Poeme de stânga de Grigore Şoitu, versuri

autor: Grigore Şoitu

titlu: Poeme de stânga

seria: poezie

colecţia: prezent

format: 145x200 mm

nr. pagini: 58

apariţie: februarie 2011

isbn: 978-606-92741-4-9


 în fund de epave cătuşele sar3

lumea nouă a ieşit la lumină,

a câştigat prea uşor.

defilează acum pe calea victoriei.

 

consumaţi,

               consumaţi,

                              consumaţi,

paradisul este atât de departe.

cerul arde de artificii,

în fund de epave cătuşele sar.

 

să uităm ce-am fost4,

poate aşa,

o să trecem mai departe.

 

 

dor de plumb

mi-e dor să aud

o armă de foc,

de calibrul

7,65 mm,

să-mi ţin

respiraţia

ca la prima

întâlnire,

să mânui lin

trăgaciul,

să-nchid

ochiul drept

sau ochiul stâng,

„după caz”,

iar ţinta de carton

să alunece uşor prin

cătarea afumată.

asta i-am spus

manuelei

în ultimul

meu vis.

ea m-a privit

mirată.

eu m-am simţit

ca ultimul

securist,

prins la revoluţie

de armată.

 

 

dor de agigea

în stânga era

nea victor,

în dreapta

nea ion,

care nu şi-a luat

carnetu’ niciodată.

într-o dacie 1300,

berlină,

roşie,

minunată.

eu aşteptam

pe bancheta

din spate,

în pantaloni gri

de doc

şi geacă

de piele neagră.

în portbagaj intrau

trei genţi diplomat,

pline cu ţigări

de contrabandă.

era ceaţă-n portul agigea

iar în bucureşti,

o mineriadă.

 

 

în limba mirunei5

sunt trist.

tu lipseşti din filmul ăsta:

prima ninsoare

în suburbiile bucureştiului

cu yoyo,

sofica,

paznicii noştri credincioşi,

care latră la fiecare adiere

a vântului,

şi mica elfă miruna,

născută acum trei ani

la maternitatea polizu.

eu plin de cearcăne,

la treizeci şi şase de ani,

într-un cartier de vile

pentru clasa de mijloc,

cu câteva fire albe de păr,

pe care le număr

în fiecare dimineaţă,

doar câteva.

fericit ca zăpada

neîncepută,

în care

am lăsat aceste urme

proaspete,

filmate de tine.

zăpada în care

mă tăvălesc cu yoyo,

în limba primordială

a mirunei,

pe care-am vorbit-o şi noi,

dar s-a şters,

n-a mai rămas nicio urmă,

nicio amintire, pe fundul

gros al paharului.

poca-ţiţi…

cuvintele ei,

topite ca

fulgii mari de zăpadă.

 

 

poem cu marinică

doarme într-o baracă

albastră,

de care e rezemată

o bicicletă pegas.

un geniu care ştie doar să bea

şi o face foarte bine,

iar în pauze munceşte.

îl plătesc cu 25 de lei pe zi,

şi o tărie.

îmi spune viaţa lui,

mi-o strecoară printre

ochiurile de sârmă,

el de o parte,

eu de cealaltă,

fără să ne atingem.

 

n-ai vrea să fii

în locul meu,

îmi spune

după prima sticlă.

viaţa lui devine

un cântec zdrăngănit

la chitară, prin fumul

deşeurilor arse

într-un butoi de tablă,

ca-n toamnele mele

agricole,

cu ştiuleţi de porumb

şi remorci pline de rugină.

iar printre ele, marinică,

omul nou

în costum de paie,

o sperietoare lovită

de vorbele mele

(la cât bei, poate mai ai

doi-trei ani de trăit).

 

şi poza pe care o ţine

în portofelul din piele

cu motive gotice,

rusoaica lui care

l-a părăsit

acum douăzeci de ani,

pe care o scoate

câteodată la lumină,

zice ea e familia mea,

acu e-n rusia,

s-a dus la ai ei,

o blondă îmi zâmbeşte

dintr-o fotografie nupţială,

nimic suprarealist,

doar materie

şi oameni ai muncii

cu garoafe în mâini.

 

azi l-am băgat în

secolul XXI,

i-am dat o saltea

de burete

şi un cuptor

cu microunde.

era speriat,

nu fericit,

era chiar speriat.

s-a-nchis în baraca

din tablă,

unde ploaia

de vară bate tactul

pe acoperiş.

la-nceput timid, apoi

din ce în ce mai tare.

ca un om nervos

care aşteaptă,

iar în mintea lui,

se repetă

aceeaşi melodie.

aceeaşi fanfară

îi cântă ceva.

 

 

în limba mea

şomer de lux,

domiciliat în

bucureşti.

treizeci şi şapte

de ani.

studii superioare.

nouăsprezece ani

vechime.

căsătorit,

cu doi copii.

primesc cadouri

de la maică-mea,

care munceşte

zece ore pe zi.

trăiesc într-o

românie liberă

şi prosperă6.

vă rog, ajutaţi-mă,

purtaţi-vă frumos

cu mine.

învăluiţi-mă misterios

măcar cu o promisiune,

care să-mi fluture

ca un afiş,

democrat-liberal,

liberal

sau social-democrat.

