Interviu cu TEO / Claudiu Teohari

realizat de Mihail VAKULOVSKI

 

 

- Zici într-un spectacol că la 3 ani vroiai să fii astronaut… Ce vroiai, de fapt, să „te faci” „cînd vei fi mare”?

- Nu aveam nici o idee. Încă nu am.

 

- Spectacolele voastre au mereu succes, am fost de mai multe ori, în perioade diferite, în sală, club sau centru cultural, dar de fiecare dată a fost foarte fain. Cînd şi cum îţi scrii textele, cînd consideri că ai un text pe care te poţi bizui?

- Scriu tot timpul şi mai deloc. Nu mă așez undeva cu o foaie în faţă şi zic “hai!”, mai degrabă e ca un proces care rulează în background, în spatele minţii, dar care nu se oprește niciodată. E un progrămel mereu activ care scanează ce văd, ce trăiesc, ce mi se întâmplă, şi care din când în când înregistrează o idee sau o situație. Partea a doua se întâmplă pe scenă, unde mă duc cu sâmburele ăla de idee, îl plantez în public şi îl stropesc cu un unghi de abordare sau cu o perspectivă. Din idee plus public plus atitudine de multe ori iese o plăntuţă. Dacă ne place la toți plăntuţa, ea începe să crească de-a lungul mai multor showuri, îi mai cresc frunze, uneori după ceva timp devine ditamai copăcelul. Atunci mă bizui pe copăcel.

 

- Show-ul tău se bazează pe text, din punctul meu de vedere, dar tu cum îl vezi – mai mult literatură, teatru, divertisment sau e nevoie de o combinaţie?...

- E clar bazat pe text, dar nu aş merge până la literatură, eşti tu drăguţ. Stand up comedy e o combinaţie între toate cele menționate de tine, proporțiile diferă de la performer la performer. Unii se bazează mai mult pe partea actoricească, creează personaje diferite pe scenă şi chiar le pun să interacționeze între ele, pe când alții sunt mai statici, lasă mai mult cuvintele să lucreze pentru ei. Eu cred că sunt între ăştia doi poli, dar mai mult înspre cel de text.

 

- Cît de important e publicul pentru un show de-al tău?

- Oarecum esențial. Spre deosebire de mai toate formele de exprimare artistică, care au loc pe o scenă, un spectacol de stand up comedy nu se poate întâmpla fără public, devine un monstru mutant hidos căruia vrei să îi tragi un glonte în cap ca să îi curmi suferința. Fără oameni în faţa ta nu ai rost în stand up.

 

- Eşti unul din puţinii actori care nu doar comunică şi dialoghează cu publicul, dar de multe ori chiar faci mişto de fanii tăi. Ai reacţii de la cei pe care-i superi în spectacole sau dacă se oftică din cauza unei glume pe seama lui nu prea contează pentru tine?

- Nu înțeleg de ce pare atât de gravă şi războinică partea cu interacțiunea cu publicul, oamenii chiar nu se “oftică” atât de des cum ai crede, pe de altă parte nici eu nu îi “supăr” atât de regulat. Cei mai mulți oameni care vin la showurile noastre înțeleg destul de bine că e un joc, cu regulile lui poate, dar doar un joc. Şi se joacă. Nu se supără, nu se oftică. În rarele cazuri când, vorbind cu un om din public în timpul showului, îmi dau seama că am atins un subiect dureros sau poate doar că am de-a face cu un cretin care se urzică nefondat, mă retrag. Nu îmi place să ajung în locul în care chiar enervez în mod constant un om, pentru că scopul meu acolo e altul, diametral opus: sunt acolo ca să ne simțim toți bine. Deci, pe scurt: nu fac mișto, nu am fani şi nu sunt actor. În rest, e exact cum zici mai sus.

