Alexandru Vakulovski

 O iubire imposibilă

sau

De ce iubim politicienii?

 

Îmi povestea un prieten un caz de acum câțiva ani, în unul dintre satele raionului Ștefan Vodă. Se terminase construcția unei policlinici și trebuia organizată deschiderea ei festivă. Ce fel de deschidere fără politicieni? Așa că l-au chemat pe unul, care trebuia cinstit și la propriu, și la figurat...

 

Sediul policlinicii era gata, dar, un mic amănunt: fără nici un obiect de mobielier. Eh, dar moldovenii sunt gospodari, știu cum să nu se facă de râs (față de politicieni – care în Moldova par a fi nu de altă naționalitate, ci de altă specie). Sătenii s-au unit și fiecare a cărat la policlinică tot ce a putut – scaune, covoare, dulapuri, paturi, portrete cu Președintele și tot ce era necesar unui spital.

 

Politicianul a venit, a tăiat panglica, a gustat pâine cu sare, s-a plimbat prin policlinică, a primit mulțumirile sătenilor care își odihneau mușchii după căratul mobilierului. Politicianul a tras un chef cu vin și divin și bucate alese – nu de alta, dar să arate că nu e cu nasul pe sus, și... s-a cărat în aplauze.

 

După plecarea politicianului – sătenii au rămas extrem de mulțumiți. Nu s-au făcut de rușine! Au fost băgați în seamă de politician! Numele satului se va auzi la Mesager! Spre deosebire de numele altor sate. Nu au trăit viața degeaba!

 

Dar până una-alta, s-au apucat să-și care înapoi mesele, scaunele și dulapurile din policlinică. Politicianul a plecat, situația a fost sub control, viața revine la ”normal”.

 

În satul de care v-am spus, numele politicianului va fi legat de policlinică. Simplul fapt că a asistat la deschidere s-a transformat în ”el a făcut-o, el e de-al nostru, el e om bun”. În rest, nimic nu contează. Nu contează că mobila nu o să apară, nu contează că policlinica nu funcționează.

 

Povestea de mai sus e o dovadă a iubirii nemărginite pe care poporul o simte față de politicieni. Moldovenii iubesc politicienii indiferent de partidul lor. Așa se explică într-un fel pofta politicienilor de-a trece dintr-un partid în altul. Moldova oricum îi va iubi, ba chiar îi va iubi și mai mult, pentru că așa demonstrează că au evoluat, că-și recunosc greșelile. Și până la urmă partidele sunt oricum niște ”bucăți” din Marele Partid în care poporul crede indiferent de ce se întâmplă...

 

Oare de unde atâta iubire? Chiar dacă pare o enigmă, există niște explicații. Păi cum să nu-i iubești când vezi că totul înflorește în jurul lor? Fără ei Moldova e o țară amărâtă, e o policlinică fără mobilier. Dar e destul să apară un politician și din mizierie înflorește belșugul. Când iese politicianul pe stradă – e bucurie. E sărbătoare. Moldovenii cântă, mănâncă și beau. A, da, și se închină și aplaudă politicienii.

 

Când intră un politician într-un sat în care au rămas doar bătrânii și copiii, pentru că restul sunt la cules căpșuni, la construcții sau la prostituție în occident – dintr-o dată parcă totul se luminează, copacii uscați dau roade, trei băbuțe și un moșnegel par o mulțime în delir.

 

Chiar dacă au furat și fură în continuare, chiar dacă amenință mamele cu ploaia de gloanțe asupra fiilor, chiar dacă mint cu nerușinare – iubirea față de politicieni nu seacă.

 

Și știți de ce? Pentru că politicienii moldoveni de acum se cred ”urmașii urmașilor” lui Ștefan cel Mare. Moldova e a lor. Iar noi cărăm mobilă.