instituţia moartă a poştei de Ionuţ Chiva, versuri,

prefaţă de Cosmin Ciotloş

colecţia: prezent

format: 145x200 mm

nr. pagini: 80

apariţie: martie 2011

isbn: 978-606-92741-6-3

 

 

unter den linden

ce am vrut noi,

noaptea în troleele cu becuri verzi

legănîndu-se bete printre maluri de zăpadă jegoasă,

am vrut să dansăm singuri şi să ne facem scandalul.

dar ne-au prins cu băutură de-afară şi

ne-au dat afară.

 

aplecaţi greu peste farfurie în bucătărie

cu nasul în sos cu mîinile înroşite

ce am vrut noi

ştiam că o să vină odată

pînă la urmă n-am aşteptat decît toată viaţa.

 

şi o să vină o să vină

spun ciocanele în fabrică spune nebuna spitalului

vreţi sarea pămîntului şi n-aţi

aşteptat decît toată viaţa.

verzi în costumele noastre de mort degeaba

îi spunem că ce am vrut noi

am vrut să avem o viaţă frumoasă şi

(„în finişul ei n-a fost frumoasă”)

 

şi o să vină o să vină

unter den linden den linden

spun clopoţeii senili ai memoriei

dar noi, îi spunem sfîntului nostru,

cel al nervilor rupţi de duminică seara,

ce am vrut noi am vrut paşaport

şi un loc pe plajă unde să-ntindem prosopul.

şi n-aţi aşteptat decît toată viaţa.

unter den linden

den linden

clopoţeii senili ai memoriei.

 

 

 

apuka

ştiu şi ştiu şi ştiu

că nimic de la tine şi ştiu că, mă rog,

nu am fost acolo

ştiu că nimic de la tine

mi-e dor, te visez, am ajuns să ştiu şi ştiu şi ştiu

să fiu un bou care trage

vîrsta, redundanţele, supersuferinţele care nu există pentru că munceşti

şi cînd nu munceşti bei bere cu adi sau mai mult singur

bei lapte negru

inconsecvenţele, băutura, şi nu ai ce-i face – vorbeşte şi bagă şi bagă

şi bagă

pentru că nimic n-a fost bine, tata, nimic n-a fost cum am vrut noi

n-au fost uniformele sau au fost

dar acum

viaţa-i o stea satanică de iubire nemăsurată, în şase colţuri

(eszter judit ovidiu ruxandra ciprian adrian),

e luptă de clasă

e gin tonic poziţii asumate, într-un cuvînt – atitudine

o să vină iarna, tata, şi eu tot n-o să am timp, e greu,

dar ţie ţi-e cald acolo, iată, am ajuns şi la asta: tu eşti de ceva timp, acum,

chimie

şi eu te fac

mi-e greu să adorm uneori, alteori te visez şi-mi pare foarte rău

şi tu eşti mort ai murit

muriseşi.

…

scîrba se mulează pe faţa mea

pe măsură ce timpul trece.

şi timpul trece.

merg seara pe stradă n-am făcut nimic dar în capul meu cele mai multe lucruri sînt eroice

umbra mea cum merg seara e mai frumoasă decît david bowie dar sufletul meu e o peşteră plictisitoare

în care nu vezi (cînd mergi în excursie şi-ţi place o fată din clasă şi eşti complexat de un băiat) în care nu vezi nimic.

am anumite expresii faciale care nu vin de la mine.

e scîrba.

ea e de sulf şi creşte geometric cumva dar random (pe măsura ce timpul trece. şi trece.)

şi eu nu mai sînt eu.

şi nu-mi poţi face nimic dacă nu ajungi la miezul tare

al armăturii de obiceiuri şi gîndire leneşă

nu-mi poţi face nimic dacă nu ajungi

la inima mea de adolescent care citea noaptea şi fuma o ţigară la 2 ore

şi se uita de pe balcon la stele.

metalice. ele.

 

 

 

carne tristă, dragoste porno

am vorbit mult eu şi cu tine

dar niciodată, nici măcar din greşeală

dragoste porno dragoste porno

 

de cele mai multe ori ce am spus

era adecvat situaţiei

dar nici pe colţul gurii

nici măcar nici din greşeală

nici la film nici la petreceri şi

 

te caut goală pe google şi nu te găsesc

te caut pe you tube şi nu eşti

 

într-un film creşteam în provincie şi

toţi intrau la facultate – însă noi nu.

niciodată, noi nu.

oraşul din provincie

în care creşteam era industrial şi biblioteca lui era săracă.

citeam cioran şi toţi intraseră la facultate

şi noi nu.

oraşul avea un bar în care mereu erau rockişti

care ne făceau mereu băutura.