 

 

 

poem cu păsărilă7

nu mai e,

un sendviş

din care muşcă toţi,

îmi spune el pe toporaşi.

mă aşez comod,

nu-l întrerup,

la prima trecere

de pietoni

am aflat că tatăl lui

iese vineri,

din rahova.

l-ai văzut până acum?

…cine crezi

c-a muncit un an pentru

directorul închisorii?

nu-l întrerup,

din când în când

mai rup o filă

de calendar.

ca la o scenă

tandră,

dintr-un film

american,

urmată brusc

de multă acţiune,

şi câteva fragmente

fierbinţi.

care pentru noi

nu s-au lăsat

mult aşteptate.

pe mărgeanului

chiar înainte de

intersecţia cu

drumul sării

mi-a povestit despre

alina, fata de la

parfumuri,

pe care o fute în fiecare

dimineaţă între 9 şi 12,

când maică-sa e la muncă,

(undeva-n jilava

la primărie).

prima oară

când s-a dezbrăcat

la ea în cameră

l-a-ntrebat ce faci?

ce cauţi aici?

iar el i-a răspuns

cu aceeaşi monedă

dar tu ce faci?

ce cauţi goală lângă mine?

la intrare pe bulevardul

timişoara a aruncat

câteva vorbe obosite

despre andreea,

fata de la

gablonzuri,

pe care o fute

după ora 16,

dar care nu ştie nimic,

stă şi-nchide ochii

de fiecare dată.

pe cheiul dâmboviţei,

unde excavatoarele trag

ca-n vremurile bune,

şi-a adus aminte

de soţia lui.

era să moară

anul trecut,

când a fost operată,

spune el

mişcând uşor

volanul

şi câteva pete

roşii îi apar

în obraz.

 

 

 

Note:

Note

1. Mi-e frică de Marin Mincu… Mi-a fost frică-ntotdeauna. Nu pentru că era profesor, şef de cenaclu sau critic cu metodă, ci pentru că apariţiile lui carismatice, cinice şi pline de umor mă complexau şi mă făceau să mă simt foarte mic! De aceea, am fost destul de rar la Euridice, cu toate că mă-ncuraja să citesc ori să-mi liberalizez discursul critic. De multe ori, nu ştiam dacă vorbeşte serios când spunea să-l ascultăm (pauză) pe un poet (pauză) care practică cu aceeaşi (pauză) furie discursul critic. Nu-mi dau nici acum seama dacă ceea ce spunea serios despre mine plutea în pauzele dintre cuvinte. Şi frica de Mincu creştea, îmi risipea ideile. Deveneam incoerent, vorbeam gâtuit de emoţie, ca un canar care şi-a pierdut brusc glasul în faţa unui motan mare şi fioros. Un acces de curaj m-a făcut să-l pomenesc în cea de-a doua carte a mea (Addenda), în lista pseudobibliografică, în care lipeam lângă numele unui scriitor cunoscut câte o meserie. Era un experiment, care-nchidea un laborator de creaţie mai vechi. Prin vara lui 2003, la Neptun, pe o terasă, mă opreşte Mincu şi-mi spune: „Domnule…, am văzut că în a doua carte m-ai făcut vidanjor.” Frica de Mincu m-a îndemnat să-i răspund, fără să gândesc, senin şi limpi, ca şi cum altcineva mi-ar fi scris cartea: „Da?! Poate cuvântul a apărut acolo pentru a păstra ritmul şi sonoritatea frazei…” M-a privit în ochi, surprins de răspunsul meu stupid, şi m-a concediat cu nobleţe. Cred că frica aceea paralizantă m-a oprit să-l cunosc mai bine!

2.         Capitalism: A Love Story de Michael Moore

3.         Un stih de Nicolae Labiş din poemul Tablou general (Lupta cu inerţia, 1958). Pentru cei care s-au născut după 1990, dar şi pentru pudibonzii de vârsta mea, mi-am cenzurat poemul, eliminând partea mai puţin carismatică, care puncta o anumită ideologie…

4.         Acest vers a su(re)scitat interesul multor exegeţi ai operei şoitiste, care au încercat să echilibreze diferenţele de interpretare dintre variantele „să uităm ce-am fost” şi „să uităm ce-a fost”, mai ales că manuscrisul autorului este atât de ilizibil, încât nici el nu-l mai înţelege…

5.         Câteva cuvinte din limba primordială a fiicei mele, Mara-Miruna:

aer cucinat = aer condiţionat;

apitalatoru = aspiratorul;

aut = iaurt;

bubustiuc;

butăcăreasă;

castronat = (castrat) aşa cum zice doamna doctor, repetând cuvintele Mirunei: „Să castronăm motanul!”;

fefecuţă;

filmul cu mustaţă = o referire directă la felul în care arată actorul David Suchet, în serialul Agatha Christie’s Poirot;

minima = desen animat;

mimic = nimic;

oamăn = om;

poca-nini = telefon marca Nokia, pe care rula jocul cu Shrek, un nini verde care făcea des poc(a);

poca-ţiţi = telefon marca Nokia care nu rula jocuri, însă suna/ţiţi(a) puternic.

6.         Slogan electoral penelist.

7.         Cu Alex S. (Păsărilă) am lucrat, în perioada iulie 2007–august 2008, la un mall din cartierul Berceni, care a fost ridicat în şase luni de fiii unor demnitari comunişti…