Iulian CIOCAN

Turism moldovenesc

 Avem nişte locuri frumoase, atrăgătoare, dar încă nu ştim să valorificăm posibilităţile turistice. Zilele astea am constatat, cu mare mirare, că, deşi trăiesc în Moldova mai mult de 40 de ani, deşi Moldova e mică, există locuri ale patriei pe care nu le-am văzut niciodată. Bunăoară, habar nu aveam ce e Ţîpova turistică, cu mănăstirea ei. De aceea, am plecat în week-end la Ţîpova. Patria trebuie cunoscută, orice s-ar spune.

Mărturisesc din capul locului că m-am ales, în urma acestei călătorii, cu sentimente amestecate. Am descoperit un loc extraordinar pe malul bătrînului Nistru, cu o mănăstire rupestră veche, garnisită cu icoane vechi.
   Am văzut una din cascadele celebre ale Ţîpovei, aciuate într-o pădure cvasivirgină, plină de păsări cîntătoare. Am savurat peisajul fantastic şi am aflat o sumedenie de amănunte istorice de la ghidul jovial şi volubil. Asta e partea bună.
    Dar există şi partea proastă, ceea ce nu e de mirare, fireşte.  Faptul cel mai regretabil e drumul catastrofal, presărat cu gropi, care duce spre localitate. La început, cînd porneşti dinspre Orhei spre Rezina, şoseaua e netedă-europeană. Minunea asta însă se termină repede şi revenim la realitatea hopuroasă. Aici o să fac o paranteză. Îmi amintesc că guvernanţii anunţaseră cu surle şi trîmbiţe repararea drumului Orhei-Rezina. Îmi amintesc şi de un reportaj însufleţitor, cu un mare guvernant, pe post de protagonist, înconjurat de muncitorii care reparau şoseaua. Ei bine, se vede că nu le-au ajuns oamenilor bani. Şi e păcat.

Cel puţin porţiunea de 15 kilometri dintre şoseaua principală şi Ţîpova ar merita reparată. Şi asta pentru că turismul fără infrastructură rutieră e un balon de spun. Mi-au spus-o chiar nişte vest-europeni, rătăciţi, în mod miraculos, în păduricea cu cascade.

    Apoi, dacă Ţîpova e o bijuterie turistică a Moldovei, n-ar fi stricat să văd acolo  şi o reţea vastă alimentară, poate chiar un restaurant, o tavernă cu mîncăruri gustoase.  N-am văzut decît un butic cu apă minerală. E şi asta important, dar mi se pare cam puţin.

Am înţeles că atît preoţii, cît şi muzeografii de la faţa locului cîştigă nişte bănuţi cu serviciile pe care le oferă. Mă gîndesc însă că o infrastructură ca lumea le-ar fi majorat veniturile substanţial.

Altminteri, satul arată jalnic. Casele şi gospodăriile sînt sărăcăcioase. Am întîlnit un tînăr care ghida o turmă de capre şi oi. Mi s-a părut trist şi oarecum izolat de perspectivele europene de la Chişinău.

   În mod normal,  de pe urma turismului ar trebui să profite şi localnicii. Asta nu se prea întîmplă. Cauzele sînt multe şi impun o discuţie foarte lungă. Am plecat de la Ţîpova cu sentimentul că avem nişte locuri frumoase, atrăgătoare, dar încă nu ştim să valorificăm pe deplin posibilităţile turistice. Poate peste o vreme vom şti...