 

- Cum îţi alegi mesajele pentru stand up-urile tale? De cele mai multe ori ai teme cam la limită, încît pudibunzii te-ar putea învinui de multe… - rasism, misoginism, erotism excesiv, alea-alea…

- Sincer, cred că la baza lucrurilor pe care le zic pe scenă e un strat solid pozitiv. Dacă te uiți cu atenție, nu am să zic vreodată lucruri urâte sau pline de ură. Locul de unde vin cu abordarea nu e niciodată unul urât, lipsit de dragoste, cu o singură excepție: politicienii. Pe ăia nu îi consider oameni pe de-a întregul, mai degrabă un hibrid între ce are nația mai putred şi un test HIV pozitiv. În rest, probleme au doar pudibunzii, cum bine zici. Dar de ei nu îmi pasă, pentru că sunt oameni care se opresc la cuvinte anume, nu stau să înţeleagă ce zic toate cuvintele alea împreună.

 

- Cît de mult contează felul în care transmiţi mesajul? Crezi că un actor care ar păşi pe scenă şi ar citi textele tale ar putea avea vreo şansă în faţa publicului?

- O dată ce ai fundația, adică glumele, atitudinea contează enorm. Încrederea, rânjetul, nedumerirea, nervii, dragostea, toate astea atârnă foarte greu în balanță. Când materialul, textul e al tău, cred că e mai ușor să fii autentic. Nu ştiu cum s-ar descurca un actor cu textele mele, dar nu aş vrea să văd reprezentația aia. Ar fi de parcă am luat LSD expirat.

 

- Ai fost pus vreodată în încurcătură pe scenă?

- De multe ori, şi de cele mai multe ori de mine însumi. Dacă încurcătura vine din exterior, nu e o problemă, e o provocare.

 

- Ai poante pregătite dinainte care merg oriunde oricînd, care te-ar putea scoate din orice situaţie?

- Da, şi din ele e compus showul.

 

- …Părinţii tăi au fost la vreun show de-al vostru? Cum au reacţionat (dacă ştiu exact ce faci)? Bunicii ce zic de profesia ta?

- Au fost, le-a plăcut, bunicii sunt şi ei fericiți cu ce fac... Nu e nimic amuzant sau interesant de răspuns la întrebarea asta, din păcate.

 

- Foloseşti destul de des şi firesc cuvinte „din alea”, numite vulgare, ai chiar şi un text pe tema asta (despre cuvîntul „pula”), nu doar că le foloseşti cu mare succes. Ai încercat să faci vreun text fără lexic emoţional, sec? Cum a ieşit?

- Nu încerc să introduc diverse cuvinte porcoase în glume, cu scopuri precise. Dacă acele cuvinte apar într-o glumă, înseamnă că acolo era locul lor, așa a crescut vlăstarul ăla. E la fel cum mi s-ar părea ciudat şi anapoda să iau o glumă şi să încerc să vâr vulgarităţi în ea, mi se pare bizară şi ideea de a încerca să scriu o glumă intenționat curată, al cărei singur scop să fie că e curată. Unele glume sunt porcoase, altele nu. Asta e viața.

 

- Ai şi blog (http://bloguluteo.wordpress.com/), unde, însă, scrii destul de rar, oricum, mai rar decît am vrea noi. Ce înseamnă internetul pentru tine?

- Vezi mai jos.

 

- Cum vezi filmările cu tine de pe youtube – te-au ajutat să devii atît de cunoscut sau te fac să fii nevoit să inventezi mereu, textele tale fiind deja pe net? Te ajută sau te încurcă?

- Cine se ridică pe Youtube, de Youtube va pieri. Ne-a ajutat enorm acum câţiva ani că bucăţi din showurile noastre s-au dus viral pe net, dar acum a devenit o problemă. La început, urcam noi clipurile pe Youtube, şi deci puteam să alegem la ce bucăţi renunțam dându-le drumul pe net, găseam o filmare cu o variantă bună de la o glumă care consideram că a ajuns la maturitate şi o urcam. Problema acum e că oamenii filmează la mai toate showurile şi urcă tot pe YT, ceea ce înseamnă că unele glume ajung să fie difuzate, deși nu erau pregătite să plece în lumea largă. În plus, unii oameni le știu deja până să ajungem la ei în oraș să le zicem live. Pe de-o parte e frustrant, pe de altă parte e o motivație să nu ne oprim din scris şi să încercăm să facem showuri unde atmosfera e atât de mișto încât să vrei să fii acolo, în loc să stai să te uiți pe un ecran.

 

(mai 2011)