şi alteori în pădure

şi era toamnă tîrziu (reţine, ei intraseră la facultate),

ce să faci la patru după-amiaza,

mari lumînări albe mestecenii fumul din frunze

vîntul prin sălcii

cadavrul de nerecunoscut al unei fetiţe

şi toată scena provinciei.

 

alt film cu noi era „duminică la ora şase”

 

în marele oraş însă am vorbit tot

am citit aceleaşi cărţi şi

cinemateca marelui oraş şi cluburile alternative dar niciodată nici din greşeală

nici măcar

 

ce să fac eu cu toate astea acum? ce să fac cu noir desir cu filmele mute cu ultimul tangou la paris cu subcultura care îşi urlă talentul în mine şi nu mai am ce să-i fac treaba ei ce să fac cu valul asiatic cu elvira popescu cînd niciodată nici măcar din greşeală ce să fac cu dakino

 

cînd deloc niciodată şi – îngrozitor –

mă gîndesc că cineva undeva plăteşte

toate astea: mistificarea persoanei zilele degeaba

paginile mai puţin reuşite ale marilor scriitori

uscăciunea muzica proastă lipsa de educaţie

diferitele neajunsuri bruscările şi

ce mai urmează şi ce mai urmează după aia.

 

 

 

o pisică albă mă place

însă eu.

o pisică îşi dă cu labele peste cap închide puţin ochii

se răstoarnă eu sînt alergic o pisică nu-şi dă seama

că n-am treabă cu ea o pisică lucrează la mine ca proasta în timp ce eu am

altceva de făcut

o pisică se freacă de piciorul meu cînd sînt în vizită

o pisică-i obscenă îşi face de cap eu lucrez

ea îşi lasă urechile pe spate şi sare eu lucrez un cîine şoricar mă linge pe barbă eu lucrez şi

concluziile despre viaţă.

copiii mă plac însă eu. prietenii „ce să facă şi ei”. un viţel sare pe picioare ca şi cum n-ar şti ce să facă cu ele o pisică tigrată se poartă cu mine ca şi cum ar fi cîine eu lucrez. frica de ziua de mîine lucrează

eu mă tem de ea şi lucrez. frica de boala mea

sau a apropiaţilor mei lucrează cînd eu lucrez.

un şobolan mic se mişcă întruna

un cîine galben trece pe stradă şi se întoarce

un şobolan mare se mişcă prea greu cînd lucrez

şi prietenii ce să facă şi ei şi de ce sînge de ce

te gîndeşti aşa cînd o femelă castrată de maidanez e îngrozitor de ruptă după mine şi eu lucrez.

am în bibliotecă o grămadă de cărţi scrise foarte frumos

nu-s chiar aşa multe cred că de fapt sînt puţine

mă tot întîlnesc cu lucruri în care nu cred

un căluţ îşi bagă botul sub braţul meu. sînt la ţară. un cîine latră o vacă muge

 

 

vara peroni

în bucureşti vara e ceva ce nu vrei neapărat

dar în bucureşti în 2 mii patru

pierdusem rodul şcolii şi-mi apăruse cartea în 2004 vara umblam

la muzeu nimic n-a mai fost ca atunci mi-e şi greu

îmi plăcea eram „liniştit” la muzeu era cel mai răcoare

acolo răzvan nu mă asculta, ci se uita după femei

claudiu nu mă asculta, ci se uita după femei

bogdan, şi, în definitiv, nimeni nu mă asculta ci se uita după femei

 

nu mai ştiu de unde aveam bani

eu n-aveam

claudiu nu prea

răzvan era singurul care muncea şi cine

munceşte greşeşte şi plăteşte

dacă stau să mă gîndesc cam glume de astea puteam rula lejer

pe atunci.

pe atunci aveam relaţii intense şi soft pentru că nu aveam de fapt nimic

în comun. şi eu nu vroiam să avem ceva în comun. vorbeam foarte mult în abstract pe atunci. în vara peroni n-am citit nici o carte.

am împrumutat 2 una de la claudiu şi una de la bădiţa

şi le-am pierdut în noaptea aia. mi-am cerut mii de scuze dar probabil că tot le pare rău. poate că erau cărţi frumoase. acum şi mie îmi pare rău.

