Mihail VAKULOVSKI

Biutiful, un film dedicat taţilor

„Biutiful” este noul film al lui Alejandro Gonualez Iñárritu, care a mai regizat şi „21 de grame” şi „Babel”, film care a cucerit premiul pentru cel mai bun actor la Cannes şi a fost nominalizat la multe alte premii la Oscar şi Globul de Aur. O dramă existenţială care te pune serios pe cele mai profunde gînduri, aşa că dacă eşti şmecher care te duci la cinematograf cu gagica să mai beţi o cola şi să mîncaţi popcorn în faţa marelui ecran – alege altceva, măcar faci un bine spectatorilor care ştiu la ce şi-au cumpărat bilet. Un film care te pune faţă în faţă cu moartea (ca şi-n „21 de grame”, de altfel), de la începutul pînă la sfîrşitul filmului, care e o creaţie inelară, începutul fiind compus din două scene, una imaginară, în care personajul principal discută cu tatăl său pe care în realitate nu l-a văzut niciodată, iar cealaltă scenă fiind exact faza pe care nu trebuie să v-o povestesc într-o cronică de film, scene care se repetă şi la sfîrşitul filmului şi pe care vrei să le mai vezi o dată, dar de la începutul filmului, chiar dacă ştii sigur că sînt aceleaşi pe care tocmai le-ai văzut la finalul filmului... Subiectul filmului e deosebit de intens, fiind despre ultimele luni din viaţa unui om care ştie că-şi trăieşte sfîrşitul. Acţiunea are loc la marginea unui mare oraş, şi la propriu, şi la figurat. Întîmplător este vorba de Barcelona, dar chiar dacă m-am prins că e Barcelona, m-am gîndit mai întîi la Paris. Am fost într-o călătorie nu prea scurtă la Paris şi am văzut mai întîi muzeele, străzile principale, atracţiile turistice, am cunoscut ce e mai frumos la Paris, dar la un moment dat am zis că e timpul să vedem Parisul pe bune. Mai întîi am coborît de la Sacre Coeur spre magazinul Tati, pe unde mişuna clasa de mijloc (cel puţin), apoi ne-am dus spre Geode, la sugestia lu’ K. La Piaţa Stalingrad cîţiva îl băteau crunt pe un tînăr de culoare, i-am zis că am trăit muuulte bătăi, dar că în Est niciodată nu există ca cineva să bată pe altcineva fără ca acela să se apere sau măcar să încerce să se apere, aici pur şi simplu cineva bătea măr pe altcineva, ceva incredibil, ziua în amiaza mare. Dar mi-am amintit de Paris pentru că am văzut şi Barcelona, dar numai în culori foarte frumoase, iar filmul mi-a amintit de ultima seară de la Paris, cînd ne plimbam pe Sena cu vaporaşul, vedeam Turnul Eiffel şi toate frumuseţile pariziene, iar pe malul rîului mişunau şobolani ca-n „Mizerabilii”. Păi Iñárritu ne arată exact partea întunecată a vieţii… „Biutiful” nu e deloc despre Barcelona, dar acţiunea are loc în Barcelona reală, nu aia din ghiduri sau din vizitele noastre turistice. Filmul e despre ultima sută de metri din viaţa lui Uxbal, interpretat foarte credibil, realist şi magistral de Javier Bardem, un bărbat care locuieşte într-un cartier mărginaş cu cei doi copii ai săi, pe care-i creşte exemplar, dar singur, mama lor fiind o femeie beţivă, bolnavă psihic şi de moravuri uşoare (…dar şi urîtă şi proastă). El îşi cîştigă existenţa din şmenuri ilegale, angajînd la lucru chinezi şi africani din ăia de care vedeţi şi-n Barcelona, şi-n Paris, şi la Veneţia, care vînd genţi legate cumva interesant, ca atunci cînd vine poliţia să le poată strînge imediat şi să dispară. Apoi, Uxbal are darul să audă ultimele gînduri ale celor care mor, ultimele mesaje pe care le transmit familiei, ceea ce nu ne prea încurajează, pentru că acest dar nu-l face deloc un personaj mai optimist. Javier Bardem joacă un personaj foarte puternic, dar pe moarte, la început sigur pe el, ajutîndu-i pe alţii şi făcînd şmenuri în lumea de jos a mafiei, apoi moare făţiş zi de zi, noapte de noapte, moare ştiind asta şi cu toate acestea Uxbal îşi creşte, educă şi instruieşte copiii, le dă speranţă altora, iubeşte şi este iubit. Un personaj luminos, cum spune regizorul („Chiar dacă întunericul pare să se fi instalat pretutindeni, Biutiful oferă nişte note de speranţă. Aş spune că e cel mai optimist film al meu. Uxbal e un personaj luminos. El investește mult în a-şi organiza propria viaţă, în a-şi ajuta copiii, în a iubi pe alţii. Filmul e şi un eseu pe tema intimităţii. În epoca internetului şi a reţelelor sociale, intimitatea este o provocare”), un film foarte bun, bine gîndit, bine făcut, cu subiect intens, personaje memorabile, un film care sensibilizează şi te pune pe gînduri, un film care se ridică la aşteptările celor mai pretenţioşi consumatori de artă.

„Biutiful” (2010, Spania, Mexic), dramă

Regia: Alejandro Gonualez Iñárritu

Cu: Javier Bardem