum se fac filmele şi a fost cam greu să aflăm… după aia nu mai știu ce s-a întâmplat... Oricum pentru noi era  un fel de miraj, că e cel mai tare lucru din lume să creezi o lume paralelă în care se pot întâmpla tot felul de aventuri... Cam asta era la vremea aia... aveam vreo 10 ani.

Am început „sa filmez” când tatăl meu a cumpărat o cameră VHS Panasonic M7, prin 88-89... Filmam tot felu’ de chestii... de la petreceri în familie şi scene de prin curte... Îmi plăcea ideea asta de a observa oamenii, filmându-i sau fotografiindu-i. După aia ne uitam la casete şi ne distram observând anumite gaguri involuntare, gesturi, mișcări sau exprimări verbale. Era una dintre distracțiile mele şi ale fratelui meu. Cred că despre asta e vorba oricum când filmezi, să observi oameni şi locuri, să simți că surprinzi ceva ca pentru prima oară... De aceea sunt enervante filmele care repetă clișee vizuale, clișee de mișcare, de gest etc.

De hotărât e greu să spun când am hotărât. Ce rămâne şi acum e această plăcere în a filma. Dacă se poate, cât mai des...

 

- Ce artă v-a mai tentat – literatura, muzica, pictura…?

- Literatura e una dintre pasiunile mele. La un moment dat am încercat să scriu poezie. În studenție. Simțeam că pot să scriu ceva poezie... era ceva destul de vag şi de abstract, totuși, şi nu am continuat. Mi-ar plăcea să scriu poezie, deși nu mai e epoca în care poezia să mai fie căutată sau citită... Am aceeași impresie şi despre filmul de artă, așa cum e el reprezentat de marile opere ale autorilor din anii 60... Ce se întâmplă acum cu filmul de artă e un fel de epigonie şi hibridizare a marilor curente de la neorealism la anii 60-70 până la Dogma 95, pe care eu îl consider ultimul mare curent cinematografic.  

 

- Filmele dvs., fie de scurt metraj, fie de lungmetraj, au fost premiate în străinătate. Ce înseamnă asta pentru dvs.?

- Premiile pe care le primim sunt foarte importante într-o industrie europeană de film în care circuitul festivalier reprezintă atât o cale de a te face cunoscut, cât şi o cale spre distribuția filmelor. Premiile nu sunt un scop în sine, însă. Ele se întâmplă, să zicem așa. Pe de altă parte, ele nu sunt totdeauna „corecte”, să zicem așa. Există un anumit gust pentru premii şi anumite criterii şi preconcepții pentru filmele care iau premii. De exemplu, de obicei marile premii sunt luate de către drame... Şi câteodată cu cât e mai lacrimogenă, mai dură, sa zicem așa, drama de pe ecran șansele să ia un premiu sunt mai mari... un fel de rețetă câteodată... Comediile în schimb sunt considerate filme minore... chiar dacă uneori sunt niște filme foarte bune...

 

- De ce aţi ales pentru „Morgen” un subiect acum străin pentru noi, emigrarea ilegală?

- Morgen povestește despre un loc şi o comunitate bine cunoscută mie, pe care o îndrăgesc şi o observ de mult timp... E vorba de lumea şi locurile din zona Salonta, orașul în care am copilărit şi am locuit până la 20 de ani. Tema imigrării e adiacentă acestei lumi şi face parte din realitatea locului. Tratarea întregului film s-a făcut din punctul de vedere al localnicului din Salonta tocmai pentru a evita discuția emigrării din unghiul emigrantului, lucrul care era destul de greu pentru mine. În același timp, emigrarea ilegală face parte totuși din viața invizibilă a orașului meu natal. Deci, e parte din realitatea locului. Cred că în film se poate vorbi de orice. Nu prea cred în dialoguri dramatice, ci mai degrabă în dialoguri şi situații care oglindesc situații cu oameni obișnuiți, care vorbesc în viața de zi cu zi despre tot şi despre toate: fotbal, politică, vreme, vacanţe,  muncă...

 

- Cum vă selectaţi actorii?

- Pentru mine ceea ce simt la prima întâlnire cu un actor, la prima ședință de casting e foarte important. Impresia aia e mai importantă decât abilităţile lui de a juca. De obicei vorbim cu actori de teatru şi jocul în teatru e foarte diferit de jocul în film, deci mai degrabă actorul ca civil e important pentru mine... Cred în același timp în chipuri noi, în actori care nu au avut șansa să joace în film şi care pot fi descoperiți şi pot aduce ceva nou în cinematografia română... Şi cred în amatori, care pot face anumite roluri mult mai bine decât actorii… Cel mai bun exemplu pentru asta e „Hoții de biciclete”.

 

- Ce relaţie aveţi cu actorii în timpul filmărilor şi în viaţa cotidiană?

- Eu cred că am o relație destul de bună cu ei tot timpul... şi mi-ar plăcea să cred că e la fel şi în timpul filmărilor, şi în afara lor. De multe ori ăsta e lucrul pe care îl urmăresc, să ajung la momentul în care filmarea nu are nimic încordat şi actorii se simt în largul lor, ca în viața reală... Granița dintre felul lor de a fi în viața reală şi jocul în film e un lucru pe care îl explorez de obicei. E cam greu de explicat, însă…

 

- Cum vă pare cinematografia românească actuală?

- Cred că trebuie să vorbim de cinematografia românească în perspectiva trecut-prezent şi să nu ne blocăm în discuţii doar despre ultimii anii, când filmul românesc a ieșit la rampa în Europa şi în lume. Cred că filme ca Reconstituirea, Mere Roșii, Moromeții sau Pădurea Spânzuraților au format realizatorii români în trecut şi continuă, sper, să îi formeze şi pe cei de acum. Desigur că nu sunt multe filme „bune” în istoria filmului românesc, dar asta e o discuție mai lungă. Tradiția noastră în vizual e destul de săracă, iar lipsa sincronizării noastre cu arta de pretutindeni e istorică. Probabil acum cinematografia a reușit să se sincronizeze, să zicem așa, cu ce se întâmplă şi ce înseamnă cinematograf modern acum. Şi cred că e mai mult un efort individual al fiecărui realizator decât ceva programatic. Şi pe lângă asta e interesant de observat cum filmele se influențează între ele…Lucru care s-a întâmplat de la Lumiere încoace în toată istoria cinematografului…

 

- Cu ce actori români v-ar plăcea să lucraţi?

- Victor Rebengiuc. Dacă aş avea ocazia să găsesc un rol care să i se potrivească, desigur.

 

- Ce regizori v-au influenţat?

- Mike Leigh, Ken Loach, Scorsese, Elia Kazan. Şi undeva lângă acești maeștri l-aş așeza pe preferatul meu… Woody Allen… Îmi plac însă multe alte filme care cu siguranță m-au influențat.

Si ar mai fi cineva… Alfred Hitchcock, cel care zicea că „filmul nu e o bucată de viață, ci mai degrabă e o bucată de pizza…” Cred că avea dreptate…

 

- Ce hobby-uri are autorul lui „Morgen”?

- Filmele… revistele de film… colecționarea de filme şi muzică…