 

în vara peroni nu ştiu cum se face dar ne vedeam la 2 zile

şi ne făceam muci dar nu era rău nu vomitam în vara

peroni bădiţa nu se supăra că i-am pierdut cartea

se supăra că am uitat că ne-am dat întîlnire era ceva

nu ştiu cum să zic de parcă nimeni n-avea treabă

 

mie îmi apăruse cartea (îmi dorisem asta aşa de tare îmi făcusem atîtea scenarii)

cred că vorbeam foarte multă literatură

pe atunci

tatăl meu acceptase că nu mai are loc de vorbit în casă

eu şi fratele meu preluaserăm frîiele eu

visam foarte realist şi-mi ziceam că n-am încă tot

între timp mă culcam dimineaţa şi la cinci începeau telefoanele

 

şi de unde atîta lume şi cine sînt eu. trei din cinci se terminau într-o casă

două din cinci scoteau hormonii şi te făceau să te simţi neinvitat

una din 2 lucra pe atîta singurătate că umblai cinci ore vorbind despre cărţi

şi visînd că de-acum te va iubi cineva şi pe tine . de pe la jumătate

vara peroni a lucrat la fel (cămaşa ta filmul acela motoare răzvan claudiu bogdan mitoş)

şi apoi a accelerat şi lucrurile au fost şi mai frumoase şi

mai lejere şi mai aiurea

 

la sfîrşitul verii am cunoscut-o pe iubita mea cu care citeam suplimentul ziarului ziua

un an după aia a murit tatăl meu

claudiu răzvan şi bogdan sînt vara peroni

cred foarte tare ca n-o să mai fie niciodată la fel

s-a dus dracu de disponibilitate

 

 

 

instituţia moartă a poştei

adu-ţi aminte vine piticul

vezi cum mergi zice pisicul negru care a intrat în scară şi care e prost pentru că urcă etaj după etaj dar şi tu urci etaj după etaj şi eşti frica lui şi el urcă disperat şi tu urci pentru că stai la patru şi el urcă şi se ascunde după o plantă din hol şi tu te prefaci că nu-l vezi te uiţi în altă direcţie dar el tot se sperie pentru că e prost şi mai urcă un etaj şi de-acum ţi-e frică ţie pentru că îşi bagă capul printre gratiile de la balustradă şi nu eşti nici tu născut ieri ai mai auzit de animale nebune adu-ţi aminte vine piticul în momente nepotrivite

 

mai ştii întîiul cîntec comunist?

 

adu-ţi aminte cît de rău mirosea poate e bine să începem cu asta încearcă şi gîndeşte-te cît de rău mirosea o sală de clasă şase-şapte ore uneori şase şi alteori şapte pe zi cred că e bine să începem cu asta adu-ţi aminte jocurile sportive din curtea şcolii şi pe urmă adu-ţi aminte că nu era aşa de rău apoi adu-ţi aminte ultraviolenţa şi cît de rău

puteaţi să vă îmbrăcaţi.

 

timpul n-a fost atunci o temă care să te prindă. tu erai cu moartea disperarea sinuciderea solitudinea angoasa moartea solitudinea nietzsche disperarea ăsta era meciul tu pentru că din tot liceul din toată clădirea aia de trei etaje tu erai cel mai deştept cine dracu să fie mai deştept.

 

adu-ţi aminte poate era mai bine să începem cu asta cum e dimineaţa după o mare petrecere cînd toată lumea în afară de baieţii tăi a plecat acasă. adu-ţi aminte nu cum e la cinci, cum e la 11 – mai ales dacă ziua de naştere a fost a unei balanţe cum e la 11 cînd vine toamna sau a venit. cum merge atunci maşina cum are şi tache ceva de zis cum e mai puţin important ce a fost ce contează sînt ca şi la fotbal analizele de după.

 

timpul n-a fost o temă care să te prindă. tu mai mult cu imposibilitatea comunicării şi cu moartea tu cu filosofiile viscerale.

 

adu-ţi aminte că valoarea unei relaţii erotice e mai puternică atunci cînd e „împotriva tuturor”. că s-ar putea să fie singura ei valoare. că imaginarul lucra arzător. adu-ţi aminte că băieţii fac compromisuri uriaşe la vîrsta aia cu sufletul lor.

 

mai ştii întîiul cîntec comunist?

 

adu-ţi aminte nu te căca pe tine adu-ţi aminte preferinţa pentru umane gîndeşte bosa pentru limbi adu-ţi aminte viaţa grea de acasă gîndeşte mediul social întreabă-te ultraviolenţa telefoanele lungi pe wc şi uşa întredeschisă din cauza firului ce e cu tine n-o mai freca aiurea gîndeşte vodca mai ieftină decît cola cînd acasă e greu adu-ţi aminte de imaginarul lucrînd arzător nu gîndi rău gîndeşte feeric „mai termină-te” du-te la munte gîndeşte-te puţin adu-ţi aminte

 

că alţii au cîntat la vioară alţii la pian alţii cu filosofiile viscerale alţii la vioară şi cu filosofiile alţii ca tine alţii la pian